Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Centrul Cultural Catolic şi Departamentul de Cercetare Istorică “Fericitul Anton Durcovici”, alături de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează, în ziua de joi, 16 mai 2024, simpozionul internaţional “Catolicii din Moldova: istorie şi perspective. 140 de ani […]

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin Centrul Cultural Catolic şi Departamentul de Cercetare Istorică “Fericitul Anton Durcovici”, alături de Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează, în ziua de joi, 16 mai 2024, simpozionul internaţional “Catolicii din Moldova: istorie şi perspective. 140 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi; 10 ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici”, la Seminarul “Sfântul Iosif” din Iaşi.

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Diecezei de Iaşi, 10 ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, 25 de ani de la vizita în România a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea şi 5 ani de la vizita actualului papă, Francisc. Aşadar, în acest an, Dieceza de Iaşi trăieşte un multiplu an jubiliar.

Organizarea acestui eveniment este o datorie de conştiinţă a tuturor urmaşilor misionarilor şi martirilor care au activat de-a lungul veacurilor în Moldova pentru răspândirea şi păstrarea credinţei creştine catolice pe teritoriul actualei Episcopii Romano-Catolice de Iaşi.

De aceea, cu bucurie, adresăm tuturor iubitorilor de istorie, religie şi spiritualitate invitaţia de a participa la acest eveniment cultural şi religios, pentru a evoca momentele cele mai importante din istoria catolicilor din Moldova.

Simpozionul se va desfăşura în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” din Iaşi, str. Theodor Văscăuţeanu, 6, şi va fi transmis în direct de postul de radio ERCIS FM, transmisiunea fiind preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.

Pentru informaţii suplimentare: conf. univ. dr. pr. Fabian Doboş (e-mail: fabiandobos@gmail.com; tel. 0756.833.383)

Vă aşteptăm cu drag! Intrarea este liberă!

Conf. univ. dr. pr. Fabian Doboş

*

Program

Catolicii din Moldova – istorie şi perspective.
140 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi
10 ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici

Moderatori: Lect. univ. dr. pr. Iosif Antili şi conf. univ. dr. pr. Fabian Doboş

Prima parte: 140 de ani de la înfiinţarea Diecezei de Iaşi

9:00 – Cuvânt de deschidere: PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

9:10 – Cuvânt la ceas aniversar: PS Petru Sescu, episcop auxiliar

9:15 – C.S.I. Silviu Văcaru: Contextul istoric al catolicilor din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea

9:35 – Prof. univ. dr. Mihai Dorin: Catolicii din Moldova şi contextul cultural-religios în care a fost înfiinţată Episcopia de Iaşi

9:55 – Conf. univ. dr. pr. Fabian Doboş: Înfiinţarea Episcopiei de Iaşi

10:15 – Pauză

10:30 – Pr. dr. Petru Ciobanu: Alexandru Th. Cisar, păstor martir – de la Bucureşti la Iaşi, de la Iaşi la Bucureşti (Republica Moldova)

10:50 – Sr. Letiţia Crihălmeanu, CMD: Maica Sofia Mureşan, CMD – traseul detenţiilor: 1950-1952, 1958-1964

11:10 – Ion Gumenâi: Situaţia Bisericii Romano-Catolice din spaţiul pruto-nistrean în rapoartele împuternicitului pentru problemele cultelor SCN al URSS pentru RSSM (Republica Moldova)

11:30 – Întrebări şi discuţii

12.00 – Sfânta Liturghie şi consacrarea la Preasfânta Fecioară Maria, compusă de Fericitul Anton Durcovici

13:00 – Prânzul

Partea a II-a: 10 de ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici

14:30 – PS Petru Gherghel, episcop emerit: Istoria cauzei de beatificare şi canonizare

14:50 – Pr. dr. Isidor Iacovici: Metodologia unei beatificări (Roma – Italia)

15:10 – Pr. Alois Moraru: Personalitatea Fericitului Anton Durcovici

15:30 – Prof. dr. Anton Coşa: Stema episcopului Anton Durcovici

15:50 – Întrebări şi discuţii

16:30 – Pauză

Partea a III-a: Păstrarea moştenirii spirituale

17:00 – Prezentarea plachetei “140 de ani” şi a medalionului “10 ani” (Av. Claudia Antăluţă)

17:20 – “Ansamblul Muzeal Catolic Iaşi” (Muzeograf drd. Carmil Matia Georgio Chelaru)

17:40 – Monografia arheologică “Săbăoani” (Prof. Domniţa Hordilă)

18:00 – Pauză

18:15 – Concert de orgă: Maestrul Alexandru Catau (Paris)

18:45 – Cuvânt de mulţumire