Doamnă şef de stat al tranziţiei, Stimate autorităţi, Membri ai Corpului Diplomatic, Reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, Iubiţi fraţi episcopi, Doamnelor şi domnilor,    Sunt bucuros să fiu aici în mijlocul vostru, doresc înainte de toate să manifest aprecierea mea vie faţă de primirea călduroasă pe care am primit-o şi mulţumesc doamnei şef de stat al […]

Doamnă şef de stat al tranziţiei,

Stimate autorităţi,

Membri ai Corpului Diplomatic,

Reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale,

Iubiţi fraţi episcopi,

Doamnelor şi domnilor,

   Sunt bucuros să fiu aici în mijlocul vostru, doresc înainte de toate să manifest aprecierea mea vie faţă de primirea călduroasă pe care am primit-o şi mulţumesc doamnei şef de stat al tranziţiei pentru salutul său respectuos de bun-venit. Din acest loc, care într-un anumit sens este casa tuturor centrafricanilor, îmi place să exprim, prin voi şi prin celelalte autorităţi ale ţării prezenţi aici, afectul meu şi apropierea mea spirituală de toţi concetăţenii voştri. Aş vrea să salut de asemenea membrii Corpului Diplomatic şi pe reprezentanţii organizaţiilor internaţionale, a căror muncă aminteşte de idealul de solidaritate şi de cooperare care cere să fie cultivat între popoare şi naţiuni.

   În timp ce Republica Centrafricană se îndreaptă treptat, în pofida dificultăţilor, spre normalizarea vieţii sale socio-politice, eu pun piciorul pentru prima dată în această ţară, după predecesorul meu sfântul Ioan Paul al II-lea. Vin ca pelerin al păcii şi mă prezint ca apostol al speranţei. Iată pentru ce sunt bucuros să elogiez eforturile făcute de diferitele autorităţi naţionale şi internaţionale, începând de la doamna şef de stat al tranziţiei, în conducerea ţării în această fază. Dorinţa mea ferventă este ca diferitele consultări naţionale care se vor ţine peste câteva săptămâni să poată permite ţării să întreprindă cu seninătate o nouă fază a istoriei sale.

   Pentru a-i lumina orizontul este motoul Republicii Centrafricane, care reflectă speranţa pionierilor şi visul părinţilor fondatori: „Unitate – Demnitate – Muncă”. Astăzi mai mult decât ieri, această trilogie exprimă aspiraţiile fiecărui centrafrican şi, prin urmare, constituie o busolă sigură pentru autorităţi, care au misiunea de a conduce destinele ţării. Unitate, demnitate, muncă! Trei cuvinte încărcate de semnificaţie, reprezentând fiecare dintre ele atât un şantier cât şi un program care nu este terminat niciodată, o angajare care trebuie pusă constant în aplicare.

   În primul rând, unitatea. Ea, după cum se ştie, este o valoare de bază pentru armonia popoarelor. Este vorba de a trăi şi de a construi pornind de la minunata diversitate a lumii înconjurătoare, evitând tentaţia fricii de celălalt, de ceea ce nu ne este familiar, de ceea ce nu aparţine grupului nostru etnic, alegerilor noastre politice sau confesiunii noastre religioase. Unitatea cere, dimpotrivă, să creeze şi să se promoveze o sinteză a bogăţiilor pe care le poartă fiecare. Unitatea în diversitate este o provocare constantă, care cere creativitatea, generozitatea, abnegaţia şi respectul faţă de alţii.

   Apoi, demnitatea. Tocmai această valoare morală, sinonim al onestităţii, al lealităţii, al harului şi al onoarei, îi caracterizează pe bărbaţii şi femeile conştienţi de drepturile lor precum şi de obligaţiile lor şi care îi duce la respectul reciproc. Fiecare persoană are o demnitate. Am aflat cu plăcere că Republica Centrafricană este ţara „Zo kwe zo”, ţara în care fiecare persoană este o persoană. Aşadar totul trebuie să fie făcut pentru a tutela condiţia şi demnitatea persoanei umane. Şi cel care are mijloacele pentru a trăi o viaţă demnă, în loc să fie preocupat pentru privilegii, trebuie să încerce să-i ajute pe cei mai săraci ca să aibă şi ei acces la condiţii de viaţă care respectă demnitatea umană, îndeosebi prin dezvoltarea potenţialului lor uman, cultural, economic şi social. De aceea, accesul la instruire şi la asistenţă sanitară, lupta împotriva malnutriţiei şi lupta pentru a garanta tuturor o locuinţă decentă ar trebui să fie pe primul loc al unei dezvoltări atente la demnitatea umană. În ultimă analiză, demnitatea fiinţei umane este să se angajeze pentru demnitatea semenilor săi.

   În sfârşit, munca. Prin muncă voi puteţi îmbunătăţi viaţa familiilor voastre. Sfântul Paul a spus: „N nu copiii se cuvine să adune bunuri pentru părinţi, ci părinţii pentru copii” (2Cor 12,14). Efortul părinţilor exprimă iubirea lor faţă de copii. Şi voi, centrafricanii, puteţi îmbunătăţi acest ţinut splendid, exploatând cu înţelepciune resursele sale îmbelşugate. Ţara voastră se află într-o zonă considerată unui din cei doi plămâni ai umanităţii, din cauza bogăţiei sale excepţionale de biodiversitate. În această privinţă, referindu-mă la enciclica Laudato si’, doresc îndeosebi să atrag atenţia tuturor, cetăţeni, responsabili ai ţării, parteneri internaţionali şi societăţi multinaţionale, cu privire la responsabilitatea lor gravă în exploatarea resurselor ambientale, în alegerile şi în proiectele de dezvoltare, care într-un mod sau altul influenţează întreaga planetă. Munca de construire a unei societăţi prospere trebuie să fie o operă solidară. Înţelepciunea poporului vostru a înţeles acest adevăr de mult timp şi l-a transmis cu acest proverb: „Furnicile sunt mici, dar fiind numeroase duc recolta lor în muşuroiul lor”.

   Este desigur superfluu de subliniat importanţa crucială a comportamentului şi a administraţiei autorităţilor publice. Acestea ar trebui să fie primele care întrupează cu coerenţă în viaţa lor valorile unităţii, demnităţii şi muncii, pentru a fi modele pentru conaţionalii lor.

   Istoria evanghelizării acestei ţări şi istoria socio-politică a ţării atestă angajarea Bisericii în privinţa acelor valori de unitate, demnitate şi muncă. Comemorându-i pe pionierii evanghelizării în Republica Centrafricană, îi salut pe fraţii mei episcopi care au actualmente responsabilitatea evanghelizării. Cu ei, reînnoiesc disponibilitatea acestei Biserici particulare în a contribui tot mai mult la promovarea binelui comun, în special prin căutarea păcii şi a reconcilierii. Căutarea păcii şi a reconcilierii. De aceea, nu mă îndoiesc că autorităţile centrafricane actuale şi viitoare se vor strădui constant pentru a garanta Bisericii condiţii favorabile îndeplinirii misiunii sale spirituale. Ea va putea astfel să contribuie tot mai mult la „promovarea fiecărui om şi a omului întreg” (Enciclica Populorum progressio, 14), pentru a folosi expresia fericită a predecesorului meu, fericitul Paul al VI-lea, care în urmă cu aproape 50 de ani a fost primul Papă din timpurile moderne care a venit în Africa pentru a încuraja şi a întări în bine răsărirea unor zori noi.

   Din partea mea, aş vrea în acest moment să elogiez eforturile făcute de comunitatea internaţională, reprezentată aici de Corpul Diplomatic şi de membrii diferitelor misiuni ale organizaţiilor internaţionale. Îi încurajez mult să continue tot mai mult pe drumul solidarităţii, dorind ca lucrarea lor, unită cu acţiunea autorităţilor centrafricane, să ajute ţara să progreseze mai ales în reconciliere, în dezarmare, în consolidarea păcii, în asistenţa sanitară şi în cultura unei administrări sănătoase la toate nivelele.

   În sfârşit, aş vrea să reafirm bucuria mea că vizitez această ţară foarte frumoasă, situată în inima Africii, patrie a unui popor profund religios, cu un bogat patrimoniu natural şi cultural. Văd în ea o ţară plină de binefacerile lui Dumnezeu! Fie ca poporul centrafrican, precum şi conducătorii săi şi toţi partenerii săi, să aprecieze adevărata valoare a acestor binefaceri, muncind neîncetat pentru unitate, demnitate umană şi pace întemeiată pe dreptate! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi! Mulţumesc!

Franciscus