A răsunat neașteptată şi sfâșietoare știrea plecării monseniorului Antonio Pitta, secerat de o boală scurtă şi nemiloasă şi decedat ieri, marți, 1 octombrie, la numai 65 de ani. Biblist renumit, expert filolog al scrierilor pauline, era numărat printe cei mai mari cunoscători contemporani ai Noului Testament. Personalitate cunoscută şi apreciată pe planul internațional al studiilor […]

A răsunat neașteptată şi sfâșietoare știrea plecării monseniorului Antonio Pitta, secerat de o boală scurtă şi nemiloasă şi decedat ieri, marți, 1 octombrie, la numai 65 de ani. Biblist renumit, expert filolog al scrierilor pauline, era numărat printe cei mai mari cunoscători contemporani ai Noului Testament. Personalitate cunoscută şi apreciată pe planul internațional al studiilor biblice, a fost ales la președinția Asociației Biblice Italiene în 2023. Născut la Lucera în 1959 şi format la preoție în Seminarul regional din Molfetta, a fost hirotonit preot la 30 iunie 1984. Deşi slujirea sa academică lungă l-a condus în altă parte, el a rămas profund legat de dieceza sa de origine, oferind şi pentru o scurtă perioadă slujirea de vicar general.

Slujirea sa prețioasă adusă Cuvântului a fost desfășurată cu acelaşi zel şi dedicare în cele mai mari niveluri academice ca şi în parohii şi în mișcările ecleziale. Capabil să vorbească experților şi celor simpli cu eficacitate egală, a redactat comentarii şi lucrări de valoare științifică inestimabilă: acestea vor rămâne un patrimoniu indispensabil pentru generațiile viitoare.

După hirotonirea sa, la vârsta de doar douăzeci şi cinci de ani, a fost ales de Settimio Cipriani şi Armando Rolla, care au știut să recunoască în el un demn succesor al lor. În diaconia învăţământului şi-a găsit „vocația în vocație”. În patruzeci de ani de învățământ a format la iubirea faţă de Sfintele Scripturi mii de preoţi, călugări şi laici care îi păstrează o amintire de neșters şi simt datoria de recunoștință.

Lecțiile sale erau departe de a fi analize filologice plictisitoare şi aride. Pasiunea sa faţă de Cuvânt era contagioasă era de aşa natură că mulţi ieșeau de la cursurile sale cu dorința de a aprofunda studiile biblice. De fapt, el nu concepea învățământul ca simpla transmitere a unei științe nici ca afirmarea narcisistă de sine, ci ca un soi de „ucenicie”. Cu îndemânare navigată reușea să transmită studenților instrumentele exegetice pentru ca fiecare să poată fi în măsură să scoată din Sfintele Scripturi propria comoară personală.

Înzestrat cu o capacitate înnăscută de a discerne şi a valoriza carismele personale, căuta să-i încurajeze pe studenţii săi să manifeste propriile talente personale şi se complăcea să fie contrazis, conștient că numai în dialectică este progres în cunoaștere. În ultima fază a învăţământului său la Napoli, el m-a ales ca asistent al său cu intenția declarată de a mă pregăti pentru a fi succesor al său. Astfel, aşa cum făcuseră alţii cu el, m-a pus la catedră chiar înainte ca eu să termin licenţa la Institutul Pontifical Biblic. După cum un tată care se complace să-l învețe pe fiul său să meargă, lăsându-l liber să facă primii paşi, tot aşa el se complăcea să mă lase liber să predau la catedra sa chiar şi atunci când ideile mele le contraziceau pe ale sale, ba chiar aproape se complăcea în ele. Atunci când studenţii protestau cu el că asistentul său preda lucruri care aparent contrastau cu linia ordinariului, el declara: „Aceasta este o catedră universitară în care există multiplicitate şi diversitate de vederi”. Cu adevărat familiaritatea cu Scripturile i-a dilatat inima, făcându-l într-adevăr liber cu acea libertate despre care vorbește Paul în Scrisoarea către Galateni, predilecta sa, pe care el o numea „Manifestul libertății creştine”. Atunci când, după zece ani de învățământ, mi-am dat demisia de la Facultate pentru a pleca misionar în Turcia, mi-a manifestat sentimentele sale opuse. Pe de o parte era dezamăgit pentru că pierdea un delfin al său. Pe de altă parte știa că plecam tocmai din acea iubire faţă de Scripturi pe care el a mărit-o în mine.

A venit să mă viziteze la Istanbul în urmă cu două luni. Conducea, pe urmele lui Paul, un grup de pelerini din Reînnoirea în Duh, împreună cu Salvatore Martinez. Nimic nu făcea să prevestească plecarea sa iminentă din această lume. Era fericit să vadă că, deşi nu la o catedră universitară, încercam să mențin în viaţă comunitățile întemeiate de acel apostol pe care el l-a iubit şi l-a slujit toată viaţa. Acum cu el pot spune cu adevărat: „Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câștig” (Fil 1,21).

De Massimiliano Palinuro

Vicar apostolic de Istanbul

(După L’Osservatore Romano, 2 octombrie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu