Iubiți fraţi şi surori, bună ziua! Evanghelia de la liturgia de astăzi relatează parabola bunului samaritean (cf. Lc 10,25-37); toţi o cunoaștem. Pe fundal este drumul care de la Ierusalim coboară la Ierihon, de-a lungul căruia zace un om bătut până la sânge şi prădat de tâlhari. Un preot în trecere îl vede dar nu […]

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi relatează parabola bunului samaritean (cf. Lc 10,25-37); toţi o cunoaștem. Pe fundal este drumul care de la Ierusalim coboară la Ierihon, de-a lungul căruia zace un om bătut până la sânge şi prădat de tâlhari. Un preot în trecere îl vede dar nu se opreşte, trece mai departe; acelaşi lucru îl face un levit, adică un angajat la cultul din templu. „Dar un samaritean oarecare ce călătorea – spune Evanghelia –, a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă” (v. 33). Să nu uităm aceste cuvinte: „i s-a făcut milă”; este ceea ce simte Dumnezeu de fiecare dată când ne vede pe noi într-o problemă, într-un păcat, într-o mizerie: „i s-a făcut milă”. Evanghelistul ține să precizeze că samariteanul călătorea. Așadar, acel samaritean, deşi avea programele sale şi se îndrepta spre o destinație îndepărtată, nu găsește scuze şi se lasă interpelat, se lasă interpelat de ceea ce se întâmplă de-a lungul drumului. Să ne gândim: Domnul nu ne învaţă să facem chiar aşa? Să privim departe, la destinația finală, dând totuşi multă atenţie paşilor de făcut, aici şi acum, pentru a ajunge acolo.

Este semnificativ că primii creştini au fost numiți „discipoli ai Căii” (cf. Fap 9,2), adică ai drumului. De fapt, credinciosul se aseamănă mult cu samariteanul: ca şi el călătoreşte, este un călător. Știu că nu este o persoană „care a ajuns”, ci vrea să învețe în fiecare zi, punându-se în urmarea Domnului Isus, care a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6). Eu sunt calea: discipolul lui Cristos merge urmându-l pe El, şi astfel devine „discipol al Căii”. Merge în urma Domnului, care nu este un sedentar, ci este mereu pe cale: pe drum întâlnește persoanele, vindecă bolnavii, vizitează sate şi oraşe. Aşa a făcut Domnul, mereu pe cale.

„Discipolul Căii” – adică noi creştinii – vede de aceea că modul său de a gândi şi de a acționa schimbă treptat, devenind tot mai conform cu acela al Învățătorului. Mergând pe urmele lui Cristos, devine un călător, şi învaţă – ca samariteanul – să vadă şi să i se facă milă. Vede şi i se face milă. Înainte de toate vede: deschide ochii asupra realității, nu este închis în mod egoist în cadrul propriilor gânduri. În schimb preotul şi levitul îl văd pe acel nenorocit, dar este ca şi cum nu l-ar vedea, trec mai departe, privesc în altă parte. Evanghelia ne educă să vedem: conduce pe fiecare dintre noi să înţelegem corect realitatea, depășind zi după zi preconcepţii şi dogmatisme. Atâția credincioşi se refugiază în dogmatisme pentru a se apăra de realitate. Şi apoi ne învaţă să-l urmăm pe Isus, pentru că a-l urma pe Isus ne învaţă să ni se facă milă: să ne dăm seama de ceilalți, mai ales de cel care suferă, de cel care are mai multă nevoie. Şi să intervenim ca samariteanul: să nu trecem mai departe, ci să ne oprim.

În faţa acestei parabole evanghelice se poate întâmpla să învinovăţim sau să ne învinovăţim, să îndreptăm degetul spre alţii comparându-i cu preotul şi cu levitul: „Dar acesta sau acela merg înainte, nu se opresc!”, sau să învinovăţim pe noi înșine enumerând propriile lipsuri de atenţie faţă de aproapele. Dar eu aş vrea să vă sugerez un alt tip de exercițiu. Nu atât acela de a ne învinovăţi, nu; desigur, trebuie să recunoaștem atunci când am fost indiferenți şi ne-am justificat, dar să nu ne oprim acolo. Trebuie s-o recunoaștem, este o greșeală, dar să-i cerem Domnului să ne scoată din indiferența noastră egoistă şi să ne pună pe Cale. Să-i cerem să vedem şi să ni se facă milă. Acesta este un har, trebuie să-l cerem de la Domnul: „Doamne, să văd, să mi se facă milă, aşa cum Tu mă vezi pe mine şi Tu ai milă de mine”. Aceasta este rugăciunea pe care astăzi v-o sugerez vouă: „Doamne, să văd, să mi se facă milă, aşa cum Tu mă vezi pe mine şi Tu ai milă de mine”. Să ni se facă milă de cei pe care-i întâlnim de-a lungul drumului, mai ales de cel care suferă şi este în nevoie, pentru a ne apropia şi a face ceea ce putem pentru a ajuta.

De atâtea ori, când mă aflu cu vreun creştin sau creştină care vine să vorbească despre lucruri spirituale, eu întreb dacă dă de pomană. „Da”, îmi spune – „Şi, spune-mi, tu atingi mâna persoanei căreia îi dai moneda?” – „Nu, nu, o arunc acolo”. – „Şi tu priveşti ochii acelei persoane?” – „Nu, nu-mi vine în minte”. Dacă tu dai pomana fără a atinge realitatea, fără a privi ochii persoanei nevoiași, acea pomană este pentru tine, nu pentru ea. Gândeşte-te la asta: „Eu ating mizeriile, chiar şi acele mizerii pe care le ajut? Eu privesc ochii persoanelor care suferă, ai persoanelor pe care le ajut?”. Vă las acest gând: a vedea şi a ni se face milă.

Fecioara Maria să ne însoțească pe acest drum de creștere. Ea, care ne „arată Calea”, adică pe Isus, să ne ajute să devenim şi tot mai mult „discipoli ai Căii”.

________________

După Angelus

Iubiți fraţi şi surori!

Mă unesc cu durerea poporului din Sri Lanka, ce continuă să îndure efectele instabilității politice şi economice. Împreună cu episcopii din ţară, reînnoiesc apelul meu la pace şi îi implor pe cei care au autoritate să nu ignore strigătul săracilor şi necesităţile oamenilor.

Doresc să îndrept un gând special către poporul din Libia, îndeosebi către tineri şi către toţi cei care suferă din cauza gravelor probleme sociale şi economice din ţară. Îi îndemn pe toţi să caute din nou soluții convingătoare, cu ajutorul comunităţii internaționale, prin dialogul constructiv şi reconcilierea naţională.

Şi reînnoiesc apropierea mea de poporul ucrainean, chinuit zilnic de atacurile brutale pe care le plătesc oamenii obișnuiți. Mă rog pentru toate familiile, în special pentru victime, răniți, bolnavi; mă rog pentru bătrâni şi pentru copii. Dumnezeu să arate drumul pentru a pune capăt acestui război nesăbuit!

Se celebrează astăzi Duminica Mării. Îi amintim pe toţi marinarii, cu stimă şi recunoștință pentru munca lor prețioasă, precum şi pe capelani şi pe voluntarii de la „Stella Maris”. Încredințez Sfintei Fecioare Maria pe toţi marinarii care sunt blocați în zone de război, pentru ca să se poată întoarce acasă.

Salut grupul de la Colegiul São Tomás din Lisabona şi credincioşii din Viseu, Portugalia; Corul „Siempre así” din Spania, tinerii din arhidieceza de Berlin şi tinerii de la Mir din Bolgare (Bergamo). Adresez salutul pelerinilor polonezi şi îl extind la participanții la pelerinajul anual al familiei Radio Maria la Sanctuarul din Częstochowa. Şi salut preoţii din diferite țări participanți la cursul pentru formatori de seminar organizat de Institutul Sacerdos din Roma.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu