„Libertate!”. „Indult!”. „Părinte, părinte!”. „Suntem cu tine!”. „Frumosul meu!”. „Urări!”. „Nu pleca!”. „Roagă-te pentru Palestina!”. Strigătele de la ferestrele celor trei secţii care se află în rotonda centrală a penitenciarului „Regina Coeli”, la Roma, veghează de statuia unei Sfinte Fecioare Maria cu pruncul Isus în brațe, erau aşa de puternice încât au depășit vocea slabă dar hotărâtă a lui Francisc.

„Întotdeauna în Joia Sfântă mi-a plăcut să vin în închisoare pentru a face ca şi Isus spălarea picioarelor. Anul acesta nu pot să fac asta, dar pot şi vreau să fiu aproape de voi. Mă rog pentru voi şi pentru familiile voastre”.

Aplauze, urlete, mâini bătute în geam au însoţit aceste puține cuvinte ale Papei care, deşi convalescent, după 38 de zile de internare la Policlinica Gemelli, nu a voit să nu fie prezent într-un penitenciar aşa cum a făcut aproape mereu în această primă zi din Triduum-ul pascal de-a lungul celor 12 ani de pontificat şi, mai înainte, la Buenos Aires.

Între coruri şi aplauze

Jumătate de oră în total pentru un salut şi o binecuvântare pentru 70 de deținuți de diferite vârste şi naționalități (55% dintre care în așteptarea procesului) şi pentru personalul din această veche structură din via della Lungara, în spatele cartierului Trastevere, fost convent devenit în 1881 închisoare care, conform tradiției, acordă „permisul de conducere” de roman celui care depășește cele trei trepte vestite. Un loc în care au ajuns de mai multe ori Succesorii lui Petru, unde a făcut o vizită memorabilă sfântul Ioan al XXIII-lea în decembrie 1958.

De mai multe ori înainte, în timpul şi după vizita Papei Francisc gardienii au chemat la ordine şi la tăcere, dar era dificil să stăpânească emoția de a-l vedea pe episcopul de Roma în acelaşi salon unde în fiecare duminică se reunesc pentru a asculta catehezele sau a celebra Liturghia. O surpriză despre care au aflat abia ieri seară.

Cu Rozariul la gât şi Evanghelia în mână

„Ei, asta e o bombă, după ceea ce a avut, suntem bucuroși să-l vedem aşa”, șoptește un om vecinului său de scaun auzindu-l pe Francisc vorbind. „Te gândești? Suntem norocoși… Oamenii de afară nu-l văd şi noi aici înăuntru da”, spune în schimb mai liniștit Suduc, de şase luni în închisoare. El era, în primul rând, care-l aștepta pe Papa, împreună cu bărbaţi de la 20 la 65 de ani din Italia şi alte țări europene şi chiar alte continente. Era împărțiți în cinci rânduri, amestecaţi între cele trei secțiuni (în afară de cei din cea „protejată”). Aproape toţi purtau un Rozariu de lemn la gât, unii purtau în mâini broșura de rugăciuni sau versiuni de buzunar ale Evangheliei.

Darurile Papei

Alte Evanghelii le-a dăruit Papa însuși împreună cu coroniţe de Rozariu, trecând printre rânduri şi oprindu-se cu fiecare din cei prezenți, între cel care se arunca în genunchi, cel îi săruta mâna sau îşi punea fruntea pe căruciorul său. „Îmi mai puteți da un altul? Vă rog, peste puţin timp ies şi vreau să-l dau surorii mele”, a urlat un tânăr ridicându-se de pe scaunul său. Papa sa oprit câteva clipe cu Ferdinando, închis din decembrie. Culoare întunecată, sprâncenele tăiate cu multe mici trăsături, tot timpul a strâns în mâini o foiţă albă având scris pe a: „Lumina Domnului să poată lumina viaţa mea şi pe cea a familiei mele. Mulţumesc, Papa pentru că ne-aţi învrednicit cu prezența noastră”. Fremăta înainte de venirea Pontifului şi de mai mult ori a cerut directoarei Claudia Clementi, şi ea foarte emoţionată: „Mă ajutați să dau asta Papei?”. „Liniștit, vedem după aceea dacă este posibil”.

La sfârşit, chiar el a pus asta în mâinile lui Francisc care a cerut să se oprească o clipă cu tânărul pentru a se informa despre familia sa. „Mă rog pentru tine”, a asigurat el la sfârşit. Ferdinando a izbucnit în plâns: „Şi cine l-a văzut vreodată pe Papa! Nu credeam să-l găsesc în închisoare”. „Spune că ai venit aici înadins!”, a făcut ecou un coleg.

Istorii de viaţă şi de suferinţă

În învălmășeala generală, între coruri, lovituri în geamuri şi strigăte niciodată întrerupte, Papa Francisc a schimbat câteva cuvinte şi cu Matteo, 26 de ani, care i-a cerut să semneze exemplarul său al Evangheliei. Relatează că este de o lună şi jumătate la Regina Coerli „din greșeală”: „Apăram prietena mea de un tentat de violență, numai că m-au înșelat. Acela a mers să spună, cu martori falși, că eu eram cel care agresam şi răpeam. El stă afară şi eu aici”.

O istorie de suferinţă ca multele care în cele treizeci de minute ale vizitei Papei se împletesc în salonul vizitat deja de Francisc în 2018, în acea ocazie pentru a celebra ritul spălării picioarelor (o tăbliță pe zid aminteşte evenimentul). Există unii care au multă voinţă de a vorbi, ca Giovanni – la consolă prin audio – care afirmă că el şi alți „prieteni” sunt autori ai unei scrisori adresate Papei, după vizita la Rebibbia, la 26 decembrie 2024, pentru deschiderea Porții Sfinte. „I-am scris «treceți şi pe la noi». Oh, ne-am rugat şi a venit cu adevărat!”. Există şi alţii ca Mauro, 65 de ani, care se prezintă cu mândrie ca „roman din Roma”, cere de la mass-media vaticane să difuzeze un mesaj: „Voiam să-i spun Papei să insiste asupra păcii în această lume care merge în tehnologie”; alături de el Alessandro, 56 de ani, care imploră să trimită un salut celor doi copii ai săi, Vittoria Romana şi Gabriele, şi mamei lor: „Aminteşte-ți, eh! Ți-au notat numele? Nu-i văd de optsprezece luni. Le trimit un sărut mare”.

Sărutări spre gratii

Sărutării le trimite cu mâna şi Papa spre mulțimea de prezenți, spre cei alipiți de ferestre precum şi deținuților ai căror ochi ieşeau din spatele gratiilor care dau spre curte, unde mașina Fiat 500 L albă a intrat pe la ora 15.00, între aplauzele poliţiştilor. „Rugaţi-vă pentru noi!”. Francisc a răspuns cu un deget în sus şi cu privirea a urmărit, de la fereastra mașinii, tot rândul de ferestre: „Rugaţi-vă pentru mine”, a ritmat el.

Impresiile sale cu privire la vizită le-a încredințat unui grup de jurnaliști în afara porții: „De fiecare dată când intru într-un loc ca acesta mă întreb: de ce ei şi nu eu?”. Apoi la întrebarea „cum veți trăi Paștele?”, o glumă cu un tipic iz ironic: „Cum pot”.

Capelanul: ca un părinte aici între noi

În timp ce mașina vira la Lungotevere între fețele uimite ale trecătorilor, imediat pregătiți cu smartphone-urile, la Regina Coeli s-a potolit învălmășeala şi s-a început să se metabolizeze emoția. Se face purtător de cuvânt cu mass-media vaticane capelanul, părintele Vittorio Trani, de mulţi ani în misiune în mijlocul acestei umanități complexe şi rănite: „Cred că gestul de astăzi este un gest de o însemnătate enormă pentru că exprimă atenţia unui tată faţă de o realitate de persoane aflate în dificultate. Închisoarea nu-i priveşte numai pe deținuți, ci şi pe cei care lucrează acolo, pe cei care au responsabilitate conducerii, cu adevărat o muncă grea. Şi Papa nu a voit să treacă Paștele fără ceva ce purta tangibil în inimă”.

De Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 17 aprilie 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu