Prima surpriză a fost rapiditatea. A doua a fost anunțul alegerii cardinalului augustinian Prevost, Leon al XIV-lea. Ea a avut loc în ziua comemorării liturgice a celor 19 martiri din Algeria, al căror postulator sunt, şi iată că alegerea a căzut asupra unui fiu al sfântului Augustin, episcop de Hipona, chiar în ţara algeriană!

Nu numai atât: între cei 19 martiri sunt două surori misionare augustiniene, dintre care una spunea că alegerea sa de a rămâne în Algeria era un act de fidelitate faţă de Evanghelie, şi că modelul său perfect era Isus, care a suferit, a trebuit să înfrunte dificultăți şi a cunoscut înfrângerea Crucii, din care curgea izvorul vieţii.

Ascultând primele cuvinte ale noului Pontif, pe care cu siguranță le-a cântărit dat fiind faptul că erau scrise pe hârtie, m-au impresionat câteva consonanţe cu cei 19 martiri, şi îndeosebi cu fericitul Christian de Chergé. De fapt, Leon al XIV-lea a făcut un apel la pace, vestindu-l astfel pe Isus Cristos, Evanghelia. Un apel pentru „o pace dezarmată şi dezarmantă, umilă şi perseverentă”. Ca un ecou al rugăciunii lui Christian de Chergé care, atunci când s-a aflat în faţa emirului din GIA (Grupul Islamic Armat) în noaptea de Crăciun din 1993, a spus: „Doamne, dezarmează-mă şi dezarmează-l”.

Leon al XIV-lea a dorit cu determinare o Biserică aptă, ca şi Piaţa „Sfântul Petru”, să ştie să-i primească pe toţi, construind punţi. Atitudinea Bisericii este cea a lui Isus: cu brațe deschise, oferă pur şi simplu propria viaţă. Fericitul Christophe Lebreton, călugări din Tibhirine, folosea metafora „casei pe punte” pentru a vorbi despre propria mănăstire şi despre prezența sa deschisă la diversitate într-un context musulman.

Papa Prevost a insistat asupra dimensiunii misionare a Bisericii formate din bărbați şi femei credincioşi faţă de Isus Cristos. Mi-au revenit în minte cuvintele fericitului monsenior Pierre Claverie în ziua intrării sale ca episcop de Oran: „Biserica noastră este trimisă în misiune, nu suntem şi nu vrem să fim evanghelizatori care fac prozelitism […]. Ci suntem şi vrem să fim misionari ai iubirii lui Dumnezeu aşa cum am descoperit-o în Isus Cristos. Această iubire, infinit de respectuoasă faţă de om nu se impune”.

În omilia sa făcută cardinalilor, la 9 mai, în ziua următoare alegerii, Leon al XIV-lea a amintit urgenţa misiunii în contextele în care credinţa creştină este considerată absurdă, a misiunii pe liniile de fractură… Acea misiune a Bisericii despre care monseniorul Claverie spunea: „Unde ar fi Biserica lui Isus Cristos, ea însăși Trup al lui Cristos, dacă n-ar fi înainte de toate acolo? Cred că ar muri dacă n-ar fi aşa de aproape de crucea Domnului său. Oricât de paradoxal ar putea să pară, şi sfântul Paul arată bine asta, forţa, vitalitatea, speranţa, rodnicia creştină, rodnicia Bisericii vin de acolo. Nu din altă parte, nici în alt mod”.

În urmă cu câteva luni, fostul cardinal Prevost, într-un interviu televizat, a spus: „Cred că astăzi glasul Bisericii, mărturia Bisericii nu ca instituție ci ca o comuniune a credincioșilor, cu martirii, cu prezența şi mărturia bărbaților şi femeilor care aşa de des îşi dau propria viaţă, şi în situaţii de violență, de război, de conflict, este un glas care oferă lumii o mare speranţă”.

Creștinul este chemat să mărturisească iubirea lui Dumnezeu cu propria viaţă. În ultimii ani ai existenței sale, monseniorul Claverie, iluminat de circumstanțele prin care trecea Biserica sa din Algeria, reflecta adesea şi cu plăcere asupra faptului că mărturia cea mai mare de iubire este martiriul, care constă în acceptarea consecințelor propriei angajări. Asta nu se traduce mereu într-o moarte violentă, există şi un „martiriu alb” care se trăieşte prin micile şi marile daruri zilnice din iubire. Această faţă a Bisericii a schițat-o Leon al XIV-lea în prima sa omilie amintind cardinalilor că trebuie „să dispărem pentru ca să rămână Cristos […], dedicându-se până la capăt pentru ca nimănui să nu-i lipsească oportunitatea de a-l cunoaște şi de a-l iubi”. A accepta mandatul de succesor al lui Petru cu siguranță va oferi noului Papă multe ocazii de a trăi acest martiriu alb, pentru a lăsa să transpară faţa lui Cristos, pentru totdeauna viu.

De Thomas Georgeon

Abate de La Trappe

(După L’Osservatore Romano, 13 mai 2025)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu