PREGĂTIRE SPIRITUALĂ „Duhule Sfânt, tu eşti suflarea Tatălui şi a Fiului în veşnicia fericită; tu ai fost trimis la noi de către Isus ca să ne faci să înţelegem ceea ce el ne-a spus şi să ne conduci la adevărul întreg; tu eşti pentru noi suflare de viaţă, suflare creatoare, suflare sfinţitoare; tu eşti cel […]

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ

„Duhule Sfânt,

tu eşti suflarea Tatălui şi a Fiului

în veşnicia fericită;

tu ai fost trimis la noi de către Isus

ca să ne faci să înţelegem ceea ce el ne-a spus

şi să ne conduci la adevărul întreg;

tu eşti pentru noi suflare de viaţă,

suflare creatoare, suflare sfinţitoare;

tu eşti cel care reînnoieşti toate lucrurile.

 

Cu umilinţă îţi cerem

ca să ne însufleţeşti şi să locuieşti în noi:

în fiecare bărbat şi în fiecare femeie dintre noi,

în fiecare dintre locurile noastre,

ca un loc de iubire,

un drum de fericire

şi un mijloc de sfinţenie.

AMIN”.

(Echipele Stăpâna Noastră)

TEXTUL BIBLIC: Ioan 8,1-11

Iar Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a apărut din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, aşezându-se, îi învăţa. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis:

— Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?

Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus:

— Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea.

Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era la mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus:

— Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?

Ea i-a zis:

— Nimeni, Doamne.

Isus i-a spus:

— Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti.

1. LECTURA: Ce spune textul?

Pr. Fidel Oñoro cjm

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Când şi unde se desfăşoară acest eveniment? Care este mesajul central? Cum reacţionează Isus în faţa adversarilor săi care-l pun la încercare? Pentru ce Isus se apleacă pentru a scrie pe pământ? Ce le spune Isus celor care erau acolo? Ce o întreabă Isus pe femeie?

Câteva consideraţii pentru o lectură atentă…

Duminica aceasta ne despărţim de evanghelia lui Luca pentru a intra în evanghelia lui Ioan. Cu toate astea, această evanghelie nu pierde din vedere experienţa milostivirii. Este vorba de episodul cu femeia surprinsă în adulter (In 8,1-11). În faţa ei şi chiar în faţa acuzatorilor săi îl vedem astăzi pe Isus ca Domn al milostivirii şi al iertării, care pătrunde în locul cel mai intim al inimii omului.

Tocmai asupra acestui punct acum îl pun la încercare pe Isus şi aceasta va fi ocazia pentru o învăţătură magnifică despre dinamismul iertării: recunoaşterea păcatului, faptul de a fi iertate şi a-i ierta pe ceilalţi. Şi viceversa, aşa cum nu este autorizat să judece acela care are motive pentru a fi judecat, la fel numai cel care iartă poate să fie iertat de Dumnezeu.

  1. Isus Învăţătorul în Templu (8,1-2)

Isus în zori merge la Templu şi acolo este înconjurat de o mare mulţime de oameni care caută învăţătura sa. Isus este întâlnit în calitate de „Învăţător”, pentru aceasta spune „aşezându-se, îi învăţa” (v. 2b). De această situaţie vor profita duşmanii lui Isus pentru a-i întinde o cursă juridică, pentru a-l discredita şi a-l duce la răstignire.

  1. Judecata publică a femeii adultere (8,3-9)

„Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter” (v. 3). Se pare că faptul este neîndoielnic. În această privinţă Legea este foarte clară: „Dacă un om comite adulter cu soţia aproapelui său, să fie daţi la moarte şi adulterul şi adultera” (Lev 20,10).

  1. Problema de fond

Evanghelistul ne spune că „spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze” (v. 6a). Dacă Isus aprobă comportamentul duşmanilor săi, la fel el acceptă şi poziţia lor împotriva păcătoşilor; prin urmare, trebuia să i se pună capăt practicii sale de milostivire şi să apară în faţa poporului ca un învăţător fals. Însă dacă Isus nu face asta, ar da motiv pentru a fi acuzat de învăţător fals care depărtează pe oameni de Legea lui Dumnezeu.

  1. Răspunsul lui Isus

Isus nu se precipită pentru a da verdictul, îşi ia timp. Primul său răspuns este tăcerea, o tăcere care-i invită pe toţi la reflecţie. În sfârşit Isus îi ia în considerare şi se adresează direct adversarilor săi citând în formă adaptată norma din Dt 17,7. Cu cuvintele sale, îi face să-şi dea seama că ei n-au ţinut cont de propriile păcate. Adversarii sunt cinstiţi şi acceptă în inima lor cuvântul lui Isus: „când au auzit, au plecat unul câte unul” (v. 9a). Acelaşi lucru îl face întregul auditoriu. Ce lecţie incredibilă au primit în ziua aceea!

Momentul final se învârteşte în jurul unui dialog delicat şi concret între femeia adulteră şi El. Isus exprimă propria sa poziţie: nici El n-o condamnă la pedeapsa cu moartea şi îi dă drumul îndemnând-o să înceapă o viaţă nouă. Cu alte cuvinte: o dezlegare şi încredinţarea unei noi misiuni.

2. MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Milostivirea lui Dumnezeu precede căinţa noastră. Fără a şti dacă ea doreşte asta, Isus are milostivire faţă de femeie. Însă pentru ca să existe reconcilierea este nevoie de doi. Este vorba despre o experienţă de înviere, de eliberare din partea unui Dumnezeu care nu-i abandonează pe ai săi. Fiecare iubire/iertare este un paşte.

Să medităm textul din mâna Papei emerit, Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea:

„Sfântul evanghelist Ioan evidenţiază un amănunt: în timp ce acuzatorii îl interoghează cu insistenţă, Isus se apleacă şi începe să scrie cu degetul pe pământ. Observă sfântul Augustin că acel gest îl arată pe Cristos ca legislatorul divin: de fapt, Dumnezeu a scris legea cu degetul său pe tablele de piatră (cf. Comentariu la evanghelia lui Ioan, 33,5). Aşadar Isus este Legislatorul, este Dreptatea în persoană. Şi care este sentinţa sa? «Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea». Aceste cuvinte sunt pline de forţa dezarmantă a adevărului, care dărâmă zidul ipocriziei şi deschide conştiinţele la o dreptate mai mare, aceea a iubirii, în care constă împlinirea deplină a oricărui precept (cf. Rom 13,8-10). Este dreptatea care l-a salvat şi pe Saul din Tars, transformându-l în Paul (cf. Fil 3,8-14). 

Să învăţăm de la Domnul Isus să nu-l judecăm şi să nu-l condamnăm pe aproapele. Să învăţăm să fim intransigenţi cu păcatul – începând de la al nostru! – şi indulgenţi cu persoanele. Să ne ajute în aceasta sfânta Maică a lui Dumnezeu care, scutită de orice păcat, este mijlocitoare de har pentru orice păcătos căit”[1].

Mă consider o persoană fără păcat? Cum mă comport în faţa greşelilor şi slăbiciunilor celorlalţi? Ce atitudini îmi cere Isus să am? În ce manieră concretă caut şi primesc iertarea Domnului? Valorizeze sacramentul spovezii?

3. RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care-mi vorbeşte în text?

Astăzi, prin intermediul Cuvântului său, Dumnezeu îmi vorbeşte despre milostivire mie, păcătosul, însă îmi cere să fiu milostiv cu ceilalţi. Cum răspund la aceste invitaţii?

„Ajută-mă, Doamne, ca ochii mei să fie milostivi

pentru ca niciodată să nu bănuiesc sau să judec după aparenţe,

ci să caut ceea ce e frumos în sufletul aproapelui meu şi să mă îngrijesc să-l ajut.

 

Ajută-mă, Doamne, ca urechile mele să fie milostive

pentru ca să iau în considerare necesităţile aproapelui meu

şi să nu fiu indiferent la suferinţele şi gemetele sale.

 

Ajută-mă, Doamne, ca limba mea să fie milostivă

pentru ca niciodată să nu-l critic pe aproapele meu

ci să am un cuvânt de mângâiere şi de iertare pentru toţi”.

(Sora Faustina Kowalska)

4. CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Domnul ni se prezintă ca un Dumnezeu care iubeşte profund creaturile sale, însă el cere şi o nouă viaţă, pentru aceasta să spunem:

„Vreau, Doamne, să fiu o persoană nouă cu harul tău”

5. ACŢIUNEA: La ce mă angajez pentru a demonstra schimbarea?

Rugăciunea Tatăl nostru ne invită să cerem: „şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, acum să ne gândim ce trebuie să facem pentru ca această iertare să ajungă la noi şi la cei din jurul nostru:

În acest Post Mare m-am apropiat de Sacramentul Reconcilierii? Ce-mi lipseşte pentru a mă simţi iertat de Dumnezeu? Cum pot să fiu milostiv cu alţii? Am supărare împotriva cuiva? Sunt capabil să iert? Cume ste viaţa nouă pe care mi-o cere Isus?

„De vreme ce Cristos te-a răscumpărat,

să corecteze în tine harul

ceea ce pedeapsa nu ar putea să îmbunătăţească

ci numai să peticească”.

(Sfântul Ambroziu)

[1] http://www.vatican.va/holy_father/benedict_xvi/angelus/2010/documents/hf_ben-xvi_ang_20100321_sp.html