La 20 mai lumea creştină va comemora cei 1700 de ani de la deschiderea primului Conciliu Ecumenic, desfășurat la Niceea în 325, intrat în istorie îndeosebi datorită Simbolului care adună, definește şi proclamă credinţa în mântuirea în Isus Cristos şi în Dumnezeul Unul, Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Completat după aceea de Conciliul din Constantinopol din 381, Crezul de la Niceea în practică a devenit carta de identitate a credinţei mărturisite de Biserică. Pentru aceasta Comisia Teologică Internațională (CTI) a decis să dedice adunării conciliare care a fost convocată de împăratul Constantin în Asia Mică un document de aproape şaptezeci de pagini, cu obiectivul dublu de a reevoca semnificaţia sa fundamentală şi de a scoate în evidență resursele extraordinare ale Crezului, relansându-le în perspectiva noii etape a evanghelizării pe care Biserica este chemată s-o trăiască în actuala schimbare de epocă. Şi pentru că aniversarea are loc în timpul Jubileului speranţei şi concomitent cu coincidența datei Paștelui pentru toţi creştinii, în Orient şi în Occident.
Pentru aceste motive Isus Cristos, Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitor – A 1700-a aniversare a Conciliului Ecumenic din Niceea (325-2025), acesta este titlul documentului apărut astăzi, joi 3 aprilie, nu este un simplu text de teologie academică, ci se propune ca o sinteză care poate însoți aprofundarea credinţei şi mărturisirea sa în viaţa comunităţii creştine. De altfel, la Niceea pentru prima dată unitatea şi misiunea Bisericii s-au exprimat la nivel universale (de aici calificativul de „ecumenic”) în forma sinodală a acelui a merge împreună care îi este propriu, devenind astfel şi un punct de referință şi de inspirație în procesul sinodal în care este implicată Biserica catolică astăzi.
La document au lucrat şi două teologe
Desfășurat în 124 de puncte, documentul este rod al deciziei CTI de a aprofunda în cursul celor cincisprezece ani un studiu asupra actualității dogmatice a Conciliului de la Niceea. Munca a fost făcută de o subcomisie prezidată de preotul francez Philippe Vallin şi compusă din episcopii Antonio Luiz Catelan Ferreira şi Etienne Vetö, din preoţii Mario Angel Flores Ramos, Gaby Alfred Hachem şi Karl-Heinz Menke, şi din profesoarele Marianne Schlosser şi Robin Darling Young. Textul a fost votat şi aprobat in forma specifica în unanimitate în 2024 şi după aceea supus aprobării cardinalului preşedinte Víctor Manuel Fernández, prefect al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, unde este instituită Comisia. Cardinalul argentinian, după ce a avut aprobarea Papei Francisc, la 16 decembrie a autorizat publicarea sa.
Cele patru capitole în care se desfășoară reflecția teologelor şi teologilor, sunt precedate de o introducere intitulată „Doxologie, teologie şi vestire” şi urmate de concluzie.
O lectură doxologică a Simbolului
Primul capitol, „Un Simbol pentru mântuire: doxologie şi teologie a dogmei de la Niceea” (nr. 7-47) este cel mai mare. Oferă „o lectură doxologică a Simbolului, pentru a scoate în evidență resursele sale soteriologice şi prin urmare cristologice, trinitare şi antropologice”, cu intenția de a da „nou elan drumului spre unitatea creştinilor”. Remarcând însemnătatea ecumenică a credinţei de la Niceea, textul exprimă speranţa unei date comune pentru celebrarea Paștelui, dorită de mai multe ori de însuși Papa Bergoglio. În această privință, nr. 43 evidenţiază de fapt cu acest an 2025 reprezintă pentru toţi creştinii „o ocazie inestimabilă pentru a sublinia că ceea ce avem în comun este mult mai puternic decât ceea ce dezbină: toţi împreună, noi credem în Dumnezeul trinitar, în Cristos om adevărat şi Dumnezeu adevărat, în mântuirea în Isus Cristos, conform Scripturilor citite în Biserică şi sub mișcarea Duhului Sfânt. Împreună, noi credem în Biserică, în botez, în învierea morților şi în viaţa veșnică”. Prin urmare – avertizează CTI la nr. 45 – „divergenţa creştinilor cu privire la sărbătoarea cea mai importantă din calendarul lor creează probleme pastorale în cadrul comunităţilor, până acolo încât să dezbine familiile, şi provoacă scandal la necreștini, dăunând astfel mărturiei aduse Evangheliei”.
„Noi credem cum botezăm; şi ne rugăm cum credem”
Însă a primi bogăția de la Niceea după șaptesprezece secole duce şi la perceperea cum acel Conciliu hrănește şi conduce existenţa creştină zilnică: iată pentru ce al doilea capitol „Simbolul de la Niceea în viaţa credincioșilor” (nr. 48-69), de factură patristică, explorează modul în care liturgia şi rugăciunea au fost fecundate în Biserică după acel eveniment, care constituie o cotitură pentru istoria creștinismului. „Noi credem cum botezăm; şi ne rugăm cum credem”, aminteşte documentul, îndemnând să luăm astăzi şi întotdeauna din acel „izvor de apă vie”, al cărui conținut dogmatic bogat a fost determinante în stabilirea doctrinei creştine. Şi în acest sens documentul aprofundează receptarea Crezului în practica liturgică şi sacramentală, în cateheză şi în predică, în rugăciune şi în imnurile din secolul al IV-lea.
Eveniment teologic şi eclezial
Al treilea capitol, „Niceea ca eveniment teologic şi ca eveniment eclezial” (nr. 70-102), aprofundează după aceea modul în care Simbolul şi Conciliul „dau mărturie despre acelaşi eveniment al lui Isus Cristos, a cărui intrare năvalnică în istorie oferă un acces nemaiauzit la Dumnezeu şi introduce o transformare a gândirii umane” şi cum ele reprezintă şi o noutate în modul în care Biserica se structurează şi îndeplinește propria misiune. „Convocat de împărat pentru a rezolva o dispută locală care s-a extins la toate Bisericile din Imperiul roman din Orient şi la numeroase Biserici din Occident – explică documentul –, pentru prima dată episcopi din toată Oikouménè s-au reunit în Sinod. Mărturisirea sa de credinţă şi deciziile sale canonice sunt promulgate ca normative pentru Biserica întreagă. Comuniunea şi unitatea nemaiauzite provocate în Biserică de evenimentul Isus Cristos sunt făcute vizibile şi eficace în mod de o structură cu însemnătate universală, iar anunţarea veștii bune a lui Cristos în toată imensitatea sa primeşte şi ea un instrument al unei autorități fără precedent” (cf. nr. 101).
O credinţă accesibilă şi pentru cei simpli
În sfârşit, în al patrulea şi ultimul capitol, „A păstra o credinţă accesibilă pentru tot poporul lui Dumnezeu” (103-120), sunt scoase în evidență „condițiile de credibilitate a credinţei mărturisite la Niceea într-o etapă de teologie fundamentală care scoate în evidență natura şi identitatea Bisericii, deoarece ea este interpretă autentică a adevărului normativ al credinţei prin magisteriu şi păzitoare a credincioșilor, în mod special a celor mai mici şi a celor mai vulnerabili”. Conform CTI credinţa predicată de Isus celor simpli nu este o credinţă rezervată unei elite de iniţiaţi; dimpotrivă, Niceea, deşi datorată inițiativei lui Constantin, reprezintă „o piatră de hotar în drumul lung spre libertas Ecclesiae, care este pretutindeni o garanție de protejare a credinţei celor mai vulnerabili în faţa puterii politice”. În 325, binele comun al Revelației este realmente pus „la dispoziția” tuturor credincioșilor, aşa cum confirmă doctrina catolică a infailibilităţii „in credendo” a poporului celor botezați. Episcopii, deşi au un rol specific în definirea credinţei, nu-l pot asuma fără a fi în comuniunea eclezială a întregului sfânt popor al lui Dumnezeu, atât de îndrăgit de Papa Francisc.
Actualitatea perenă a primului Conciliu Ecumenic
Iată așadar concluziile documentului cu „o invitaţie insistentă” de „a-l vesti tuturor pe Isus Mântuirea noastră astăzi” pornind de la credinţa exprimată la Niceea într-o multiplicitate de semnificații. Înainte de toate actualitatea perenă a acelui Conciliu şi a Simbolului care a provenit din el constă în a continua să ne lăsăm „uimiți de imensitatea lui Cristos, aşa încât toţi să fie uimiți de acest lucru”; în al doilea rând constă în a nu ignora „realitate”, nici a ne abate „de la suferinţele şi de la zguduiturile care chinuiesc lumea şi par să compromită orice speranţă”, punându-ne şi în ascultarea culturii şi a culturilor; în al treilea rând înseamnă a deveni „deosebit de atenți faţă de cei mai mici dintre fraţii noştri şi surorile noastre”, pentru că „aceşti răstigniți ai istoriei sunt Cristos în mijlocul nostru”, adică „aceia care au mai multă nevoie de speranţă şi de har”, dar în acelaşi timp cunoscând suferinţele Răstignitului sunt la rândul lor „apostolii, maeştrii şi evanghelizatorii celor bogaţi şi celor înstăriţi”; şi în ultimul rând înseamnă a vesti „ca Biserică” adică „prin mărturia fraternității”, arătând lumii lucrurile minunate pentru care ea „una, sfântă, catolică şi apostolică” este „sacrament universal de mântuire”, şi răspândind în acelaşi timp comoara Scripturilor pe care Simbolul o interpretează, bogăția rugăciunii, a liturgiei şi a sacramentelor care derivă din botezul mărturisit la Niceea şi lumina magisteriului; mereu cu privirea îndreptată spre Cel Înviat care învinge moartea şi păcatul şi nu adversarii, nefiind perdanţi în Misterul Pascal, decât înfrântul escatologic, Satana, dezbinătorul. Nu întâmplător, la 28 noiembrie 2024, primind în audiență pe membrii CTI, Pontiful elogiind munca lor a vorbit despre utilitatea unui document care să aibă în vedere să „ilustreze semnificaţia actuală a credinţei mărturisite la Niceea… pentru a hrăni credinţa credincioșilor şi, pornind de la figura lui Isus, pentru a oferi şi idei şi reflecții utile unei noi paradigme culturale şi sociale, inspirate tocmai din umanitatea lui Cristos”.
(După L’Osservatore Romano, 3 aprilie 2025)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu