În aceste zile diecezele deschid următorul drum pastoral care prevede şi experienţa Zilei Mondiale a Tineretului la Lisabona. Dacă ne gândim, vom fi în faţa unui inedit: pandemia care a prelungit timpii şi sediul ultimei întâlniri internaționale (Panamá) au făcut pe mulţi să piardă această experienţă, creând un soi de „salt generaţional”. Pentru aceasta, chiar […]

În aceste zile diecezele deschid următorul drum pastoral care prevede şi experienţa Zilei Mondiale a Tineretului la Lisabona. Dacă ne gândim, vom fi în faţa unui inedit: pandemia care a prelungit timpii şi sediul ultimei întâlniri internaționale (Panamá) au făcut pe mulţi să piardă această experienţă, creând un soi de „salt generaţional”. Pentru aceasta, chiar dacă se va părea straniu celor mai mulţi, o primă exigență este aceea de a explica atâtor tineri despre ce este vorba când vorbim despre ZMT. Această scrisoare tinde la asta, având certitudinea că naraţiunile nu-i ajută numai pe destinatari, ci şi pe expeditorii care comemorând găsesc motivațiile pentru a resemnifica propunerea unei experiențe de acest gen.

Scrisoare către cei care nici măcar nu știu ce este ZMT

Poate că va trebui să vă povestim ceva, pentru că au trecut peste şase ani de când ultima ZMT a fost făcută în Europa şi mulţi tineri italieni au participat. Probabil că mulţi dintre voi au auzit vorbindu-se despre asta de la fraţi şi surori mai mari sau poate de la prietenii educatori; chiar se poate întâmpla că vreunul chiar nu ştie ce este.

Va trebui să vă povestim ceva, pentru că în inima multora care astăzi nu mai sunt chiar tineri există imagini şi experiențe aşa de frumoase, încât i-au convins că merită mereu să se pornească în călătorie. Şi în relatările noastre veți auzi despre călătorii lungi şi imposibile, despre găzduiri cu noroc unde se doarme pe pământ, despre mâncare nu chiar de calitate chiar dacă niciunul n-a murit vreodată de foame, despre dorința după o cafea „adevărată”. Veți auzi şi despre prietenii născute în puţin timp care s-au topit la soare după puține zile şi despre altele care rezistă de ani.

Vă vom spune că am simţit înăuntru un fluviu umflat, unde tinerețea tuturor era aşa de contagioasă încât să ne facă să credem că vom fi invincibili, că vom putea râde toată viaţa, că entuziasmul nostru şi vitalitatea noastră (eram siguri de asta) vor învinge răul din lume. Apoi ne-am așezat pe pământ, într-o mare esplanadă unde printre cântece şi cuvinte a coborât şi o mare tăcere. Acolo nu am putut să scăpăm de gândul că suntem la fel de fragili, acolo ne-am simţit mici mici, un mic punct în mijlocul sutelor de mii de alte puncte mici. Acolo a ajuns la noi mângâierea unei Prezențe care ne vorbea printr-un Cuvânt antic pe care creştinii şi-l transmit de secole; prin cuvântul unui om îmbrăcat în alb care ne confirma valoarea credinţei; prin două mari brațe de lemn care ne aminteau cât de mare era durerea lumii pe care Isus a purtat-o pe crucea sa. În tăcere era de mare mângâiere să auzi că inima celorlalți bătea aproape de a ta. În tăcere cineva, asigură el, a auzit şoapta lui Dumnezeu.

Astfel după lungi discuții, atâtea râsete şi zâmbete care legau tot mai mult viețile unora de ale altora, au apărut şi lacrimile. Acelea care de obicei îi înduioșează pe bunici, cărora le este foarte clară povara lucrurilor care se întâmplă; acelea care curg atunci când simţim că suntem aproape să atingem inima vieţii. A fost un moment în care marile întrebări provocau mai puțină frică. Probabil că niciunul n-a găsit răspunsuri definitive, dar s-a născut în noi certitudinea că răspunsurile ne însoțesc de fiecare dată când ne deschidem la căutare; şi viaţa ne-a apărut mai puţin superficială şi nesemnificativă.

Aşa este: nu vom putea niciodată să vă explicăm ZMT fără a vă spune ce a voit să spună pentru noi. Şi ştim numai un lucru: că numai dacă veți avea curajul de a porni în călătorie, oricât de lungă şi obositoare ar putea să fie, veți reuși să înțelegeți ce este această experienţă.

Poate că acum v-am spus ceva despre ZMT fără să vă explic nimic, v-ar putea veni un pic de voinţă de a pleca. Gândiți-vă: „Suntem la Lisabona: de aici nu pornesc drumuri”, a scris Saramago; şi de fapt aici nu există drumuri pentru că dincolo este numai oceanul şi infinitul. La Lisabona se respiră un aer de mister şi atracție, se vede încă fascinația celui care a locuit acolo un pic pentru că trebuia să plece şi să meargă departe, în căutarea de ținuturi şi de comori, dar şi cu dorința de a duce de cealaltă parte Evanghelia lui Isus.

Iată, ZMT este împreună aceste două lucruri: posibilitatea de a face descoperiri şi posibilitatea de a spune ceva despre sine celorlalți. Sunteți siguri că nu vreţi să veniţi?

De Michele Falabretti

(După L’Osservatore Romano, 21 septembrie 2022)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu