Durerea şi suferința unei țări martirizate de doi ani şi jumătate de război, dar şi credinţa şi speranţa că în curând se poate ajunge la o pace justă. Pe acest registru dublu s-a desfășurat ieri seara, 22 iulie, la nunțiatura apostolică din Kiev, întâlnirea dintre cardinalul Pietro Parolin şi reprezentanții Consiliului Bisericilor şi Organizațiilor Religioase […]

Durerea şi suferința unei țări martirizate de doi ani şi jumătate de război, dar şi credinţa şi speranţa că în curând se poate ajunge la o pace justă. Pe acest registru dublu s-a desfășurat ieri seara, 22 iulie, la nunțiatura apostolică din Kiev, întâlnirea dintre cardinalul Pietro Parolin şi reprezentanții Consiliului Bisericilor şi Organizațiilor Religioase din toată Ucraina. Colocviul, marcat de multe mărturii, a încheiat a patra zi de vizită a secretarului de stat în ţara din Europa de Est, unde a ajuns la 19 iulie în calitate de trimis special al Papei.

„Războiul este o temă foarte complexă – a spus cardinalul Parolin celor prezenți –, dar ca denumire comună are durerea şi suferința”. De aici, sublinierea puternică pentru „respingerea războiului” care „este unul din principiile fundamentale şi ale dreptului internațional”. Urmând ceea ce a reafirmat de atâtea ori Papa Francisc, secretarul de stat a amintit că „războiul nu poate fi folosit niciodată ca soluție a problemelor prezente în comunitatea internațională. Războiul este întotdeauna o înfrângere”. Dar cu toate acestea, a continuat el, nu se stinge „speranţa că această situaţie de conflict se poate încheia cât mai curând şi se poate întoarce în Ucraina pacea, o pace justă”. Această speranţă, a subliniat Parolin, este întărită de „marea bucurie de a colabora împreună, în pofida diferențelor” care subzistă între organizațiile religioase, dar mai ales trebuie înrădăcinată în credinţă. „Drept conducători religioși, eu aş vrea ca în această seară să facem împreună un act de credinţă – a spus secretarul de stat –. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu şi credinţa noastră poate transforma realitatea”.

După aceea, oprindu-se asupra activităţii Sfântului Scaun, cardinalul a scos în evidență trei niveluri operative: primul este acela de „a ține vie conştiinţa războiului din Ucraina”, pentru că „astăzi există tendința de a uita conflictele. Câți sunt ignorați? Există foarte mulţi şi chiar şi acest război cu timpul riscă să devină routine, un fapt ca toate celelalte, care nu mai are nici măcar onoarea reportajelor”.

Al doilea nivel este ajutorul umanitar. „Din partea Sfântului Scaun – a spus el – există angajarea de a ajuta dintr-un punct de vedere umanitar populația ucraineană suferindă”. O contribuție concretă, a adăugat el, vine de la cardinalul elemoziner Konrad Krajewski, care în numele Papei „aduce ajutoare de diferite genuri populaţiei locale”. În afară de asta, secretarul de stat a reafirmat angajarea Sfântului Scaun pentru întoarcerea acasă a copiilor ucraineni transferați forțat în Rusia, precum şi pentru ajutoare, fie materiale fie spirituale, prizonierilor de război, cerând eliberarea lor.

Al treilea nivel, a mai explicat secretarul de stat, este cel diplomatic adevărat. „Existenţa diplomaţiei vaticane nu are alte motivații decât aceea de a ajuta la construirea păcii, la recuperarea păcii acolo unde ea s-a pierdut şi la prevenirea conflictelor care pot s-o pună în joc”, a afirmat el, amintind misiunile pe care cardinalul Matteo Maria Zuppi le-a condus la Kiev, Moscova, Washington şi Pechin în calitate de trimis special al Papei pentru Ucraina, precum şi participarea Sfântului Scaun, în relație cu aspectul umanitar şi în calitate de observator, la Platforma de Pace propusă de preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky şi la Conferința despre Ucraina desfășurată în iunie în Elveția. Fără a uita apelurile repetate ale Papei Francisc pentru ţara martirizată.

„Desigur noi nu vrem să înlocuim inițiativa de pace a președintelui Zelensky, o sprijinim – a specificat Parolin –. Însă ne gândim şi dacă pot să existe alte forme care, dacă sunt acceptate de ambele părţi, pot demara cărări de pace, drumuri de pace”.

În cele din urmă, secretarul de stat s-a oprit asupra temei mobilizării generale, introdusă în Ucraina cu o lege pentru recrutarea soldaților intrată în vigoare în luna mai. „După părerea Sfântului Scaun, slujitorii de cult nu trebuie să fie implicați în această mobilizare – a evidențiat el –. Trebuie găsită o formă de a-i scuti, nu din motive de privilegiu, pentru că toţi trebuie să contribuim, ci pentru că, înainte de toate, păstorii în sine nu pot lua armele în mâini. Şi apoi datorită faptului că, dacă ar fi private comunitățile de păstorii lor, s-ar produce într-adevăr o daună foarte mare în cadrul societății însăși”, despuiată de ajutorul spiritual, de întărirea şi de sprijinul oferit de episcopi şi preoţi. „Așadar este necesar ca păstorii şi preoţii să rămână în comunitățile lor şi să le susțină”, a reafirmat el.

În sfârşit, cardinalul a îndemnat reprezentanții Consiliului Bisericilor şi Organizațiilor Religioase din toată Ucraina să „meargă înainte cu curaj în lucrarea voastră, împreună. Domnul să-i binecuvânteze pe toţi şi să grăbească ziua păcii juste în Ucraina, pentru care, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrăm cu toții”, a concluzionat el.

Înainte de întâlnirea din nunțiatură, cardinalul Parolin a mers în vizită la biserica catolică „Sfântul Nicolae”, tot în capitală. În parohie, gestionată de Misionarii Oblaţi ai Neprihănitei, a dus salutul Papei Francisc. „Voi știți cum Papa Francisc vă urmărește cu atâta afect şi cu atâta iubire şi are mereu o atenţie deosebită faţă de ţara voastră şi faţă de situația de război în care se află. Se roagă pentru voi şi nu încetează să dea şi semne concrete”, a afirmat el. „Şi prezența mea aici vrea să fie un semn al iubirii şi al afectului pe care Papa le nutrește faţă de voi şi faţă de toată Ucraina”, a adăugat cardinalul, încheind întâlnirea cu o rugăciune pentru pace.

Tot ieri, la Kiev secretarul de stat a avut colocvii cu primul ministru Denys Shmyhal şi cu preşedintele parlamentului național, Ruslan Stefanchuk, mergând în vizită şi la „Verkhova Rada”. Ambii, afirmă respectivele account instituționale, au exprimat apreciere cardinalului pentru prezența sa în Ucraina, semn al atenției rezervate situației din ţară, şi au manifestat recunoștință pentru sprijinul şi solidaritatea oferite de Sfântul Scaun poporului ucrainean prin ajutorul umanitar.

De Isabella Piro

(După L’Osservatore Romano, 23 iulie 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu