Trăim în nordul Argentinei. Suntem căsătoriți de aproape 30 de ani şi avem 6 copii. Încă de când ne-am întâlnit, Maria a făcut parte imediat din relația noastră, în schimb, rozariul a venit după aceea. În familiile noastre de origine Fecioara Maria, sub diferite invocații, era mereu foarte prezentă, încă din copilăria noastră. Eu, Carmen, […]

Trăim în nordul Argentinei. Suntem căsătoriți de aproape 30 de ani şi avem 6 copii. Încă de când ne-am întâlnit, Maria a făcut parte imediat din relația noastră, în schimb, rozariul a venit după aceea. În familiile noastre de origine Fecioara Maria, sub diferite invocații, era mereu foarte prezentă, încă din copilăria noastră.

Eu, Carmen, am simţit mereu rozariul foarte greu de recitat. Nu înţelegeam de ce repetam mereu acelaşi lucru, nici nu înţelegeam de ce recitam rozariul meditând viaţa lui Isus dacă după aceea repetam numai Bucură-te Marie. Un preot mi-a spus că dacă nu puteam să spun rozariul, ar fi trebuit să spun rugăciunea Angelus (Îngerul Domnului) în fiecare zi: „Sfânta Fecioară Maria este ca toate mamele: dacă le dai mâna, iau tot brațul”.

Rozariul este o rugăciune pe care o putem recita cu simplitate şi în cotidian, în tăcerea sufletului, în timp ce repetăm fiecare Bucură-te Marie, cu duioșia unui copil care vorbește şi oferă un dar mamei sale.

Eu, Luis María, îmi amintesc că atunci când eram copil cineva mi-a spus că fiecare Bucură-te Marie era ca un trandafir pe care-l dădeam Fecioarei. În acest sens, îl recitam cu plăcere, deşi nu întotdeauna îl terminam.

Când eram logodiți, ne rugam Angelus în fiecare zi, o decadă sau tot rozariul. A sta împreună mână în mână, în rugăciune cu Maria şi cu Fiul său, ne unea, creşteam în credinţa noastră, citeam Evanghelia, vorbeam despre ea şi voiam s-o trăim, şi la fiecare Bucură-te Marie Sfânta Fecioară „trăia” tot mai mult în mijlocul nostru.

Abia căsătoriți, deşi în vicisitudinile primilor ani de căsătorie, ne rugam rozariul de fiecare dată când puteam, când ieşeam cu mașina cu copiii sau seara în timp ce le făceam baie, le dădeam de mâncare sau îi culcam; când nu aveam mult timp sau eram obosiți, Angelus sau decada noastră ne salvau. Era o rugăciune intensă, dar nu foarte lungă!

Astfel, copiii noştri au crescut în mijlocul lui Angelus, rozarii, decade şi tot ceea ce reușeam să ne rugăm. Au învățat această rugăciune şi cele douăzeci de mistere când erau mici, le plăcea să se joace pentru a ghici cărui mister îi corespundea o rugăciune şi cel care „câștiga” conducea sau citea reflecția.

Cu timpul, acei copii frumoși, acei copii iubitori şi ascultător care făceau ce puteau mai bine pentru a fi pe placul mamei şi al tatălui, au început să aibă acnee şi au devenit adolescenți, surprinzându-ne pentru că gândeau şi făceau exact contrariul a ceea ce ne așteptam sau ceea ce am crezut că i-am învățat: logodnicei prea repede, sărbători clandestine, răzvrătire, note mici la școală, … orice lucru vă puteți imagina, el îl făceau. Cu aşa de mulţi copii, existau conflicte, neînțelegeri şi surprize încât nu știam ce să alegem! A vorbi cu ei, a încerca să ne facem ascultați era mai rău şi se termina mereu în discuții. Ne dădeam seama că nu puteam reuși singuri. Îi „dădusem mâna” Mariei , dar venise momentul de a-i da tot ceea ce eram şi mai ales pe cei pe care îi iubeam mai mult: pe copiii noştri, pentru ca ea să ne educe să fim părinţii de care aveau nevoie (şi în acelaşi timp să ne ajute ca să-i educăm).

Rozariul între noi soţii a devenit zilnic, meditat în tăcere sau repetat la muncă şi în treburile de peste zi şi când puteam îl mai făceam cu copiii noştri. Ne-a ajutat mult să recităm rozariul pentru copii: Tatăl Nostru şi două Bucură-te Marie, şi un mister care, mulțumire fie lui Dumnezeu, copiii continuau să-l conducă.

Rozariul este o rugăciune frumoasă: în prima parte în timp ce o salutăm pe Maria, mergem spre Isus şi amintim misterul pe care l-am meditat, Evanghelia se însuflețește şi ia formă. În partea a doua ne întoarcem la noi înșine, cu El. Ne place să ne rugăm şi cu Evanghelia zilei în lumina rozariului, adică să citim cuvântul, să conversăm, să medităm şi să contemplăm în timp ce recităm Bucură-te Marie.

Nu am devenit o familie care reușește să se roage zilnic unită, însă când facem asta este momentul cel mai fericit al istoriei noastre şi al drumului nostru familial. Maria ne-a cucerit ca orice mamă care iubește, care merge să-i caute pe copiii săi, îi aşteaptă, îi înţelege şi acceptă ceea ce îi oferă, deşi nu este frumos sau tocmai pentru că nu este frumos. Pentru mame precum şi pentru tați, fiecare cadou al copilului lor este ceva frumos, fiecare îmbrățișare este înduioșătoare. Maria nu se sustrage de la toate acestea.

Imediat ce copiii noştri vor merge pe drumul lor, imediat ce va veni momentul în care vor pleca de acasă, ştim că în rozariul şi în cuvântul pe care el îl contemplă (sau în decada sau în cele trei Bucură-te Marie) ne vom întâlni mereu ca familie. În acest sens, putem da mărturie că este adevărat că „o familie care se roagă unită, rămâne împreună şi Dumnezeu o binecuvântează”.

De Carmen şi Luis María Gaffet

Universitatea Catolică din Salta (Argentina)

(După L’Osservatore Romano, 12 octombrie 2021)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu