Publicăm prefața Papei Francisc la cartea-interviu „Ca un pelerinaj – Zilele Mele în Ţara Sfântă (Ts Edizioni) scrisă de custodele din Ţara Sfântă, părintele Francesco Patton, cu jurnalistul de la L’Osservatore Romano, Roberto Cetera. Volumul a fost prezentat la Bologna, duminică 29 septembrie, în cadrul Festivalului Franciscan.
A păzi este prima misiune pe care Domnul o încredinţează omului abia creat. Şi în Ţara Sfântă, ţara lui Isus, există, de secole, Custodia din Ţara Sfântă, al cărei conducător, la rândul său, a primit misiuni care nu sunt chiar simple: să gestioneze atâtea sanctuare care reparcurg viaţa lui Isus şi care în fiecare an primesc peste jumătate de milion de pelerini. A coordona opera numeroşilor fraţi răspândiți în opt țări diferite (Israel, Palestina, Iordania, Siria, Liban, Egipt, Cipru şi Rodi), fraţi care, provenind din diferite naţiuni, garantează caracteristica principală a Custodiei: internaționalitatea sa. Bun prețios, microcosmos reprezentativ al catolicității Bisericii, dar care cere un efort continuu de armonizare de culturi şi tradiții diferite între ele.
O internaţionalitate care poate constitui un laborator pentru ceea ce vor fi Bisericile occidentale în viitor, ca urmare a marilor mișcări migratoare. Şi apoi, nu numai o practică devoţională intensă în sanctuare, ci şi o activitate pastorală vie: să ne gândim de exemplu că cele patru parohii mai mari din patriarhia de Ierusalim – Nazaret, Betleem, Jaffa şi Ierusalim – sunt conduse de fraţi din Custodie. Şi apoi 16 școli aşa de importante pentru formarea unei culturi de pace şi de întâlnire între etnii şi religii diferite. Dialogul ecumenic şi cel interreligios, care în Ţara Sfântă iese din controversele teologice pentru a intra mai degrabă în cotidianitatea atâtora, şi cere deschidere, primire şi delicatețe extraordinare. Gestionarea complicată a acelui ceas elvețian care este Status Quo-ul, esenţial pentru prezența ordonată a diferitelor confesiuni. Dar mai mult decât orice alt lucru relevă conflictul tragic care chinuieşte Ţara Sfântă de 76 de ani.
Așadar, o muncă şi o responsabilitate mari apasă pe umerii fraților franciscani şi asupra custodelui lor. O responsabilitate care, aşa cum este relatat la începutul acestei cărți, părintele Francesco Patton a văzut-o coborând asupra capului destul de nepregătit şi neașteptat, dar pe care a știut s-o desfășoare în mod eficace. Şi pentru aceasta nu putem decât să-i fim recunoscători, pentru că, aşa cum se spune, Ierusalimul nu este al nimănui, ci este al tuturor. Părintele Francesco a desfășurat aceste misiuni dificile cu un stil complet propriu, pe care cititorul atent îl va putea percepe în această carte. Cu răbdare, cu modestie şi cu capacitate de ascultare, dar şi cu hotărâre şi fermitate, atunci când evenimentele dramatice din acea ţară au cerut asta. Mandatul părintelui Patton a fost străbătut de întâmplări extraordinare şi teribile, care vor fi amintite în timp. Anii grei ai pandemiei şi apoi de la 7 octombrie acel război teribil pe care patriarhul de Ierusalim, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, l-a definit corect „cel mai lung, cel mai grav” din atâtea, prea multe, care au chinuit Ţara Sfântă şi Orientul Mijlociu. În aceste timpuri dramatice părintele Francesco a știut să mențină dreaptă cârma bărcii încredințate lui şi să înmulțească mai degrabă eforturile de apropiere de popoarele lovite de aceste tragedii. Am în faţa ochilor inițiativa cea mai frumoasă care, împreună cu vicarul său, părintele Ibrahim Faltas, a fost realizată în aceste luni de război atroce în Gaza: transferarea în Italia a 150 de copii răniți şi bolnavi.
Această carte, care – îmi place să subliniez asta – s-a născut din colaborarea a două structuri ecleziale care exprimă în mod eficace, prin internaţionalitate, catolicitatea Bisericii: Custodia şi L’Osservatore Romano, va ajuta să fie cunoscut mai mult părintele Patton. Îmi amintesc de stilul său încă de la prima noastră întâlnire, când i-am spus râzând: „După prenumele tău credeam că eşti un frate yankee şi… în schimb eşti din Triveneto!”. Către acest părinte yankee din Trentino urarea mea care este aceea care se obișnuiește între franciscani „Domnul să-ți dea pace”, lui şi mai ales Țării Sfinte şi tuturor celor care o păzesc.
(După Vatican News, 4 octombrie 2024)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu