Există mulţi preoţi eroici în toată lumea, spune viitorul cardinal Lazarus You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler: „Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte şi neplăcute, care din păcate nu lipsesc”, declară cu ocazia numirii sale de cardinal într-un amplu interviu acordat la Vatican News, în care vorbește despre preoție, […]

Există mulţi preoţi eroici în toată lumea, spune viitorul cardinal Lazarus You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler: „Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte şi neplăcute, care din păcate nu lipsesc”, declară cu ocazia numirii sale de cardinal într-un amplu interviu acordat la Vatican News, în care vorbește despre preoție, vocaţii, formare în seminarii şi despre Biserica din Asia. Pentru viitorul cardinal coreean, clericalismul în Biserică se combate cu preoţi „părinți” precum şi „fii şi fraţi” ai comunităţilor lor. Dacă Biserica, afirmă el, va forma preoţi maturi din punct de vedere uman, spiritual şi intelectual, „atunci se va auzi în sfârşit vorbindu-se mai puţin despre abuzuri şi despre alte rele bine cunoscute.

Monsenior Lazarus, ce făceați când aţi aflat că papa v-a numit cardinal? Care a fost reacția dumneavoastră?

Mă aflam la Zagreb pentru o activitate pastorală şi în duminica aceea eram în compania unui prieten, în vizită la un sanctuar marian, când la un moment dat a sunat celularul. Dat fiind faptul că acel sanctuar se află într-un loc foarte înalt, semnalul nu era dintre cele mai bune. La telefon era un prieten care îmi spunea: „Papa te-a numit…”. „Pe cine a numit?”, răspundeam eu. În puține cuvinte el a fost cel care mi-a spus că numele meu era în lista acelor noi cardinali. Îmi amintesc că trecuseră circa 20 de minute de la recitarea lui Regina Coeli la „Sfântul Petru”. Atunci, am oprit celularul, ne-am rugat în faţa Preasfântului Sacrament, am recitat Sfântul Rozariu şi am cerut Sfintei Fecioare Maria ajutorul său pentru a răspunde bine la această nouă chemare în slujba Bisericii, a papei şi a preoţilor. Apoi am repornit telefonul şi am fost bombardat de telefoane şi de mesaje şi mi-am spus în sine: „Eu nu sunt vrednic, dar dacă Sfântul Părinte m-a numit atunci să fiu cardinal va însemna pentru mine să iubesc şi mai mult Biserica, să-l slujesc mai bine pe papa, să fiu un instrument al harului lui Dumnezeu pentru toţi preoţii, diaconii şi seminariștii din lume.

Cardinalii sunt consilierii cei mai apropiați ai papei. În ce mod considerați că veți exercita acest rol?

Eu nu m-am gândit niciodată să-l sfătuiesc pe Sfântul Părinte. În schimb am găsit mereu foarte frumoasă comuniunea cu papa. Din partea mea, în loc să sfătuiesc, caut mai degrabă să-l ascult pe Sfântul Părinte pentru a înţelege bine ce anume aşteaptă de la slujirea mea, pornind de la câteva întrebări fundamentale: ce fel de preoţi are nevoie Biserica astăzi? Cum trebuie aleşi? Cum trebuie formați? Văd în această privință un răspuns foarte clar, încă de atunci când, la începutul pontificatului, papa ne-a dăruit exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Important este a trăi Cuvântul lui Dumnezeu. În general noi spunem că acela care trăieşte Cuvântul este creştin şi cel care nu-l trăieşte nu se poate numi astfel. A trăi împreună Cuvântul aşa cum Sfântul Părinte dorește în enciclica Fratelli tutti, adică a fi fraţi şi surori într-un climat evanghelic de iubire reciprocă. Astăzi citim în constituția apostolică Praedicate Evangelium că evanghelizarea se face înainte de toate cu mărturia: mărturia carității, a iubirii fraterne. De aceea preoţii vor trebui să fie primii care pun în practică spiritul lui Praedicate Evangelium, trăind, cu comunitățile încredințate lor, realitatea unei Biserici sinodale.

Reforma Curiei descrisă în Praedicate Evangelium este în vigoare chiar de duminică 5 iunie, Solemnitatea Rusaliilor. Ce efect are asupra realității voastre zilnice?

Papa Francisc, imediat ce a fost ales, a instituit „Consiliul cardinalilor”, convocându-i periodic, ultima reuniune mi se pare că a fost a patruzeci şi una. Dar munca acelui Consiliu s-a referit într-un fel la toată Biserica, tocmai în vederea noii constituții apostolice Praedicate Evangelium, care nu este întocmai numai opera cuiva. De fapt mulţi au studiat, s-au rugat, au dialogat, încercând să găsească tocmai „calea” pentru Biserică în acest timp al nostru. Personal simt că misiunea mea este să trăiesc bine spiritul lui Praedicate Evangelium, aşa încât Biserica să devină, grație angajării fiecăruia, tot mai mult aceea pe care o vrea Dumnezeu şi să apară şi tot mai credibilă în ochii lumii. Şi o Biserică sinodală este mărturia feței sale mai frumoase.

Dumneavoastră sunteți prefect al Dicasterului pentru Cler, care se ocupă de preoţi şi de diaconi. Papa Francisc condamnă adesea clericalismul. După părerea dumneavoastră, care sunt în concret comportamentele şi obișnuințele pe care papa vrea să le combată? Şi cum se combat?

Preotul prezidează comunitatea, celebrează pentru ea şi cu ea Preasfânta Euharistie: el este părintele şi conducătorul comunităţii. Isus a instituit preoția şi pentru slujirea comunităţii; de aceea fără comunitate nu poate să existe preoția ministerială. Dar preotul este şi fiu al comunităţii, însoțitor al comunităţii, în sensul că merge împreună cu ea, mâncând aceeaşi Pâine. Așadar când se absolutizează rolul preotului-părinte, de acolo poate veni clericalismul. În schimb când un preot bun este da părinte, dar se simte şi în inimă şi fiu şi frate, atunci el va iubi comunitatea cu toată ființa sa, se va dedica ei în totalitate şi nu va pierde timpul să urmărească aspirații şi ambiții personale. Important este a trăi această viaţă trinitară împreună cu comunitatea.

Dumneavoastră sunteți preocupat datorită scăderii numărului de vocaţii la preoție în multe părţi ale lumii?

Da, sunt foarte preocupat de asta. În aproape toate țările vocațiile diminuează. Şi totuşi mulţi tineri doresc să imite exemplele bune, care nu lipsesc. Așadar este vorba de a le oferi exemple bune, adică mărturii credibile, ale celor care trăiesc Evanghelia integral şi știu să arată astfel că Dumnezeu este iubire şi că a fi cu El reprezintă unicul nostru bine, unica fericire adevărată a inimii umane.

Din acest punct de vedere, cum poate fi de ajutor experienţa formativă a seminarului?

Seminarul nu este o fabrică unde se produc preoţii, ci mai degrabă un loc unde trăiesc discipolii lui Isus şi acolo devin încet-încet apostoli ai Lui. De aceea în seminar înainte de toate trebuie trăit Cuvântul, atât la nivel personal cât şi în viaţa comunitară. De fapt este important ca să se trăiască bine viaţa comunitară şi în seminarii cu numere mici. Dacă celibatul înseamnă şi a renunța la o familie umană pentru a forma însă una mai mare, această conștiință trebuie să se nască şi să se dezvolte în inima candidaților la preoție deja în primii ani ai formării.

Dumneavoastră proveniți din Coreea de Sud. În continentul dumneavoastră, Asia, multe Biserici asistă la o înflorire de vocaţii la preoție. După părerea dumneavoastră ce ar putea să le învețe pe acelea în care criza vocațiilor se face simţită mai mult?

Istoria creştină a Coreei este o istorie de martiri şi mulţi dintre ei au primit în dar credinţa prin mărturia credincioșilor laici. După aceea, în timpuri mai recente, este adevărat că vocațiile la preoție au crescut, dar actualmente sunt în scădere şi acolo, deşi Biserica rămâne foarte angajată în promovarea şi în însoțirea vocațiilor la preoție şi la viaţa consacrată, atât masculină cât şi feminină. Personal văd vocațiile în Coreea ca un dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit şi continuă să ni-l ofere prin martirii noştri. De aceea trebuie să ne întoarcem la exemplul martirilor şi asta cred că poate să fie valabil şi pentru celelalte țări.

În rolul dumneavoastră de prefect al Dicasterului pentru Cler, care sunt provocările pe care le vedeți mai urgente astăzi pentru preoţi şi pentru slujirea lor? Şi cum trebuie înfruntate?

Preoția este un mare dar al lui Dumnezeu. Adesea mass-media bombardează pe cei care ascultă cu știri despre preoţi care nu sunt mereu frumoase… Şi totuşi eu văd că sunt mulţi preoţii eroi, buni, silitori: parohi, misionari în slujba poporului lui Dumnezeu, mai ales a celor marginalizați de societate. Așadar este important şi necesar a-i încuraja pe preoţi, pentru ca să fie bucuroși: niciodată posomorâţi ci cu zâmbetul pe buze, capabili să exprime şi pe faţă frumusețea darului primit. Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte şi neplăcute, care din păcate nu lipsesc.

Papa Francisc a făcut multe eforturi pentru a rezolva reputaţia Bisericii ca instituție credibilă şi demnă de încredere, făcând totul pentru salvgardarea şi protejarea minorilor de abuzuri. Ce rol are în aceste eforturi Dicasterul dumneavoastră?

Simt durere enormă când aud despre acte înfăptuite de preoţi în dauna minorilor cum sunt pedofilia şi abuzurile în general. Consider că dacă noi reușim să formăm preoţi maturi din punct de vedere uman, spiritual şi intelectual, aceştia nu vor folosi sexualitatea pentru simpla plăcere, nu vor abuza de minori, ci dimpotrivă îi vor respecta şi îi vor ajuta, aşa cum de altfel a făcut şi face marea majoritate a preoţilor. Așadar problema este de a forma preoţi solizi şi maturi şi atunci – sunt sigur de asta – se va auzi în sfârşit vorbindu-se mai puţin de abuzuri şi de alte rele bine cunoscute.

Să ne întoarcem la boom-ul de vocaţii la preoție la care asistă Bisericile din Asia şi din Africa…

Fiecare continent trăieşte propria situaţie, dar este imposibil a ne gândi la o Biserică fără preoţi. De aceea tot poporul lui Dumnezeu trebuie să invoce cu rugăciunea darul de noi preoţi. Aceasta este speranţa mea. Şi sunt sigur că Domnul ne va da în curând acest har şi ne va arăta drumul.

De Deborah Castellano Lubov

(După Vatican News, 24 iunie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu