Demnitatea umană este „un pilastru fundamental al învățăturii creştine” şi pentru asta Dignitas infinita „este o declarație care implică un text de înaltă valoare doctrinală”. A spus asta cardinalul prefect Víctor Manuel Fernández subliniind sensul şi valoarea documentului Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, prezentat jurnaliștilor în această dimineață, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, actualmente în Via dell’Ospedale.

Declarația „despre demnitatea umană”, a afirmat cardinalul, adună şi consolidează ceea ce ultimii Pontifi „au spus despre această mare temă” şi sintetizează „noutatea oferită de Papa Francisc despre o problemă care este structurantă a gândirii creştine clasice şi contemporane”. Conform cardinalului, astăzi „lumea are nevoie să redescopere implicațiile imensei demnități a fiecărei persoane şi are nevoie de asta pentru a nu pierde drumul”.

Este vorba, a mai evidențiat prefectul, de „o problemă centrală în gândirea creştină”, care a avut „o dezvoltare magnifică în ultimele două secole împreună cu doctrina socială a Bisericii; şi este o temă care pune în dialog rodnic cu societatea la 75 de ani ai Declarației universale a drepturilor omului”. Cu privire la acest ultim text, Ioan Paul al II-lea l-a definit „o piatră de hotar pe drumul omenirii, una din cele mai înalte exprimări ale conștiinței umane”. Asta nu înseamnă că este vorba „de o doctrină nouă”, a precizat Fernández, amintind că în Biblie aceste principii sunt afirmate „dar nu cu limbaj filozofic, mai degrabă cu un limbaj narativ”. În orice caz, a afirmat el, „ceea ce are de-a face cu demnitatea umană nu este ceva ce Biserica a recunoscut mereu cu aceeaşi claritate, ci a avut creșterea în înțelegerea sa”. Adevărul nu se schimbă, „nu crește, ci înțelegerea noastră, şi înțelegerea Bisericii, se dezvoltă, crește, se aprofundează”.

Cardinalul a făcut referință la Papa Nicolae al V-lea, care în 1452, cu bula Dum diversas, a acordat regelui Portugaliei să-i supună la sclavie pe sarazini şi pe păgâni. Totuşi, după 80 de ani, în 1537, Paul al III-lea a condamnat cu excomunicarea pe cei care supuneau la sclavie pe alţii, deoarece trebuia salvgardată demnitatea lor de fiinţe umane. Așadar, „despre o temă aşa de importantă, Papa a spus practic contrariul unui Papă precedent”. Este vorba de un exemplu care arată cum înțelegerea adevărului „din partea Bisericii evoluează şi că ea nu crește mereu în aceeaşi direcție omogenă cu documentele precedente”: există „în fundal criterii care rămân, dar cu privire la punctul concret, sclavia, doi Papi au spus lucruri contrare”. Așadar şi astăzi nu se poate raționa „ca şi cum magisteriul s-ar fi închis definitiv cu Papii precedenţi”.

Tocmai acest document clarifică „distincția între demnitatea ontologică ce există în fiecare circumstanță şi nu se pierde niciodată” şi aceea care ar fi „o demnitate morală, socială sau existențială care poate crește sau descreşte cu circumstanțele vieţii”. În acest sens, a raţionat Fernández, „eu pot duce o viaţă nedemnă sau mai mult sau mai puţin demnă, dar nu pierd niciodată demnitatea umană inalienabilă pe care o posed în virtutea faptului de ființă umană. Ceilalți pot să mă supună la o viaţă nedemnă, dar nu vor putea niciodată să-mi ia demnitatea imensă pe care o posed ca ființă umană”.

În această privință cardinalul a reafirmat necesitatea de a căuta pacea în toate sensurile, mai ales în acest moment al istoriei, când pare că omenirea, cu toate că a progresat în atâtea domenii, rămâne „incapabilă să evite oroarea războiului”. Pentru că, în faţa adevărului demnității umane, „cad toate măştile presupusei dezvoltări a societăților noastre iluminate”.

Ultima partea a documentului, a explicat cardinalul, tratează pe scurt câteva teme care permit să se contemple în mod armonios problema demnității în întregimea sa. Se face referință la avort, dar mai întâi documentul „vorbește despre violențele împotriva femeilor”. Toate temele sunt importante pentru a înţelege „tema în mod armonios”. Şi cu privire la „ideologiile de gen” Fernández a afirmat că ele „în loc să ajute la recunoaşterea demnității sărăcesc o viziune umanistă unde bărbatul şi femeia face întâlnirea cea mai frumoasă în cea mai mare diferență care pe care o conține omenirea”. Cardinalul a subliniat şi că „este contrar demnității umane ca o persoană să fie persecutată, torturată, şi chiar ucisă” din cauza orientării sale sexuale, aşa cum se întâmplă în diferite țări ale lumii. În acest sens, documentul nu ezită să „susțină o concepție despre căsătorie, despre sexualitate”, dar afirmă „înainte de toate demnitatea fiecărei fiinţe umane, dincolo de orice circumstanță”.

Remarcând însemnătatea doctrinală a Dignitas infinita prefectul Dicasterului pentru Doctrina Credinţei a vorbit şi despre Fiducia supplicans, declarația „despre sensul pastoral al binecuvântărilor” publicată în decembrie 2023. Cu acel document, a precizat Fernández, Papa Francisc „a voit să lărgească înțelegerea binecuvântărilor pentru a dezvolta bogăția sa pastorală”. Asta ajută să se înțeleagă că „există binecuvântări care nu confirmă, nu stabilesc, nu consacră, nu justifică nimic, sunt numai o rugăciune a slujitorului pentru a exprima ajutorul lui Dumnezeu, pentru a continua să se trăiască”. Aşa cum a explicat însuși Pontiful, a remarcat cardinalul, „aceste binecuvântări pastorale, în afara oricărui context şi caracter liturgic, nu cer o perfecțiune morală pentru a fi primite”. Așadar, dacă „aplicarea practică la unirile iregulare poate să fie diferită în contexte diferite, în funcţie de discernământul fiecărui episcop”, ceea ce „suntem chemaţi să susținem este oricum că există aceste tipuri de binecuvântări care nu au aceleaşi condiții ale binecuvântărilor într-un context liturgic”.

După aceea, Paola Scarcella, profesor la Universitățile romane Tor Vergata şi Lumsa, a oferit experienţa sa în Comunitatea „Sfântul Egidiu” ca responsabilă pentru cateheza dată persoanelor cu dizabilități, pentru a ilustra bogăția documentului, evidențiind numeroasele idei pe care el le oferă mai ales cu privire la apropierea şi la prietenia persoanelor cu dizabilități. Există, a spus ea, o „demnitate ontologică ce revine fiecărei persoane ca atare”. Şi prin urmare şi o persoană cu o dizabilitate foarte gravă „are o demnitate care nu va putea fi ştearsă niciodată”. În faţa culturii rebutului „prezența persoanelor cu dizabilități este o provocare pentru a face societatea noastră primitoare”. În document, Papa Francisc a insistat că această „demnitate inviolabilă” există „dincolo de orice circumstanță”, a concluzionat femeia. La prezentare a participat şi monseniorul Armando Matteo, secretar pentru Secțiunea Doctrinală din Dicasterul pentru Doctrina Credinţei.

(După L’Osservatore Romano, 8 aprilie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu