Categorii

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc despre Europa, adresată Eminenței Sale cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat (27 octombrie 2020)

Publicăm în continuare scrisoarea pe care Sfântul Părinte a adresat-o Eminenței Sale secretarul de stat cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Comisiei Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE), a celei de-a 50-a aniversări a relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Uniunea Europeană şi a celei de-a 50-a aniversări a prezenței Sfântului Scaun ca observator permanent la Consiliul European. Concomitent cu aceste aniversări, era programată, în zilele de 28-30 octombrie, o vizită a cardinalului Parolin la Bruxelles, care a fost anulată din cauza agravării urgenței sanitare. Se prevede ca întâlnirile cu autoritățile Uniunii Europene şi cu membrii din COMECE să se poată desfășura în video-conectare.

Eminenţa Voastră,

În anul curent, Sfântul Scaun şi Biserica din Europa celebrează câteva aniversări semnificative. De fapt, în urmă cu cincizeci de ani s-a concretizat colaborarea între Sfântul Scaun şi instituţiile europene apărute după al doilea război mondial, cu stabilirea de relaţii diplomatice cu acele Comunităţi Europene şi cu prezența Sfântului Scaun ca observator la Consiliul Europei. După aceea, în 1980 a luat naștere Comisia Episcopatelor Comunităţilor Europene (COMECE), la care participă cu un delegat propriu toate Conferințele Episcopale din statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a favoriza „o colaborare mai strânsă între aceste episcopate, în privința problemelor pastorale legate cu dezvoltarea competenţelor şi a activităților Uniunii”[1]. Anul acesta s-a celebrat şi a 70-a aniversare a Declarației Schuman, un eveniment de importanță capitală care a inspirat drumul lung de integrare a continentului, permițând să depășească ostilităţile produse de cele două conflicte mondiale.

În lumina acestor evenimente, Sfântul Scaun are în program în curând vizite semnificative la autoritățile Uniunii Europene, la Adunarea Plenară a COMECE şi la autoritățile Consiliului Europei, în vederea cărora consider necesar să împărtășesc cu dumneavoastră câteva reflecții despre viitorul acestui continent, care îmi este deosebit de drag, nu numai datorită originilor familiale, ci şi datorită rolului central pe care el l-a avut şi consider că trebuie să-l mai aibă, deşi cu accente diferite, în istoria umanității.

Acest rol devine şi mai relevant în contextul de pandemie prin care trecem. De fapt, proiectul european apare ca voinţă de a pune capăt diviziunilor din trecut. Se naște din conştiinţa că împreună şi uniţi putem să fim mai puternici, că „unitatea este superioară conflictului”[2] şi că solidaritatea poate să fie „un stil de construire a istoriei, un cadru vital în care conflictele, tensiunile şi opoziţiile pot ajunge la o unitate pluriformă care generează viaţă nouă”[3]. În timpul nostru care „dă semn de întoarcere înapoi”[4], în care tot mai mult prevalează ideea de a face singuri, pandemia constituie ca o cumpănă a apelor care constrânge la realizarea unei alegeri: ori se continuă pe calea întreprinsă în ultimul deceniu, însuflețită de ispita faţă de autonomie, mergând în întâmpinarea a crescânde neînțelegeri, contrapoziții şi conflicte; ori se redescoperă acel „drum al fraternității”, care fără îndoială a inspirat şi a însuflețit pe părinţii fondatori ai Europei moderne, pornind chiar de la Robert Schuman.

În reportajele europene din ultimele luni, pandemia a scos în evidență toate acestea: ispita de a face singuri, căutând soluții unilaterale la o problemă care depășește granițele statelor, dar, grație marelui spirit de mediere care caracterizează Instituţiile europene, şi dorința de a parcurge cu convingere „drumul fraternității” care este şi „drumul solidarității”, punând în joc creativitate şi inițiative noi.

Totuşi, pașii făcuți au nevoie să se consolideze, pentru a evita ca stimulentele centrifuge să recapete forță. Așadar, răsună astăzi actuale mai mult ca oricând cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea le-a rostit în Actul europeist de la Santiago de Compostella: Europa „regăseşte-te pe tine însăși, fii tu însăţi”[5]. Într-un timp de schimbări rapide există riscul de a pierde propria identitate, în special când ajung să lipsească valori împărtășite pe care să se întemeieze societatea.

Așadar, Europei aş vrea să spun: tu, care ai fost de-a lungul secolelor forjă de idealuri şi acum pare că pierzi elanul tău, nu te opri ca să priveşti la trecutul tău ca la un album de amintiri. În timp, chiar şi amintirile cele mai frumoase se pierd şi se ajunge să nu mai fie amintite. Mai devreme sau mai târziu ne dăm seama că trăsăturile propriei fețe se evaporează, ne simţim obosiți şi trudiţi în trăirea timpului prezent şi cu puțină speranţă în privirea la viitor. Fără elan ideal ne redescoperim după aceea fragili şi dezbinaţi şi mai înclinați să dăm frâul liber plângeri şi să ne lăsăm atrași de cel care face din plângere şi din diviziune un stil de viaţă personală, socială şi politică.

Europa, regăseşte-te pe tine însăţi! Așadar, regăseşte idealurile tale care au rădăcini profunde. Fii tu însăţi! Nu-ți fie frică de istoria ta milenară care este o fereastră mai degrabă spre viitor decât spre trecut. Nu-ți fie frică de nevoia ta de adevăr care din Grecia antică a îmbrățișat pământul, scoțând la lumină întrebările cele mai profunde ale fiecărei fiinţe umane; de nevoia ta de dreptate care s-a dezvoltat din dreptul roman şi a devenit în timp respect faţă de fiecare ființă umană şi faţă de drepturile sale; de nevoia ta de veșnicie, îmbogățită de întâlnirea cu tradiția iudeo-creştină, care se oglindește în patrimoniul tău de credinţă, de artă şi de cultură.

Astăzi, în timp ce în Europa atâția se întreabă cu neîncredere despre viitorul lor, mulţi o privesc cu speranţă, convinși că ea încă mai are ceva de oferit lumii şi omenirii. Este aceeaşi încredere care l-a inspirat pe Robert Schuman, conștient că „contribuția pe care o Europă organizată şi vitală poate s-o aducă civilizației este indispensabilă pentru menținerea de relaţii paşnice”[6]. Este aceeaşi încredere pe care o putem avea noi, pornind de la valori împărtășite şi înrădăcinate în istoria şi în cultura de pe acest pământ.

Așadar, ce Europă visăm pentru viitor? În ce constă contribuția sa originală? În lumea actuală, nu este vorba de a recupera o hegemonie politică sau o „centralitate geografică”, nici nu este vorba de a elabora soluții inovatoare la problemele economice şi sociale. Originalitatea europeană se află înainte de toate în concepția sa despre om şi despre realitate; în capacitatea sa de întreprindere şi în solidaritatea sa activă.

Așadar, visez o Europă prietenă a persoanei şi a persoanelor. Un pământ în care demnitatea fiecăruia să fie respectată, în care persoana să fie o valoare în sine şi nu obiectul unui calcul economic şi un bun de comerț. Un pământ care ocrotește viaţa în fiecare clipă a ei, de când apare invizibilă în sânul matern până la sfârşitul său natural, pentru că nicio ființă umană nu este stăpân al vieţii, al propriei vieți sau a altuia. Un pământ care favorizează munca drept mijloc privilegiat pentru creșterea personală şi pentru edificarea bunului comun, creând oportunități de muncă în special pentru cei mai tineri. A fi prieteni ai persoanei înseamnă a-i favoriza instruirea şi dezvoltarea culturală. Înseamnă a-l proteja pe cel care este mai fragil şi slab, în special bătrânii, bolnavii care au nevoie de îngrijiri scumpe şi cei cu dizabilități. A fi prieteni ai persoanei înseamnă a-i proteja drepturile, dar şi a-i aminti obligațiile. Înseamnă a aminti că fiecare este chemat să dăruiască societății propria contribuție, pentru că nimeni nu este un univers de sine stătător şi nu se poate cere respect faţă de sine, fără respectul faţă de ceilalți; nu putem primi dacă în acelaşi timp nu suntem dispuși să şi dăm.

Visez o Europă care să fie o familie şi o comunitate. Un loc care să ştie să valorizeze particularitățile fiecărei persoane sau popor, fără a uita că ei sunt uniţi de responsabilități comune. A fi familie înseamnă a trăi în unitate, preţuind diferențele, pornind de la diferența fundamentală între bărbat şi femeie. În acest sens Europa este o adevărată familie de popoare, diferite între ele şi totuşi legate de o istorie şi de un destin comun. Anii recenți şi încă şi mai mult pandemia au demonstrat că nimeni nu poate reuși singur şi un anumit mod individualist de a înţelege viaţa şi societatea duce numai la descurajare şi singurătate. Fiecare ființă umană dorește să fie parte dintr-o comunitate, adică dintr-o realitate mai mare care-l transcende şi care dăruiește sens individualității sale. O Europă divizată, compusă din realităţi solitare şi independente, va ajunge cu ușurință incapabilă să înfrunte provocările viitorului. În schimb, o „Europă comunitate”, solidară şi fraternă, va ști să prețuiască diferențele şi contribuția fiecăruia pentru a face faţă împreună problemelor care îl aşteaptă, pornind de la pandemie, dar şi de la provocarea ecologică, referitoare nu numai la protejarea resurselor naturale şi la calitatea ambientului în care locuim. Este vorba de a alege între un model de viaţă care rebutează oameni şi lucruri şi unul incluzător care valorizează creația şi creaturile.

Visez o Europă solidară şi generoasă. Un loc primitor şi ospitalier, în care caritatea – care este virtutea creştină supremă – să învingă orice formă de indiferență şi egoism. Solidaritatea este o exprimare fundamentală a fiecărei comunităţi şi cere ca să ne îngrijim unul de altul. Desigur, este nevoie de o „solidaritate inteligentă” care să nu se limiteze numai la asistarea nevoilor fundamentale.

A fi solidari înseamnă a-l conduce pe cel care este mai slab pe un drum de creștere personală şi socială aşa încât într-o zi să-i poată ajuta la rândul său pe ceilalți. Este ca un medic bun care nu se limitează să administreze un medicament, ci îl însoţeşte pe pacient până la vindecarea deplină.

A fi solidari implică să devenim aproapele. Pentru Europa înseamnă îndeosebi să devină disponibilă, apropiată şi voitoare în a susține, prin cooperarea internațională, celelalte continente, mă gândesc în special la Africa, pentru ca să se rezolve conflictele aflate în desfăşurare şi să se demareze o dezvoltare umană sustenabilă.

După aceea, solidaritatea se hrănește cu gratuitate şi generează recunoștință. Şi recunoștința ne face să-l privim pe celălalt cu iubire, însă atunci când uităm să mulțumim pentru binefacerile primite, suntem mai înclinați să ne închidem în noi înșine şi să trăim în frică faţă de orice este în jurul nostru şi este diferit de noi.

Vedem asta în multele frici care străbat societățile noastre din aceste timpuri, între care nu pot să nu menționez neîncrederea faţă de migranţi. Numai o Europa care este „comunitate solidară” poate să facă faţă acestei provocări în mod rodnic, în timp ce fiecare soluție parțială a demonstrat deja propria nepotrivire. De fapt, este evident că primirea necesară a migranţilor nu se poate limita la simple operațiuni de asistență faţă de cel care sosește, adesea scăpând de conflicte, foamete sau dezastre naturale, ci trebuie să permită integrarea lor aşa încât să poată „cunoaște, respecta şi chiar asimila cultura şi tradițiile națiunii care îi primeşte”[7].

Visez o Europă laică în mod sănătos, în care Dumnezeu şi Cezarul sunt diferiți dar nu contrapuşi. Un pământ deschis la transcendență, în care cel care crede să fie liber să practice public credinţa şi să propună propriul punct de vedere în societate. S-au terminat timpurile confesionalismelor, dar – se speră – şi cel al unui anumit laicism care închide ușile faţă de ceilalți şi mai ales faţă de Dumnezeu[8], pentru că este clar că o cultură sau un sistem politic care nu respectă deschiderea la transcendență, nu respectă în mod adecvat persoana umană.

Creştinii au astăzi o mare responsabilitate: ca drojdia în aluat, sunt chemaţi să retrezească conştiinţa Europei, pentru a anima procese care să genereze noi dinamisme în societate[9]. Așadar, îi îndemn să se angajeze cu curaj şi determinare pentru a oferi contribuția lor în fiecare domeniu în care trăiesc şi lucrează.

Domnule cardinal,

Aceste scurte cuvinte se nasc din grija mea de păstor şi din certitudinea că Europa mai are încă mult de dăruit lumii. Așadar, nu au altă pretenție decât aceea de a fi o contribuție personală la reflecția solicitată din mai multe părţi cu privire la viitorul său. Vă voi fi recunoscător dacă veți vrea să împărtășiți conținuturile lor în colocviile pe care dumneavoastră le veți avea în zilele următoare cu autoritățile europene şi cu membrii COMECE pe care-i îndemn să colaboreze în spirit de comuniune fraternă cu toţi episcopii din continent, reuniţi în Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE). Fiecăruia, vă rog să duceți salutul meu personal şi semnul apropierii mele de popoarele pe care le reprezintă. Întâlnirile dumneavoastră vor fi cu siguranță o ocazie propice pentru a aprofunda relațiile Sfântului Scaun cu Uniunea Europeană şi cu Consiliul Europei şi pentru a confirma Biserica în misiunea sa evanghelizatoare şi în slujirea sa adusă binelui comun.

După aceea, să nu lipsească Europei noastre iubite ocrotirea sfinților săi patroni: sfântul Benedict, sfinții Ciril şi Metodiu, sfânta Brigita, sfânta Ecaterina de Siena şi sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), bărbați şi femei care din iubire faţă de Domnul s-au dedicat fără încetare în slujirea celor mai săraci şi în favoarea dezvoltării umane, sociale şi culturale a tuturor popoarelor europene.

Încredinţându-mă rugăciunilor dumneavoastră şi ale celor pe care veți avea ocazia de a-i întâlni în decursul călătoriei dumneavoastră, binevoiţi a le duce tuturor Binecuvântarea mea.

Din Vatican, 22 octombrie 2020

Comemorarea sfântului Ioan Paul al II-lea

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

[1] Statutul COMECE, art. 1.

[2] Scrisoarea enciclică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, nr. 228.

[3] Ibid.

[4] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 3 octombrie 2020, nr. 11.

[5] Ioan Paul al II-lea, Act europeistic la Santiago de Compostela, 9 noiembrie 1982, nr. 4.

[6] Declaraţie Schuman, Paris, 9 mai 1950.

[7] Discurs adresat participanților la Conferința „ (Re)Thinking Europe”, 28 octombrie 2017.

[8] Cf. Interviu acordat săptămânalului catolic belgian „Tertio”, 7 decembrie 2016.

[9] Discurs adresat participanților la Conferința „ (Re)Thinking Europe”, cit.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.