Atrage atenţia, potolește sufletele. Gestul imperios şi potolit al lui Cristos judecător de Michelangelo este centru şi motor al mișcării, amplă şi rotatorie, a celor circa patru sute de figuri între suflete, sfinţi, îngeri, condamnați care compun marele perete – circa 14 pe 12 metri – în spatele altarului din Capela Sixtină. În acest loc, apogeu al artei şi spiritualității, în următoarele zile va fi ales succesorul lui Petru.

Sub privirea lui Isus şi a Mariei

În centrul judecății universale Fiul lui Dumnezeu se află seminud pe nori, cu brațul stâng descoperă coasta străpunsă, cu cel drept ridicat prevestește proclamarea verdictului. Alături de el, inserată împreună cu El într-un ornament de lumină, este Fecioara Maria: din totdeauna mijlocește pentru mântuirea oamenilor, însă acum cu capul învăluit, aproape resemnat. Nu mai poate să intervină, ci numai să aștepte cuvintele Fiului. Privirea maternă a Sfintei Fecioare Maria este îndreptată spre dreapta spre cei aleşi în urcare spre cer în tabloul cu învierea trupului; privirea severă a lui Cristos este îndreptată spre sufletele condamnate, disperate şi neliniștite, împinse de diavoli în gura iadului. Unele încearcă să se salveze de condamnarea veșnică urcând în zadar pe nori.

Charon şi Minos

În partea inferioară a compoziţiei Caronte, timonierul infernal, cu vâsla lovește şi obligă să coboare din barcă pe cei condamnați pentru a-i conduce în faţa lui Minos. Judecătorul infernal cu urechi lungi de măgar are corpul înfășurat în încolăcirile unui șarpe care îi mușcă organele genitale pentru a simboliza sfârșitul rasei umane. Referinţa la Dante, reprezentat printre sufletele fericite, este evidentă.

Figurile sfinţilor

Plasticismul sculptural al lui Michelangelo inspirat din capodoperele lui Laocoonte sau Torso, păstrate în Curtea Statuilor din Vatican de Iuliu al II-lea, schițează şi figurile sfinților Petru cu cheile, Laurenţiu cu grătarul, Ecaterina de Alexandria cu roata dinţată, Sebastina îngenuncheat cu săgeţile în mână, Bartolomeu cu pielea, pe care călăii i-au smuls-o, în mâini: în ea artistul reprezintă figura sa deformată şi neliniștită. Între aceste portrete ale eroilor credinţei, studii recente ar fi găsit şi faţa Mariei Magdalena, apostolă a speranţei, a cărei sărbătoare liturgică prin voința Papei Francisc se celebrează din 2016 la fiecare 22 iulie: femeia, model de căință, iertare şi răscumpărare din păcat a fost identificată cu figura cu păr blond care sărută marea cruce din partea stângă a lui Cristos judecător.

Îngerii din Apocalips

Sub figura maiestuoasă a lui Cristos intră năvalnică puterea sunetului: cel al trâmbiţelor lungi ale îngerilor din Apocalips cu obrajii umflaţi pentru a umple cu aer trâmbiţele ca să trezească morții. Se mântuiește cel care şi-a dăruit propria viaţă lui Cristos. Acest mesaj pare să provină din cele două lunete de sus, la dreapta şi la stânga, unde sunt reprezentați de grupuri de îngeri care poartă simboluri ale Pătimirii: crucea, zarurile, coroana de spini, coloana biciuirii, scara şi băţul cu buretele îmbibat cu oţet.

Lumina învinge întunericul

Aceasta este conform lui Michelangelo Parusia, venirea lui Isus la sfârşitul timpurilor care inaugurează Împărăția lui Dumnezeu. Întreaga viziune chinuită, neliniștitoare în deformarea tragică a trupurilor este pătrunsă însă de strălucirea Crezului. Asupra întunericului învinge lumina, strălucirea cerului, culoare albastră lapis-lazzuli. Biagio din Cesena, ceremonier al fostului Papă Paul al III-lea, s-a scandalizat definind lucra foarte necinstit a reprezenta atâția „dezbrăcaţi care arată rușinile lor”, considerând compoziţia „mai potrivită pentru o crâşmă decât pentru o capelă papală”; ulterior, după Conciliul din Trento, s-a cerut pictorului Daniele da Volterra să acopere goliciunile unor figuri considerate obscene, alte cenzuri au fost aduse în secolele următoare.

Sanctuar al teologiei trupului uman

În urmă cu treizeci de ani „restaurarea secolului” a restituit strălucirea culorilor originale ale frescelor, intuită deja în primele decenii din secolul al XX-lea de fondatorul Laboratorului de Restaurare de la Muzeele Vaticane, marchegianul Biagio Biagetti. Pentru a menține în sănătate bună suprafața pictată, restituită în puritatea sa de intervenția de conservare care în 1994 a lăsat cu gura căscată întreaga lume, în fiecare an Capela Sixtină este obiect în fiecare an, între jumătatea lui ianuarie şi cea a lui februarie, al unei întreţineri obișnuite îngrijită de „Oficiul Conservatorului” cu scopul de a face o monitorizare ambientală-climatologică a sanctuarului supus la interferenţele continue ale presiunii antropice.

Conștiință a prezenței lui Dumnezeu

Restaurării din anii ’90 i se datorează şi alegerea de a elimina „branşamentele”, păstrându-se doar câteva dintre ele ca mărturie istorică a Contrareformei și a intervenției lui Daniele da Volterra, supranumit pentru asta „branşamentarul”. În omilia de la celebrarea euharistică pentru inaugurarea restaurărilor, Ioan Paul al II-lea nu a ezitat să definească Judecata Universală şi mai în general Capela Sixtină ca „sanctuarul teologiei trupului uman”. În constituția apostolică Universi Dominici Gregis din 1996 acelaşi Papă a dispus ca adunarea conclavului să continue să se desfășoare în această aulă „unde totul contribuie la alimentarea conștiinței prezenței lui Dumnezeu, în faţa căruia fiecare va trebui să se prezinte într-o zi pentru a fi judecat”. Frescele lui Michelangelo, îndeosebi Judecata Universală realizată în 450 de zile între 1536 şi 1541, conform Papei Wojtyła ar fi contribuit pentru a pregăti sufletul cardinalilor electori să primească inspiraţiile interioare ale Duhului Sfânt.

„Tripticul Roman” al lui Ioan Paul al II-lea

„Şi chiar aici, la picioarele acestei policromii sixtine minunate, / se reunesc cardinalii – / o comunitate responsabilă pentru moştenirea cheilor Împărăției. / Ajunge chiar aici. / Şi Michelangelo îi învăluie, şi astăzi, cu viziunea sa”, scria Ioan Paul al II-lea într-o mărturie unică a emoţiilor provocate în el de frescele lui Michelangelo în timpurile conclavurilor din 1978, Tripticul roman. Meditaţii (editat de Libreria Editrice Vaticana în 2003 şi, în 2011, de Bompiani, îngrijit de Giovanni Reale).

La marginea Sixtinei

În opera sa poetică, Papa polonez contemplă capela: „Mă aflu la marginea Sixtinei – / probabil toate acestea erau mai ușor de interpretate în limbajul din «Geneză» – dar Cartea aștepta imaginea. – Este corect. Aștepta un Michelangelo al său. / Pentru că Acela care crea, / «vedea» – a văzut că «acest lucru era bun». / «Vedea» şi atunci Cartea aștept rodul «viziunii». / O, omule care vezi şi tu, vino – / Vă invoc «vizionari» din toate timpurile. / Te invoc, Michelangelo! / În Vatican este pusă o capelă, care aşteaptă rodul viziunii tale! / Viziunea aşteaptă imaginea. / De când Cuvântul s-a făcut trup, viziunea, de atunci, aşteaptă”.

Viziunea conclavurilor

În acelaşi Triptic roman, aşa cum a explicat la 6 martie 2003, fostul cardinal Ratzinger cu ocazia prezentării operei, „contemplarea Judecății Universale, în epilogul celui de-al doilea tablou, este probabil partea (…) care-l emoţionează mai mult pe cititor. Din ochii interiori ai Papei reiese din nou amintirea conclavurilor din august şi din octombrie 1978. Pentru că şi eu eram prezent, știu bine cum eram expuși la acele imagini în orele marii decizii, cum ele ne interpelau; cum insinuau în sufletul nostru măreția responsabilității”.

„Lor le să le vorbească viziunea lui Michelangelor”

Acestea sunt cuvintele lui Ioan Paul al II-lea în Tripticul roman: „Așa era în august și apoi în octombrie, din anul memorabil al celor două conclavuri / și așa va fi din nou, când se va prezenta exigenţa după moartea mea. / În acest scop, trebuie ca lor să le vorbească viziunea lui Michelangelo. / «Conclav»: o preocupare comună pentru moștenirea cheilor, a Cheilor Împărăţiei. / Iată, se văd între Început și Sfârșit, / între Ziua Creației și Ziua Judecății. / Omului îi este dat să moară o singură dată și apoi Judecata! / O transparență și o lumină finale. / Transparența evenimentelor – / Transparența conștiințelor – / Michelangelo trebuie să-i învețe pe oameni în timpul conclavului – / Nu uitați: Omnia nuda et aperta sunt ante oculos Eius. / Tu care pătrunzi totul – arată! / El va arăta…”.

De Paolo Ondarza şi Eugenio Muralli

(După Vatican News, 2 mai 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu