Secretarul de Stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, va demara lucrările delegației Sfântului Scaun la Cop28, Conferința Națiunilor Unite despre schimbările climatice care se desfășoară la Dubai. Sosirea este prevăzută pentru astăzi, 1 decembrie, zi în care ar fi trebuit să ajungă Papa în Emiratele Arabe Unite. Francisc „cu mare regret” a trebuit să renunțe […]

Secretarul de Stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, va demara lucrările delegației Sfântului Scaun la Cop28, Conferința Națiunilor Unite despre schimbările climatice care se desfășoară la Dubai. Sosirea este prevăzută pentru astăzi, 1 decembrie, zi în care ar fi trebuit să ajungă Papa în Emiratele Arabe Unite. Francisc „cu mare regret” a trebuit să renunțe la această călătorie pentru a evita înrăutăţiri ale inflamaţiei pulmonare care l-a afectat în aceste zile. 

Eminență, Papa nu va putea lua parte aşa cum a voit la Conferința internațională despre climă de la Dubai. Care sunt așteptările şi speranțele lui Francisc pentru Cop28?

În inima Papei este conştiinţa necesității de a acționa pentru îngrijirea casei comune, urgenţa unor poziții curajoase şi a unui elan nou spre politici locale şi internaționale pentru ca omul să nu fie amenințat de interese din partea comunităţii politice în înfruntarea cu determinare a acestei crize climatice în timpurile urgente pe care ni le indică știința. Papa n-a putut să meargă la Dubai, dar decizia de a fi prezent, prima dată a unui Papă, reieşea clar din Laudate Deum, în care aminteşte că „au trecut de acum opt ani de la publicarea scrisorii enciclice Laudato si’ şi în care am voit să împărtăşească cu toţi suferinţele planetei şi «preocupările vii» pentru îngrijirea casei comune. Papa afirmă că «o dată cu trecerea timpului… nu reacţionăm suficient, pentru că lumea care ne primeşte se fărâmiţează şi probabil se apropie la un punct de ruptură»” (nr. 2). Nu numai studiile științifice scot în evidență impactele grave ale schimbării climatice produse de comportamentul antropic, ci este de acum cronică zilnică asistarea la fenomene naturale extreme care în toată lumea au incidență puternică asupra calității vieţii a unei mari părţi a populaţiei umane şi îndeosebi asupra componentei mai vulnerabile la criza climatică care a fost mai puţin responsabilă în provocarea acestei crize.

Sfântul Părinte a invocat de mai multe ori cuvântul curaj, cerându-l guvernelor politice pentru o ecologie integrală, pentru protejarea omului şi a casei comună. Care sunt așteptările pentru Cop28?

Şi aici, Laudate Deum este foarte clară: „Dacă avem încredere în capacitatea ființei umane de a transcende micile sale interese și de a gândi la nivel mare, nu putem renunța să visăm că această COP28 va duce la o accelerare decisivă a tranziției energetice, cu angajamente eficiente care pot fi monitorizate permanent. Această Conferință poate fi un punct de cotitură, dovedind că tot ce s-a făcut din 1992 a fost serios și oportun, altminteri va fi o mare dezamăgire și va pune în pericol tot binele care s-a putut realiza până acum” (nr. 54).

De fapt, auspiciul este ca această Cop28 să poată da indicații clare pentru a favoriza această accelerare. O tranziție energetică ce se poate declina în diferite moduri, pornind de la reducerea treptată şi rapidă a combustibililor fosili printr-o folosire mai mare a energiilor renovabile şi a eficienței energetice, precum şi printr-o angajare mai mare la educaţia pentru ecologia integrală.

De fapt, este bine de reafirmat ceea ce Sfântul Părinte şi Sfântul Scaun au repetat des: mijloacele economice şi tehnice pentru a contrasta criza climatică sunt necesare dar nu sunt suficiente; este indispensabil ca ele să fie însoțite de un proces educativ care să aibă incidență asupra schimbării stilurilor de viaţă şi a mijloacelor de producție şi de consum menite să promoveze un model reînnoit de dezvoltare umană integrală şi de sustenabilitate bazată pe îngrijire, pe fraternitate, pe cooperarea între fiinţele umane şi pe întărirea acelei alianțe între ființa umană şi ambient care, aşa cum s-a spus de Benedict al XVI-lea în Caritas in veritate, „trebuie să fie oglindă a iubirii creatoare a lui Dumnezeu, de la care provenim şi spre care suntem pe cale” (nr. 50).

Papa a reafirmat că după Conferința de la Paris din 2015 de fapt a existat un declin, un dezinteres. Eminență, dumneavoastră aţi urmărite de aproape aceste întâlniri. Lumea îşi dă seama de pericole?

Criza climatică este foarte complexă, dar este „o problemă socială globală care este intim legată cu demnitatea vieţii umane” (Laudate Deum, nr. 3). În afară de asta, ea este legată de comportamente umane de creștere a emisiilor de gaz cu efect de seră care au consecințe de perioadă lungă: dăinuie din perioada post-revoluție industrială de la sfârşitul anilor ’70 din secolul trecut, dar s-au accentuat puternic în timp: aşa cum este indicat de IPCC, organul științific al ONU care studiază schimbarea climatică, peste 42% din emisiile nete totale din 1850 a avut loc după 1990. Este vorba de arcuri temporale care merg mult dincolo de ciclurile electorale scurte la care trebuie să răspundă politicienii. Aceasta este cu siguranță o primă problematică.

În afară de asta, din 2015 s-au succedat o serie de crize, este suficient să ne gândim la Covid sau la problemele umanitare persistente care impregnează societatea noastră. Conflictele din Ucraina şi în zona israeliano-palestiniană sunt numai două exemple eclatante a modului în care conflicte localizate nu numai că au un impact inacceptabil şi devastator asupra populațiilor civile locale, ci au profunde repercusiuni economice şi sociale în toată lumea. Iată o a doua problematică: aceste crize riscă să abată atenţia comunităţii internaționale faţă de problema climatică.

Din păcate, schimbarea climatică merge înainte şi nu aşteaptă ca să fie pusă în practică „bunăvoinţa” fiinţei umane. Este necesar ca şi comunitatea internațională nu numai să ia act ci să-şi dea seama concret că, pentru a contrasta criza climatică ori se învinge împreună ori se pierde împreună. La Cop26 din Glasgow, Sfântul Părinte a trimis un Mesaj în care arăta că „rănile aduse omenirii […] de fenomenul schimbării climatice sunt comparabile cu acelea care derivă dintr-un conflict global. Aşa precum după al doilea război mondial, este necesar ca astăzi întreaga comunitate internațională să pună ca prioritate realizarea de acțiuni colegiale, solidare şi clarvăzătoare”. Adevăratul dușman de combătut este comportamentul iresponsabil care are repercusiuni asupra tuturor componentelor umanității noastre de astăzi şi de mâine. Răspunsul trebuie să fie rapid şi comun.

Ar fi frumos ca această Cop28 să contribuie la punerea în practică a auspiciului exprimat de Papa Francisc în Laudato si’: „În timp ce omenirea din perioada post-industrială va fi amintită probabil ca una din cele mai iresponsabile din istorie, este de dorit ca omenirea de la începuturile secolului al XXI-lea să poată fi amintită pentru că a asumat cu generozitate propriile responsabilități grave” (nr. 165). Există speranţă în asta, pentru că omenirea posedă mijloacele şi capacitățile pentru a asuma aceste responsabilități.

Cop28 se desfășoară în Emiratele Arabe Unite, în timp ce este în desfăşurare conflictul dintre Israel şi Hamas. Cum vede Sfântul Scaun această situaţie?

Atacul terorist făcut la 7 octombrie de către Hamas şi de alte organizaţii palestiniene împotriva populaţiei din Israel a provocat o rană gravă şi profundă în israelieni şi în noi toţi. Siguranța acelei populaţii a fost pusă la încercare grav în manieră aşa de brutală şi incredibil în aşa de puţin timp. A spus asta Sfântul Părinte imediat: „Terorismul şi extremismele nu ajută la obținerea unei soluții la conflictul dintre israelieni şi palestinieni, ci alimentează ura, violenţa, răzbunarea şi fac numai să sufere şi unii şi alţii” (Audiența generală, 11 octombrie 2023).

Şi de fapt procesul de pace israeliano-palestinian, care suferea deja încetiniri şi stagnări, acum a devenit şi mai complex. De altfel probabil acesta era obiectivul teroriștilor dat fiind că, aşa cum au declarat mereu, miliţienii din Hamas nu au în orizontul lor nicio pace cu Israel, dimpotrivă – în mod iresponsabil – ar vrea dispariția sa. În schimb acest lucru nu corespunde voinţei pe care autoritatea statului Palestina, îndeosebi preşedintele Mahmoud Abbas, ne-a asigurat-o mereu. Adică de a voi un dialog cu statul Israel pentru o deplină realizare a soluţiei celor „Două State”, promovată de atâția ani de Sfântul Scaun împreună cu un statut special pentru Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Pentru aceasta doresc că într-un viitor se vor parcurge căi sincere de dialog, deşi acum le văd foarte strâmte. În Grădinile Vaticane există acel măslin care a fost plantat în 2014 de preşedintele israelian Shimon Peres şi de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, împreună cu Papa Francisc şi cu patriarhul Bartolomeu. Noi să continuăm să-l udăm cu apa speranţei, care să izvorască din rugăciune precum şi din munca diplomatică.

Oricum, în aceste zile am văzut o breșă de lumină în negocierile care au permis o încetare a focului şi eliberarea mai multor ostatici israelieni şi de alte naționalități. Din păcate, astăzi am aflat că luptele s-au reluat. Sfântul Scaun dorește ca să înceteze cât mai curând posibil orice violență. Cred că eforturile de dialog puse în aplicare de Egipt şi de Qatar, împreună cu Statele Unite ale Americii, sunt într-adevăr de lăudat, împreună cu disponibilitatea guvernului israelian de a ajunge cât mai curând posibil la o soluție pentru toţi ostaticii. Într-adevăr sunt bucuros că am văzut acele persoane care au putut să îmbrăţişeze din nou familiile lor. Mă rog şi sunt aproape şi pentru neliniștea celorlalte familii care încă nu reușesc să-i îmbrăţişeze pe cei dragi ai lor, încă sechestraţi în Gaza. Sperăm ca în curând toţi să fie eliberați.

În acelaşi timp situația umanitară în Fâșia din Gaza este izvor de preocupare foarte mare pentru Sfântul Scaun. Mii de victime, se vorbește despre peste 15 mii, răniți, pierduți. Pare că nu există niciun loc sigur, chiar şi școlile, spitalele şi locurile de cult sunt obiect de folosinţe improprii şi de bătălie. Peste un milion de persoane sunt fără casă, trebuind să se mute în sudul acelei mici fâșii de pământ palestinian. Cu adevărat admirabil este rolul Egiptului care se îngrijește şi coordonează sosirea ajutoarelor umanitare, precum şi cel al Iordaniei, al Qatarului şi al Emiratelor Arabe Unite care le trimit şi încearcă să ajute populația palestiniană. Nu putem uita şi încuraja efortul umanitar pe care Agențiile Națiunilor Unite îl fac în Gaza. Așadar, acum este necesar ca să înceteze definitiv luptele şi ca să se găsească alte căi pentru a putea face în aşa fel încât Hamas şi celelalte organizaţii palestiniene să se dezarmeze şi să nu mai fie o amenințare teroristă pentru israelieni, dar şi pentru palestinienii înșiși.

Sfântul Scaun continuă să urmărească de aproape şi războiul dintre Rusia şi Ucraina. Cum continuă munca diplomaţiei vaticane în acest context?

Angajarea Sfântului Scaun rămâne nealterată şi continuă să se refere mai ales la problemele umanitare, îndeosebi repatrierea minorilor ucraineni. Diferitele schimburi de informații între partea ucraineană şi cea rusă, prin nunţiaturile apostolice prezente în cele două țări, au făcut posibile constatări cu privire la zeci de copii. Un rezultat încurajator, obţinut graţie şi interesului explicit al Sfântului Scaun, aşa cum l-a indicat Oficiul comisarului prezidenţial pentru Drepturile Copilului din Federația Rusă, a fost repatrierea lui Bogdan Yermokhin, petrecută în seara dinaintea împlinirii vârstei de 18 ani. În afară de asta, mecanismul demarat ca urmare a misiunii cardinalului Zuppi se perfecționează, promiţând rezultate mai bune. Sperăm ca acest efort să deschidă calea spre dialog şi cu privire la alte probleme.

Eminență, mai merită să sperăm în acest moment aşa de complex şi sfâșiat de războaie, violenţe şi privațiuni?

În faţa tragediilor care continuă să chinuiască omenirea, ne simţim cu toții un pic perdanţi şi suntem tentați să cedăm în faţa disperării şi a fatalismului. Cu Papa Francisc, vreau să repet şi eu „să nu lăsăm să ni se fure speranţa”, mai ales atunci când drumul vieţii se ciocnește cu probleme şi obstacole care par insurmontabile. Desigur, a spera cere realism. Cere să se numească problemele pe nume, având conştiinţa că multele crize morale, sociale, ambientale, politice şi economice pe care le trăim sunt interconectate şi cele pe care le privim ca probleme individuale sunt în realitate una cauză sau consecință a celeilalte. Dar a spera cere apoi curajul de a acționa; îndrăzneala de a arunca inima dincolo de obstacol, de a renunța la rău şi de a ieşi din spațiul îngust al intereselor personale sau naţionale, de a face în fiecare zi acei mici paşi posibili de bine pentru a căuta să se îmbunătăţească situaţii complicate şi să se semene pacea cu răbdare şi încredere.

De Massimiliano Menichetti

(După Vatican News, 1 decembrie 2023)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu