Cu ocazia vizitei Papei la Trieste de mâine pentru încheierea celei de-a 50-a Săptămâni Sociale a Catolicilor din Italia, cotidianul „Il Piccolo” publică un text inedit al lui Francisc. Este vorba de o introducere la o antologie a discursurilor şi mesajelor sale cu titlul „În inima democrației”. Volumul, îngrijit de Libreria Editrice Vaticana şi de „Il Piccolo”, este distribuit gratuit duminică drept adaos al cotidianului. Cartea are o prezentare a cardinalului Zuppi. 

Mă bucur adresând aceste cuvinte pentru a introduce acest text pe care cotidianul Il Piccolo şi Libreria Editrice Vaticana îl oferă cititorilor concomitent cu vizita mea la Trieste cu ocazia Săptămânilor Sociale.

Prezența mea la Trieste, oraș cu puternic gust mitteleuropean datorită prezenţei împreună de culturi, religii şi etnii diferite, are loc concomitent cu evenimentul pe care Conferința Episcopală Italiană îl organizează în acest oraș, Săptămânile Sociale ale Catolicilor din Italia, dedicate anul acesta temei „În inima democrației. A participa între istorie şi viitor”.

Democrație, o ştim bine, este un termen născut în Grecia antică pentru a indica puterea exercitată de popor prin reprezentanții săi. O formă de conducere care, dacă pe de o parte s-a răspândit în mod global în ultimele decenii, pe de altă parte pare să sufere consecințele unei boli periculoase, cea a „scepticismului democratic”. Dificultatea democrațiilor de a se ocupa de complexitatea timpului prezent – să ne gândim la problemele legate de lipsa locului de muncă şi de puterea excesivă a paradigmei tehnocratice – pare uneori să cedeze pasul fascinaţiei populismului. Democrația are insuflată o valoare mare şi neîndoielnică: aceea de a fi „împreună”, a faptului că exercitarea conducerii are loc în cadrul unei comunităţi care se confruntă, liber şi laic, în arta binelui comun, care nu este altceva decât un nume diferit a ceea ce numim politică.

„Împreună” este sinonim cu „participare”. Deja părintele Lorenzo Milani şi tinerii săi subliniau asta în magistrala Scrisoare către o profesoară: „Am învățat că problema celorlalți este egală cu a mea. A reuși împreună este politica, a reuşi singuri este avariţia”. Da, problemele pe care le avem în faţa noastră sunt ale tuturor şi se referă la toţi. Calea democratică este aceea de a discuta împreună şi de a ști că numai împreună aceste probleme pot găsi o soluție. Pentru că într-o comunitate ca aceea umană nu ne salvăm singuri. Şi nici nu are valoare axioma mors tua vita mea. Dimpotrivă. Chiar şi microbiologia ne sugerează că umanul este deschis în mod structural la dimensiunea alterității şi a întâlnirii cu un „tu” care se află în faţa noastră. Însuși Giuseppe Toniolo, inspirator şi fondator al Săptămânilor Sociale, era un studios de economie care a înțeles foarte bine limitele lui homo oeconomicus, adică ale acelei viziuni antropologice bazate pe „utilitarismul materialist”, cum îl definea el, care atomizează persoana, amputându-i dimensiunea relațională.

Iată, aş vrea să spun aşa, gândindu-mă astăzi la ce înseamnă „inima” democrației: împreună este mai bine pentru că singuri este mai rău. Împreună este frumos pentru că singuri este trist. Împreună înseamnă că unu plus unu nu fac doi, ci trei, pentru că participarea şi cooperarea creează ceea ce economiştii numesc valoare adăugată, adică acel simț pozitiv şi aproape concret de solidaritate care se naște din faptul de a împărtăși şi a duce înainte, de exemplu în arena publică, probleme asupra cărora să se găsească o convergență.

Până la urmă, chiar în cuvântul „a participa” găsim sensul autentic a ce anume este democrația, a ce anume înseamnă a merge la inima unui sistem democratic. Într-un regim statist sau de dirijism nimeni nu participă, toţi asistă, pasivi. În schimb democrația cere participare, cere să punem în joc ceea ce este propriu, să riscăm confruntarea, să introducem în discuție propriile idealuri, propriile motivații. Să riscăm. Însă riscul este terenul rodnic pe care încolțește libertatea. În timp ce în schimb balconear, a sta la fereastră în faţa a ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu numai că nu este acceptabil din punct de vedere etic ci şi, în mod egoist, nu este nici înțelept nici potrivit.

Sunbt multe problemele sociale asupra cărora, în mod democratic, suntem chemaţi să interacţionăm: să ne gândim la o primire inteligentă şi creativă, care cooperează şi integrează, a persoanelor migrante, fenomen pe care Trieste îl cunoaște bine deoarece este aproape de aşa-numita rută balcanică; să ne gândim la iarna demografică, ce lovește de acum în manieră pătrunzătoare toată Italia, şi îndeosebi unele regiuni; să ne gândim la alegerea de politici autentice pentru pace, care să pună pe primul lor arta negocierii şi nu alegerea rearmării. În sinteză, acea îngrijire a celorlalți pe care Isus ne-o indică încontinuu în Evanghelie ca atitudinea autentică în faptul de a fi persoane.

De la Trieste, oraș cu ieșire la Marea Mediterană, cuptor de culturi, de religii şi de popoare diferite, metaforă a acelei fraternități umane la care aspirăm în aceste timpuri întunecate de război, să poată apare o angajare mai convinsă pentru o viaţă democratică pe deplin participată şi îndreptată spre adevăratul bine comun.

(După Vatican News, 6 iulie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu