În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminență,
Iubiți fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Sunt bucuros să vă întâlnesc pe toți cei care reprezentați Asociația Națională a Municipiilor Italiene. Trăim această întâlnire în timpul Crăciunului și la încheierea unui An Jubiliar: harul acestor zile luminează cu siguranță slujirea voastră și responsabilitățile voastre.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu ne aduce în fața unui prunc, a cărui fragilitate blândă se ciocnește cu prepotența regelui Irod. Îndeosebi, uciderea pruncilor nevinovați pe care a ordonat-o nu semnifică numai pierderea viitorului societății, ci este și manifestarea unei puteri inumane, care nu cunoaște frumusețea iubirii pentru că ignoră demnitatea vieții umane.
Dimpotrivă, nașterea Domnului dezvăluie aspectul cel mai autentic al oricărei puteri, care este înainte de toate responsabilitate și slujire. Pentru ca orice autoritate să poată exprima aceste caracteristici, trebuie să întrupeze virtuțile umilinței, onestității și împărtășirii. În special în angajarea voastră publică, sunteți conștienți de importanța ascultării, ca dinamică socială ce activează aceste virtuți. Este vorba, de fapt, de a acorda atenție necesităţilor familiilor și ale persoanelor, îngrijindu-vă în special de cei mai vulnerabili, pentru binele tuturor.
Criza demografică și luptele familiilor și ale tinerilor, singurătatea bătrânilor și strigătul tăcut al săracilor, poluarea mediului și conflictele sociale sunt realități care nu vă lasă indiferenți. În timp ce căutați să oferiți răspunsuri, știți bine că orașele noastre nu sunt locuri anonime, ci chipuri și istorii care trebuie păstrate drept comori prețioase. În această muncă, se devine primari zi după zi, crescând ca administratori drepți și de încredere.
În acest sens, să vă fie exemplu venerabilul Giorgio La Pira, care într-un discurs adresat consilierilor orașului Florența, el a afirmat: „Aveți un singur drept față de mine: să-mi refuzați încrederea! Dar nu aveți dreptul să-mi spuneți: domnule primar, nu vă preocupați de oamenii fără loc de muncă (cei concediați sau șomeri), fără locuințe (cei evacuați), fără asistență (bătrânii, bolnavii, copiii). Este datoria mea fundamentală. Dacă există cineva care suferă, am o datorie precisă: să intervin în orice mod, cu toate măsurile pe care le sugerează iubirea și pe care le prevede legea, astfel încât acea suferință să fie ori diminuată ori alinată. Nu există altă regulă de conduită pentru un primar în general și pentru un primar creștin în special” (Scrieri, VI, pag. 83).
Coeziunea socială și armonia civică necesită, în primul rând, ascultarea celor mai mici și a celor săraci: fără această angajare, „democraţia se atrofiază, devine un nominalism, o formalitate, pierde reprezentativitatea, se destramă pentru că lasă afară poporul în lupta sa zilnică pentru demnitate, în construirea destinului său” (Francisc, Discurs, 5 noiembrie 2016). Atât în fața dificultăților, cât și a ocaziilor de dezvoltare, vă îndemn să deveniți maeștri ai dedicării față de binele comun, cultivând o alianță socială pentru speranță.
La sfârșitul Jubileului, împărtășesc cu bucurie cu voi această temă importantă, pe care iubitul meu predecesor, Papa Francisc, a subliniat-o în bula de convocare. Toată lumea, scria el, „au nevoie să recupereze bucuria de a trăi, pentru că ființa umană, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), nu se poate mulţumi să supraviețuiască sau să trăiască mediocru, să se adapteze la prezent lăsându-se satisfăcut de realităţi numai materiale. Asta închide în individualism şi corodează speranţa, generând o tristețe care se cuibărește în inimă, făcându-ne acizi şi intoleranţi” (Spes non confudit, 9).
Din păcate, orașele noastre se confruntă cu forme de marginalizare, violență și singurătate care trebuie abordate. Aș vrea să atrag atenția, în special, asupra flagelului jocurilor de noroc, care ruinează multe familii. Statisticile arată o creștere bruscă a jocurilor de noroc în Italia în ultimii ani. După cum subliniază Caritas Italiana în ultimul său Raport privind sărăcia și excluziunea socială, este o problemă serioasă pentru educație, sănătate mintală și încredere socială. Nu putem trece cu vederea alte forme de singurătate de care suferă mulți oameni: tulburările mintale, depresii, sărăcia culturală și spirituală, abandonul social. Acestea sunt semnale care indică marea nevoie de speranță. Pentru a o demonstra în mod eficient, politica este chemată să creeze relații autentic umane între cetățeni, promovând pacea socială.
Părintele Primo Mazzolari, preot atent la viața poporului său, a scris că „țara nu are nevoie numai de canalizări, de case, de drumuri, de apeducte, de trotuare. Țara are nevoie și de un mod de a simți, de a trăi, de un mod de a ne privi unii pe alții, de un mod de a ne uni ca frați” (Discorsi, Bologna 2006, 470). Activitatea administrativă își găsește astfel realizarea deplină, pentru că face să crească talentele oamenilor, dând orașelor profunzime culturală și spirituală.
Preaiubiţilor, să aveți aşadar curajul de a oferi speranță oamenilor, proiectând împreună cel mai bun viitor pentru ţinuturile voastre, în logica unei promovări umane integrale. În timp ce vă mulțumesc pentru disponibilitatea voastră de a sluji comunitatea, vă însoțesc în rugăciune, aşa încât, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vă puteți îndeplini în mod eficient responsabilitățile, împărtășind angajarea voastră cu colaboratorii și concetățenii voștri. Vouă și familiilor voastre vă împart din inimă binecuvântarea apostolică și vă adresez cele mai bune urări pentru Anul Nou. Mulțumesc!
Să ne rugăm împreună: Tatăl nostru…
[Binecuvântarea]
Multe urări şi an nou fericit! Şi pelerinaj rodnic!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu