Anul 2024 a fost „un an obositor, făcut din lacrimi, sânge, suferinţă, speranțe adesea dezamăgite şi proiecte frânte de pace şi de dreptate”: cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarh de Ierusalim al latinilor, nu ascunde „truda” de a vesti bucuria nașterii Mântuitorului într-un context dificil, marcat în mod tragic de război. În omilia pentru Liturghia din Noaptea de Crăciun, rostită la 24 decembrie la Betleem, cardinalul evidenţiază o „senzație neplăcută de inutilitate a cuvintelor, chiar şi cele ale credinţei, în faţa durităţii realității, a vizibilităţii unei suferințe care pare că nu vrea să se termine”.

A persevera fără temeri pe drumul dreptăţii

Şi totuşi, adaugă el, „Nașterea Domnului este în întregime aici: prin Fiul său, Tatăl se implică personal în istoria noastră şi ia asupra sa greutatea ei, împărtășește suferința ei şi lacrimile până la sânge, şi le oferă o cale de ieșire de viaţă şi de speranţă”. Puterea iubirii lui Dumnezeu – afirmă patriarhul – „ne cere să nu ne fie frică de puterile din această lume, ci să perseverăm pe drumul dreptății şi al păcii”. De aici, invitaţia de a crede cu credinţă şi încredere, pentru că deşi creştinii din Orientul Mijlociu sunt „puțini şi probabil şi nesemnificativi în constelaţiile puterii şi în tabla de şah unde se joacă partidele intereselor economice şi politice”, totuşi ei reprezintă „poporul căruia îi este destinată bucuria Crăciunului”.

Pelerini de speranţă chiar şi printre dărâmăturile de război

„Noi îndrăznim să credem – adaugă Pizzaballa – că, de când Cuvântul aici s-a făcut trup, în fiecare trup şi în fiecare timp El continuă să fecundeze istoria, orientând-o spre plinătatea gloriei”. Așadar, în Anul jubiliar dedicat speranţei, cântarea de bucurie pentru nașterea Mântuitorului „nu este distonată, ci face distonate zgomotele de război şi retorica goală a celor puternici! Acea cântare nu este prea slabă ci răsună cu forță în lacrimile celui care suferă şi încurajează la dezarmarea răzbunării cu iertarea. Fie ca să putem fi pelerini de speranţă şi în străzile şi în casele distruse din ţara noastră, pentru că Mielul merge cu noi”.

A demara cu curaj reconciliere şi iertare

Ţara Sfântă, mai afirmă cardinalul, „are nevoie mai mult decât toţi de un adevărat jubileu”, de „un nou început în toate domeniile vieţii, de nouă viziune, de curaj de a privi la viitor cu speranţă, fără a capitula în faţa limbajului violenței şi al urii, care în schimb închid orice posibilitate de viitor”. Îndeosebi, dorința este ca „să fie iertate datoriile, să fie eliberați prizonierii, să fie restituite proprietăţile şi să se poată începe cu adevărat cu curaj şi determinare parcursuri serioase şi credibile de reconciliere şi de iertare, fără de care nu va fi niciodată pace adevărată”.

Gaza nu este singură

Apoi cardinalul îndreaptă un gând deosebit către „fraţii din Gaza” care oferă o „minunată mărturie de forță şi de pace”. „Nu sunteți singuri – le spune el –. Cu adevărat voi sunteți un semn vizibil de speranţă în mijlocul dezastrului distrugerii totale care vă înconjoară. Dar voi nu sunteți distruşi, încă sunteți uniţi, tari în speranţă”.

A nu pierde speranţa

Un alt gând se îndreaptă spre „iubiții fraţi şi surori din Betleem” care şi anul acesta trăiesc un Crăciun „trist, marcat de nesiguranță, de sărăcie, de violență”, „în trudă şi în așteptarea de zile mai bune”. „Curaj – îi îndeamnă cardinalul în sfârşit –! Nu trebuie să pierdem speranţa. Să reînnoim încrederea noastră în Dumnezeu. El nu ne lasă singuri niciodată”.

(După Vatican News, 25 decembrie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu