Categorii

Fratele Roger şi continuitatea unei întâlniri

Interviu luat priorului Alois la optzeci de ani de la întemeierea comunităţii din Taizé

La optzeci de ani după întemeierea comunităţii ecumenice într-un mic sat din Burgundia, acum sunt copiii, părinţii şi bunicii din toate continentele care se roagă împreună la Taizé: un drum comun de care se bucură actualul prior, fratele Alois, intervievat de „L’Osservatore Romano”. Călugărul german îl aminteşte desigur pe predecesorul său, Roger Schutz, mort la 16 august 2005 la vârsta de 90 de ani, care a voit să creeze nu o mișcare organizată cât mai degrabă „un loc de trecere pentru a ne adăpa împreună la izvoarele credinţei”, insistând asupra faptului ca cele trei rugăciuni comune să rămână în centrul întâlnirilor tinerilor şi ca fraţii să fie înainte de toate persoane de ascultare faţă de cel care participă la aceste întâlniri. În sfârşit, comentând urgenţa coronavirus, care a avut nevoie de măsuri speciale în cadrul comunităţii, fratele Alois îşi dorește ca să prevaleze unitatea, în locul concentrării asupra noastră.

Taizé celebrează anul acesta a optzecea aniversare. Ne puteți relata ce s-a schimbat – şi ce nu s-a schimbat – în comunitate între 1940 şi 2020?

În 1940, fratele Roger era singurul care ducea înainte proiectul de a da naștere unei comunităţi. Astăzi suntem circa o sută de fraţi. Aceasta este o mare schimbare. În afară de asta, primim în fiecare an mii de tineri din toate continentele, şi aceasta este o altă mare evoluție care încă ne uimește astăzi pe noi înșine. În schimb, ceea ce nu s-a schimbat este inima vocației noastre. Atunci când fratele Roger a ajuns la Taizé în august 1940, situația mondială avea puţin de-a face cu aceea de astăzi. Totuşi, prima sa intuiție rămâne profund actuală: a insera o viaţă spirituală, o căutare a lui Dumnezeu, acolo unde se află fracturile lumii. În acea epocă era vorba de a-i primi pe refugiaţi – îndeosebi pe evrei – în timpul celui de-al doilea război mondial. Şi astăzi primim refugiaţi la Taizé şi unii fraţi ai noştri trăiesc în mici fraternități în locuri deosebit de lipsite de apărare în lumea de astăzi. În anii care au urmat după crearea comunităţii, primii fraţi care s-au unit cu Roger trăiau din munca agricolă, în condiții foarte simple. Astăzi continuăm să ne câştigăm din ce să trăim, în diferite moduri, fără a accepta donaţii, cadouri sau moşteniri. Regula pe care fondatorul nostru a scris-o la începutul anilor ’50 continuă încă să ne inspire astăzi: acolo a adnotat intuiţiile spirituale esențiale pe care le avea faţă de fraţii săi. Între acestea aş izola două: dorința de a fi prezenți în timpul nostru, rămânând mereu atenți la chemările pe care Evanghelia ni le adresează; şi căutarea unității dintre creştini, nu ca scop în sine, ci ca mărturie a Evangheliei precum şi ca factor de pace pentru toată omenirea. În sfârşit, ceea ce nu s-a schimbat niciodată este regularitatea rugăciunii noastre comune, de trei ori pe zi, chiar dacă formele sale de exprimare s-au modificat, mai ales prin acelea care sunt numite cântările de la Taizé.

Cum se articulează schimburile între diferitele generații care au frecventat şi frecventează comunitatea?

În cadrul comunităţii trăim zilnic acest dialog între generații: între fraţii mai mari veniţi la Taizé în urmă cu șaizeci sau chiar şaptezeci de ani şi cei mai tineri, care în cea mai mare parte nu l-au cunoscut pe fratele Roger, există desigur diferenţe însemnate. Suntem foarte recunoscători primelor generații care au știut să însoțească schimbările în comunitate, în primirea tinerilor sau în opţiunile liturgice, de exemplu. Cu pelerinii se creează desigur o frumoasă platformă de dialog: în fiecare săptămână din an tinerii sunt cei mai numeroşi, dar sunt şi adulți, părinți cu copii, persoane în vârstă. Există atâtea schimburi între ei şi această dimensiune a întâlnirii mi se pare foarte importantă. Şi după aceea un alt aspect mă îmbucură: când tinerii îmi spun că au venit la sugestia părinţilor sau a bunicilor, uneori chiar cu ei. Trei generații care îşi găsesc drumul spre mica noastră colină, asta mă impresionează.

Cum se menține continuitatea de la Taizé în cursul anilor în timp ce alte mișcări născute după al doilea război mondial par să se stingă cu trecerea timpului?

Suntem primii care ne uimim de această continuitate. Nu știu cum să explic, dar o văd ca una dintre cele mai frumoase moşteniri ale fratelui Roger: prin toate schimbările petrecute de la o generație la alta, el a insistat mereu asupra faptului că cele trei rugăciuni comune să rămână în centrul întâlnirilor tinerilor şi pe de altă parte ne-a chemat mereu să fim înainte de toate persoane de ascultare faţă de cei care participă la aceste întâlniri. N-am voit niciodată să creez o mișcare organizată, sugerând mai degrabă ca Taizé să rămână un loc de trecere pentru a ne adăpa împreună la izvoarele credinţei. În fiecare seară în biserică, după rugăciunea comună, cu fraţii suntem la dispoziția tuturor celor care doresc să vorbească faţă în faţă. Şi sunt impresionat de profunda sete spirituală pe care o exprimă mulţi. Astăzi pare că pentru tinerele generații credinţa este legată adesea cu o angajare concretă. De altfel, cei mai tineri sunt foarte conștienți de problemele ecologice. Nu numai că vorbesc despre ele, ci vor să se angajeze concret pentru a salva ambientul. Deci, ne revine nouă să mergem alături de ei şi să-i ajutăm să stabilească o legătură cu credinţa. Adesea aşteaptă cuvinte puternice de la Biserică despre aceste teme.

În urmă cu câteva zile s-a celebrat şi a cincisprezecea aniversare a morții fratelui Roger, asasinat la 16 august 2005 de o dezechilibrată, chiar în biserica Reconcilierii la Taizé. În ce mod este prezentă mereu moştenirea sa spirituală şi umană?

Este adevărat, aceste două aniversări sunt pentru noi o mare ocazie pentru a aduce mulțumire pentru viaţa şi opera fondatorului nostru. Nu este vorba de a privi la trecut, ci de a ne bucura împreună pentru toate roadele pe care viaţa sa continuă să le aducă. În privinţa Bisericii, cea mai importantă contribuție a sa rămâne căutarea neobosită a unității. Fratele Roger a avut încă de la început voința de a pune căutarea unității în centrul comunităţii, pentru ca să experimenteze unitatea înainte de a vorbi despre ea. Şi astăzi fraţii, crescuți în diferite Biserici şi care acum trăiesc sub acelaşi acoperiș, se străduiesc astfel să anticipeze unitatea viitorului. Unitatea familiei umane a fost o idee centrală, o preocupare care a marcat toată viaţa fratelui Roger. După cel de-al doilea război mondial exista o urgență: reconcilierea între popoare dezbinate. Deşi, în mod clar, problemele s-au schimbat, cred că importanţa unității familiei noastre umane rămâne mai urgentă ca oricând. O a treia contribuție rămâne foarte actuală: mărturia că nu există contradicție între viaţa interioară şi solidaritate, ci dimpotrivă o legătură profundă. Aşa cum a spus teologul ortodox Olivier Clément, tinerii de la Taizé pot face această descoperire surprinzătoare: nimic nu este mai responsabil decât rugăciunea. În sfârşit, în cadrul comunităţii, Roger Schutz a insistat mult asupra vieţii fraterne: voia ca să fim un singur trup, pentru a exprima o „parabolă de comuniune”. Sunt fericit că noi continuăm să trăim hrăniți de această intuiție. Niciodată nu va fi obiectivul nostru acela de a deveni o mare instituție, în schimb intenționăm să rămânem o comunitate mică în care legăturile fraterne au precedenţa asupra oricărui alt lucru.

Cum au trebuit să se reorganizeze comunitatea şi situl de la Taizé în faţa pandemiei de coronavirus? Ce măsuri au fost luate? Cum v-aţi adaptat?

Noi fraţii, pentru a limita riscurile de infectare, ne-am împărțit încă de la început în opt centre, şi asta ne-a permis să redescoperim în mod diferit viaţa fraternă. A fost ca un an sabatic, trăit împreună cu toţi. A trebuit să ne adaptăm la această situaţie fără precedent în multe moduri. Un exemplu concret: primim trei familii yazide la Taizé, şi un frate a ajutat copiii să-şi facă temele (cu izolarea totul trebuia făcut online). Ospitalitatea face parte din inima a ceea ce vrem să trăim ca o comunitate şi prin urmare a fost foarte dificil să renunțăm la ea la jumătatea lunii martie, când a început lockdown-ul. Asta ne-a stimulat să luăm diferite inițiative folosind internetul, îndeosebi transmiterea, în fiecare seară în direct, a rugăciunii de la Taizé precum şi un week-end „în rețea” care a reunit circa patru sute de tineri adulți. Programul includea meditații biblice, împărtășire în mici grupuri virtuale, workshop. Confirmarea a fost pozitivă şi vom face o a doua propunere asemănătoare în ultimul sfârşit de săptămână din luna august. De la jumătatea lunii iunie, la Taizé a fost restabilit serviciul de primire şi au fost adoptate o serie de măsuri sanitare pentru a garanta tuturor protecția maximă. Suntem în contact strâns cu autoritățile civile pentru a adapta directivele noastre. Tinerii se dovedesc foarte responsabili în această situaţie dificilă prin care trecem toţi.

Ce vă preocupă mai mult în criza coronavirusului?

Înainte de toate suferința pe care o experimentează atâtea persoane: încercarea bolii, moartea unei persoane dragi, singurătatea atâtor oameni. Există consecințe foarte dure pe care va trebui să le înfruntăm, fie ele economice, sociale sau şi psihologice. De exemplu, mă gândesc la copiii care timp de multe luni n-au putut să-i îmbrăţişeze pe bunici. Un alt lucru care mă preocupă este tentația de a ne concentra asupra noastră. Sper cu sinceritate că unitatea şi solidaritatea vor prevala asupra acuzelor pe care le vedem că amenință pretutindeni: nu ne-ar fi nimic mai inutil decât să căutăm ţapi ispăşitori pentru pandemie. Continui să port acest lucru în rugăciunea mea: ca unitatea să prevaleze.

În faţa crizei de Covid-19, cum poate Taizé să ajute la menținerea speranţei în timp ce societatea este o corabie care are spărturi în toate părțile?

Toţi suntem în această corabie. Şi nu avem răspunsuri deja pregătite. Trebuie să ne întoarcem mereu la izvorul speranţei noastre, care este învierea lui Cristos. În Evanghelie nu previziunile apocaliptice au ultimul cuvânt, ci orizontul final este învierea. A trezi această speranţă prin rugăciunea personală dar şi prin celebrările noastre: asta ne va ajuta să înfruntăm realitatea, nu s-o diluăm. Trebuie subliniate şi toate gesturile de solidaritate şi semnele de speranţă făcute în această perioadă aşa de dificilă. Sunt impresionat de tot ceea ce au în această privință. încă din luna martie am primit mesaje foarte puternice din partea unor prieteni, de exemplu din nordul Italiei, care explicau cum s-a pus în mișcare această solidaritate. Un alt exemplu foarte recent a venit din Liban, o ţară atât de încercată şi de care suntem strâns legați: ca urmare a exploziilor teribile din portul din Beirut, diferite familii au coborât de pe colinele şi din munții înconjurători pentru a ajuta să evacueze dărâmăturile şi să primească familiile ale căror case au fost distruse. În Europa sunt naţiuni şi politicieni care pariază pe o solidaritate mai mare: noi am vrea să-i susținem. Asta ne face să sperăm într-o fraternitate mai mare între țări precum şi cu diferitele continente. Da, cred profund că marea majoritate a persoanelor să aibă sete de fraternitate. Şi acesta este un bun moment pentru a întări această aspirație. În enciclica Laudato si’, papa Francisc subliniază esenţiala „dezvoltare a unor instituții internaționale mai puternice şi organizate în mod eficient”. Este adevărat: virusul nu are granițe, dar nici setea de solidaritate şi de fraternitate.

Ce spun şi ce gândesc tinerii de la Taizé despre criza sanitară, economică şi socială legată de Covid-19?

Aş vrea să menționez câteva preocupări pe care le observ vorbind cu ei şi care nu sunt legate de actuala pandemie. Există o autentică frică în faţa viitorului între mulţi tineri. Unii suferă datorită inegalităților crescânde, ale căror efecte se pot vedea deja la școală. Aşa cum am spus mai înainte, observ şi o cerere puternică de schimbare din partea generațiilor mai tinere în faţa urgenței climatice. Îmi amintesc de exemplu de un schimb petrecut într-o seară în biserica noastră cu un tânăr voluntar portughez care atrăgea atenţia mea cu privire la angajarea crescândă a multor tineri în favoarea problemelor ambientale. Invitaţia sa, ca aceea a altor tineri care merg în aceeași direcție, a dat naștere, în ultimele luni, unei reflecții ecologice la Taizé, unde tinerii sunt o forță puternică. Probabil că suntem în faţa unui adevărat moment de convertire: a simplifica tot ceea ce poate să fie în modul nostru de a trăi, fără a aștepta ca schimbările să fie impuse de sus. Amintindu-ne în acelaşi timp că simplitatea nu înseamnă niciodată lipsă de bucurie ci poate chiar să coincidă cu un spirit de sărbătoare. Mi se pare că Biserica are un rol important de desfășurat în comunicarea acestor valori care provin direct din Evanghelie.

De Charles de Pechpeyrou

(După L’Osservatore Romano, 20 august 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.