PIME (Pontificio Istituto Missioni Estere) a celebrat duminică, 13 aprilie, în propria „casă mamă” din Milano cei 175 de ani de la întemeierea sa cu o întâlnire despre tema „Misiunea ad gentes de mâine”. Publicăm în continuare textul intervenției ținute de cardinalul Luis Antonio Tagle, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, care a ținut conferința introductivă a acestei întâlniri. După aceea au urmat reflecțiile lui Maria Soave Buscerni, misionară laică în Brazilia şi biblistă, şi a lui Raffaella Perin, istorică a Bisericii.
Unul din aspectele importante ale acestei celebrări a noastre este că privim la schimbările în înțelegerea şi în practica misiunii ecleziale care s-au verificat în ultimul secol. Suntem chemaţi şi să discernem invitaţiile urgente la reînnoire. Biserica nu este imună la schimbările dramatice şi rapide ale lumii.
Termenul preferat folosit în Biserica catolică atunci când vorbim despre schimbare este „reînnoire” (renovatio). Nu este o schimbare numai pentru cercetarea de a produce ceva ce nu exista înainte. Nici nu este o schimbare la nivel superficial sau cu caracter cosmetic. Reînnoirea derivă dintr-o iniţiativă a lui Dumnezeu. Pentru a împlini planul lui Dumnezeu şi grație puterii Duhului Sfânt, Isus generează o nouă umanitate, un cer nou şi un pământ nou. Darul vieţii reînnoite în Dumnezeu este deja prezentă şi în acțiune în lume dar aşteaptă plinătatea sa într-o speranţă activă. Biserica este semnul şi instrumentul sau sacramentul noii umanități în Isus Cristos care este capul nostru. Deşi Biserica este sfântă pentru că Isus este Capul său şi Duhul Sfânt o însuflețește, membrii săi sunt păcătoşi care au nevoia constantă de a se purifica, de a se converti şi de a se schimba.
Există multe moduri de a vedea reînnoirea care ar trebui să aibă loc în Biserică. Unul afirmă că reînnoirea are loc dacă Biserica reafirmă tradiția şi autoritatea sa imutabilă. Un al doilea crede că reînnoirea va avea loc printr-o organizare eficientă. Un al treilea mod vrea Biserica implicată în diferitele culturi ale lumii care trebuie considerate ca izvoare de reînnoire. Un al patrulea mod de a vedea vrea ca Biserica să se întoarcă la forma sa primară, cea din Noul Testament. Un al cincilea mod cere dezvoltarea potenţialului uman al membrilor Bisericii. Un al șaselea mod pune reînnoirea în angajarea misionară cu respectivele schimbări în domeniul uman. Toate aceste moduri de a vedea conțin elemente de adevăr, de forță şi de slăbiciune. Vin din Asia şi experienţa noastră arată că al șaselea mod pare cel mai potrivit: Biserica este reînnoită în identitatea sa atunci când este misionară, adică mărturiseşte Împărăția lui Dumnezeu în dialogul cu culturile, cu religiile şi cu săracii din lume. Când este o turmă mică între marile religii şi tradiții religioase şi între un popor tânăr şi sărac, Biserica atunci caută reînnoirea pe care Isus o oferă.
Conform experților – William Burrows, Stephen Bevans, Jonathan Tan, Michael Amaladoss, Richard Schroeder, Antonio Pernia, Massimo Faggioli, Robert Aaron Wessman, Andrew Recepcion, pentru a cita câţiva – Missio ad gentes (la popoare) este încă vitală, dar trebuie să fie reînnoită ca Missio inter-gentes (cu popoarele, între popoare şi în jurul popoarelor). „Popoarele” nu mai sunt în locuri îndepărtate. Pot să fie cei din familiile noastre, colegii de muncă, adepții digitali. Geografia nu mai este prima frontieră umană, ci şi cultura, credințele, indiferența, nedreptatea. Acestea sunt frontierele misiunii. Teologia misiunii postcoloniale este criticată şi reînnoită de abordări contextuale, holistice şi indigene, precum şi de rolul prieteniei şi al comunităţii în misiune.
Aş vrea să adaug că aceste perspective stimulante şi entuziasmante nu se referă numai la reînnoirea misiunii. Dacă este adevărat că Biserica este misionară în identitatea sa şi în chemarea sa, atunci misiunea reînnoieşte Biserica şi Biserica reînnoieşte misiunea. Numai o Biserică reînnoită poate reînnoi misiunea. Misiunea nu poate fi reînnoită de o Biserică ce refuză să se reînnoiască şi viceversa. Este semnificativ pentru mine că aşa-numitul „fundament” sau „originea” Bisericii în misterul Treimii în Lumen gentium 2-4 corespunde „fundamentului” sau originii misiunii în Ad gentes 2-4. Biserica face misiunea, misiunea face Biserica.
Ca asiatic voi folosi mai degrabă câteva imagini decât concepte pentru a ilustra o Biserică ce face faţă reînnoirii voite de Isus tocmai în şi de la misiune.
Ușa unei case. Ușa unește spaţiul din afară cu spațiul dinăuntru. Dar în acelaşi mod este punctul de distincție între afară şi înăuntru. O Biserică reînnoită ia în serios ușa sa. Prin ușă harul credinţei creştine, al cultului şi al slujirii se răspândește în lume. Dar prin ușă, misterul prezenței Duhului în lume este purtat în Biserică, în special de credincioşi. Noi relatăm istoria lui Isus lumii cu naraţiunile noastre în timp ce ascultăm istoriile lumii cu ușa compătimitoare a Inimii lui Isus. Biserica este în acelaşi timp o Biserică ce iese şi o Biserică ce primeşte. Biserica în ieșire este Biserica în primire în ușă.
O doamnă care lucrează pentru Caritas în Liban, angajată cu migranţi deținuți în mod ilegal, mi-a relatat o experienţă pe care a avut-o când a mers în Siria pentru o conferință. A luat un taxi. Înainte de a ajunge la destinație l-a întrebat pe taximetrist cât va trebui să plătească. Şoferul i-a răspuns: „Eu nu iau bani de la Caritas”. Uimită, doamna l-a întrebat cum de a înțeles asta. Taximetristul a răspuns: „În urmă cu trei ani am fost închis în Liban ca imigrat ilegal. Într-o noapte eram bolnav dar gardienii refuzau să-mi dea medicamente. În acel moment ai trecut tu. Ți-am cerut un medicament şi tu mi l-ai dat. În noaptea aceea am dormit bine. Mereu te-am gândit aşa”. Timp de trei ani faţa acelei femei de la Caritas a rămas imprimată în amintirea acelui om. Biserica este schimbată sau reînnoită atunci când Evanghelia şi strigătele lumii se întâlnesc la ușa sa.
A sta la masă. Asiaticilor le place să mănânce. Nu este numai o problemă de mâncare, ci este reunirea într-o comunitate, într-o familie. Masa este completă atunci când este mâncare şi istorii umane care hrănesc prietenia şi solidaritatea. O Biserică reînnoită poate să fie comparată cu o mare masă care are loc pentru toţi. Este o masă unde bunurile şi resursele pământului trebuie să fie împărtășite în special cu săracii. Este o masă unde oamenii care nu au nimic de mâncat şi nu au pe nimeni cu care să mănânce se pot așeza cu demnitate. În jurul mesei Biserica este schimbată şi reînnoită de spiritul de reciprocă acceptare, participare, interdependenţă şi coresponsabilitate. Fiecare are ceva de dat şi ceva de primit. Biserica reunită în jurul mesei împărtășirii şi a solidarității sfidează indiferența, aviditatea şi discriminarea care distrug familia umană şi casa noastră comună, creația.
Într-o zi cu un prieten, în mașina sa, am mers să vizităm un loc din zona Metro-Manila. De-a lungul străzii semaforul a devenit roșu şi imediat au apărut, intrând printre mașini, vânzătorii ambulanţi de flori, biscuiţi, bomboane… Şoferul nostru a spus că nu aveam nimic de cumpărat. Astfel au trecut la maşinile din spatele nostru. Dintr-o dată unul dintre ei, care vindea biscuiţi, s-a întors alergând spre mașina noastră în timp ce mă chema: „Cardinale! Cardinale!”. Şoferul şi prietenul meu, respectuos, au spus că nu aveam nimic de cumpărat. Însă vânzătorul continua să mă cheme arătându-mi biscuiţii săi. Am coborât fereastra şi l-am salutat pe om. Şoferul nostru cu gentilețe a repetat că noi nu aveam nimic de cumpărat. Şi el a spus: „Nu-i vând. Vreau să-i ofer cardinalului ca dar”. Acest sărac care avea nevoie de fiecare bănuţ pentru a trăi era dispus să renunțe la profitul său pentru a putea oferi episcopului său darul său simplu. O nouă Biserică a explodat în faţa ochilor mei, arătându-mi putea celor răniți, a celor din urmă în oferirea veștii bune de comuniune şi incluziune.
Cântece de plâns şi de bucurie. În sângele unor persoane curge muzica, şi eu spun cu umilinţă, al multor filipinezi. Asiaticii se reunesc în baruri cu karaoke. Conferințele noastre în Asia includ cântece şi dansuri. Muzica este unul din modurile cele mai eficace pentru a transmite un mesaj, pentru a atinge inimile, pentru a ridica spiritul, pentru a crea comuniune. Persoanele îşi amintesc cântecele mai mult decât conferințele şi omiliile… Muzica, dansul şi artele sunt locuite de persoane. Dar există situaţii care ne fac să tăcem. Conform lui Fabrice Hadjadj suntem fără cuvinte în faţa suferinței dezumanizante precum şi în faţa bunătății pure. După tăcere, inima cântă. Văzând marea suferinţă a persoanelor, cântăm cântece de plâns lui Dumnezeu, cu lacrimi şi rugăciuni. Văzând gentilețea şi iubirea pe care persoanele le arată celorlalți, cântăm cântece de bucurie şi de laudă. O Biserică misionară cântă şi dansează lui Dumnezeu în ritmul plânsului şi al speranţei poporului.
O altă istorie: într-un campus de vară pentru tineri am ținut o conferință de 30 de minute despre modul de a găsi propriul scop în viaţă şi apoi i-am invitat să pună întrebări. Prima a venit de la o fată tânără: „Episcope, aţi cânta pentru noi?”. Am răspuns: „Pune întrebări serioase şi apoi voi cânta pentru tine”. Au urmat multe întrebări până când un băiat tânăr a întrebat: „Acum vrei să cânţi pentru noi?”. I-am invitat să cânte un cântec popular cu mine. După aceea au venit să ceară o binecuvântare, să mă atingă, să ceară o fotografie, un autograf pe cărțile şi tricourile lor. Acel eveniment a fost un mister pentru mine: m-am comportat bine ca episcop? După un an a venit răspunsul. Într-un asemenea campus de vară, un tânăr s-a apropiat de mine, spunând: „Anul trecut tu ai semnat tricoul meu. De atunci nu l-am mai spălat. În fiecare noapte îl împăturesc şi îl pun sub pernă. Nu-l văd pe tatăl meu de acum de mulţi ani. Cu acel tricou sub perna mea știu că am în Biserică o familie şi în tine un tată”. Evanghelia veșnică este vestită în forma unui cântec şi a unui tricou semnat de un episcop pentru un tânăr doritor de o familie şi de un tată. O faţă surprinzătoare dar genuină a unei Biserici reînnoite.
Inteligență culturală şi umană. Astăzi Biserica este chemată să fie sinodală, o Biserică de misiune, de comuniune şi de participare, o Biserică în care membrii merg împreună între ei şi cu restul omenirii. Aventura de a face să meargă împreună persoane cu o libertate umană unică este o experienţă care cere umilinţă. Dar persoanele sunt unice şi diferite una de alta, nu numai prin modul de a înţelege şi de a acționa cu libertate, ci şi prin cultura care îi caracterizează, care este o a doua natură. Vorbim, ne comportăm, ne relaționăm, mâncăm, celebrăm şi ne îndurerăm conform culturilor noastre. O Biserică reînnoită în spiritul sinodal cere „inteligență culturală”. Începe cu cunoașterea modul în care cultura mea a plăsmuit şi continuă să influențeze modul meu de a gândi, a simți, a vorbi, a reacţiona şi a mă relaționa. O persoană înzestrată cu inteligență culturală încearcă să înțeleagă şi modul în care celelalte persoane exprimă propria umanitate în sânul propriei culturi. Inteligența culturală este exemplu al unui mers umil cu ceilalți, pentru că fiecare urmă de superioritate culturală şi de prejudecată trebuie să fie recunoscut şi purificată. Este şi un drum umil pentru că trebuie să admit că sunt înclinat să judec persoanele din culturi diferite de a mea şi atunci când nu am cunoștință despre ele.
Fiecare cultură întrupează propriile viziuni despre lume şi valorile oamenilor săi. În timp ce experți sociologi şi antropologi ne furnizează sfaturi calificat despre modul de a înţelege cultura pentru a trăi şi a merge împreună „intercultural”, cu părerea mea modestă sugerez ca liderii pastorali să dezvolte capacitatea de a aprecia culturi diferite prin simple observații, întâlniri sau „drumuri”. De exemplu, putem învăța mult despre cultura unui popor de la obiceiul său şi de la dispunerea spațiului, de la conceptul său de timp, de la eroii, eroinele, „idolii” săi, de la sistemul său de recompensă şi pedepsire, de la pregătirea şi consumarea mâncării… A merge împreună „intercultural” reduce frica de celălalt, permite culturilor să se purifice reciproc şi să scoată ceea ce este mai bun una de la cealaltă. Isus era o persoană din cultura sa ebraică, dar El a adus şi „cultura” lui Dumnezeu în culturile umane redefinind spațiul – atingând pe cei afectați de lepră (Mt 8,1-4), permițând unei femei să-i ude picioarele cu lacrimile sale (Lc 7,36-50) – timpul (Tatăl determină ora sa, In 2,1-11), familia (nu numai sânge ci ascultare de voința lui Dumnezeu, Mc 3,31-35), eroii şi eroinele (femeia siro-feniciană, Mt 15,21-28; bunul samaritean, Lc 10,25-37; criminalul căit, Lc 23,39-43; centurionul, Mt 27,54).
Închei cu o altă istorie din experienţa mea în Emiratele Arabe Unite unde am participat la aniversarea Declarației despre Fraternitatea Umană semnată împreună de Papa Francisc şi de marele imam Ahmed Al-Tayyeb. În ultima zi a conferinței am avut probleme de stomac. Organizatorii s-au oferit cu gentilețe să mă ducă la un medic. Cu un zâmbet prietenesc şi o voce caldă, acest medic, care nu era creştin, mi-a spus: „Eminență, nu vă îngrijorați, vă voi vindeca. Dar mai întâi o cerere: cele două asistente care lucrează pentru mine sunt catolice şi vin din Filipine. Sunt sigur că vor fi foarte fericite să vă vadă şi să primească o binecuvântare de la dumneavoastră. Este bine dacă le chem?”. În acel moment stomacul meu nu simţea durere, ci bucurie, bucurie din măruntaiele mele. Un nou mod de fraternitate, respect şi iubire se desfăcea în faţa ochilor mei. Un necatolic este atent la nevoile spirituale ale colaboratorilor săi catolici. Apoi au intrat cele două asistente filipineze, care şi-au înclinat capul pentru o binecuvântare. Şi au chemat alte asistente, unele catolice, altele creştine protestante, unele budiste, altele hinduse, care au cerut să mă rog. Şi un selfie!
Există cu adevărat un viitor pentru omenire. Începe acum. Suntem pe un teren sfânt pregătit de Duhul Sfânt al lui Isus înviat. Biserica este chemată să fie semn şi instrument de comuniune cu Dumnezeu şi cu omenirea. În misiunea reînnoită se naște o Biserică reînnoită.
De cardinal Luis Antonio Tagle
Pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare
(După Asia News, 13 aprilie 2025)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu