O carte bună deschide mintea, solicită inima, antrenează pentru viaţă. Cuvânt al Papei Francisc, care a ajuns pe hârtie cu peniţa pentru a-i face pe viitorii preoţi, dar şi „pe toţi lucrătorii pastorali” şi pe „orice creştin”, să înțeleagă „valoarea citirii de romane şi poezii pe drumul de maturizare personală”. Cu „Scrisoare despre rolul literaturii în formare”, semnată la 17 iulie şi publicată astăzi, 4 august, Pontiful intenționează „să trezească iubirea faţă de lectură” şi mai ales „să propună o schimbare radicală” în pregătirea candidaților la preoție, pentru ca să se dea mai mult spațiu lecturii de opere literare. Pentru că literatura poate „educa inima şi mintea păstorului” la „o exercitare liberă şi umilă a propriei raţionalităţi” şi la „recunoaşterea rodnică a pluralismului limbajelor umane”, poate să lărgească sensibilitatea umană şi să conducă la „o mare deschidere spirituală. În afară de asta, misiune a credincioșilor, şi a preoţilor în mod deosebit, este „să «atingă» inima fiinţei umane contemporane pentru ca să se emoţioneze şi să se deschidă în faţa vestirii Domnului Isus”, şi în toate acestea „aportul literaturii şi poezia pot să-l ofere este de valoare inegalabilă”.

Efectele benefice ale lecturii

În text, Francisc subliniază înainte de toate efectele benefice ale unei cărți bune care, „adesea în plictiseala vacanțelor, în căldura şi în singurătatea din unele cartiere pustii”, poate să fie „o oază care ne îndepărtează de alte alegeri care nu ne fac bine”, şi care, în „momentele de oboseală, de furie, de dezamăgire, de eșec, şi atunci când nici măcar în rugăciune nu reușim să mai găsim liniştea sufletului”, poate să ajute să străbatem momente dificile şi să „avem un pic mai multă seninătate”. Pentru că eventual „acea lectură ne deschide noi spaţii interioare” care ajută să nu ne închidem „în acele puține idei obsesive”, care după aceea „închid în manieră inexorabilă”. Se dedica lecturii mai des „înainte de omniprezenţa mijloacelor media, a social, a celularelor şi a altor dispozitive”, afirmă Papa, care evidenţiază cum într-un produs audio-vizual, deşi „mai complet”, „marginea şi timpul pentru «a îmbogăți» narațiunea sau a o interpreta sunt de obicei reduse”, în timp ce citind o carte „cititorul este mult mai activ”. O operă literară este „un text viu şi mereu rodnic”. De fapt, se întâmplă că „în lectură, cititorul se îmbogățește cu ceea ce primeşte de la autor”, iar acesta „îi permite să facă să înflorească bogăția propriei persoane”.

A dedica timp literaturii în seminarii

Dacă este pozitiv că „în unele seminarii, se depășește obsesia faţă de ecrane – şi faţă de fake news otrăvitoare, superficiale şi violente – şi se dedică timp literaturii, momentelor de lectură senină şi gratuită, pentru a vorbi despre aceste cărți, noi sau vechi, care continuă să ne spună atâtea lucruri”, recunoaște Francisc, în schimb, în general, „în parcursul formativ al celui care se îndreaptă spre slujirea primită prin hirotonire” nu există un spațiu adecvat pentru literatură, considerată „exprimare minoră a culturii care n-ar aparține drumului de pregătire şi prin urmare experienţei pastorale concrete a viitorilor preoţi”. „Acest mod de a pune lucrurile nu este în regulă”, afirmă Papa, duce la „o formă de sărăcire intelectuală şi spirituală gravă a viitorilor preoţi”, care astfel nu au „un acces privilegiat, întocmai prin literatură, la inima culturii umane şi în mod mai specific la inima fiinţei umane”. Pentru că, în practică, literatura are de-a face „cu ceea ce fiecare dintre noi dorește de la viaţă” şi „intră într-un raport intim cu existenţa noastră concretă, cu tensiunile sale esențiale, cu dorințele sale şi semnificațiile sale”.

Cărțile însoțitoare de călătorie

Amintind anii în care a fost profesor într-o școală de iezuiți la Santa Fe, între 1964 şi 1965, Papa relatează că fiind profesor de literatură, elevii trebuiau să studieze El Cid, în timp ce ei „cereau să-l citească pe García Lorca”. „Atunci am decis că vor studia El Cid acasă, şi în timpul orelor eu voi trata autorii care le plăceau mai mult tinerilor”, afirmă Francisc, adăugând că preferau „operele literare contemporane” dar că „citind aceste lucruri care îi atrăgeau pe moment, căpătau gust mai în general pentru literatură, pentru poezie, şi apoi treceau la alți autori”, pentru că „la sfârşit, inima caută mai mult, şi fiecare găsește drumul său în literatură”. În această privință Papa, destăinuieşte că îi iubește „pe artiștii tragici, pentru că toţi am putea simți operele lor ca pe ale noastre, ca exprimare a propriilor noastre drame”. Pontiful avertizează că nu trebuie „citit ceva din obligație”, ci trebuie selectate propriile lecturi „cu deschidere, surprindere, flexibilitate”.

A face să fie întâlnit Isus făcut trup

Astăzi, pentru „a răspunde în mod adecvat la setea de Dumnezeu a multor oameni, pentru ca să nu încerce s-o stingă cu propuneri alienante sau cu un Isus Cristos fără trup”, credincioşi şi preoţi, în vestirea Evangheliei, trebuie să se angajeze pentru ca „toţi să se poată întâlni cu un Isus Cristos făcut trup, făcut uman, făcut istorie”. Nu trebuie pierdut niciodată din vedere „«trupul» lui Isus Cristos”, recomandă Pontiful, „acel trup făcut din pasiuni, emoţii, sentimente, relatări concrete, mâini care ating şi vindecă, priviri care eliberează şi încurajează, din ospitalitate, din iertare, din indignare, din curaj, din îndârjire: într-un cuvânt, din iubire”. Pentru aceasta, remarcă Francisc, „o frecventare asiduă a literaturii poate să-i facă pe viitorii preoţi şi pe toţi lucrătorii pastorali şi mai sensibili la umanitatea deplină” a lui Cristos, „în care se revarsă pe deplin divinitatea sa”.

Obișnuința de a citi are rezultate pozitive

În scrisoare, Papa enunță şi consecințele pozitive care pentru studioși provin din „obișnuința de a citi”, care ajută „la dobândirea unui vocabular mai amplu”, „la dezvoltarea diferitelor aspecte ale propriei inteligențe”, „stimulează şi imaginaţia şi creativitatea”, „permite să învățăm să exprimăm în mod mai bogat propriile narațiuni”, „îmbunătăţeşte şi capacitatea de concentrare, reduce nivelurile de deteriorare cognitivă, calmează stresul şi neliniștea”. În concret, a citi „ne pregătește să înţelegem şi prin urmare să înfruntăm diferitele situaţii care se pot prezenta în viaţă. În lectură plonjăm în personajele, în preocupările, în dramele, în pericolele, în fricile persoanelor care au depășit la sfârşit provocările vieţii”. Şi cu Borges se poate ajunge să se definească literatura „a asculta glasul cuiva”.

A încetini, a contempla, a asculta

Literatura foloseşte „pentru a trăi în mod eficace experienţa vieţii”. Şi dacă „privirea noastră asupra lumii este parcă «redusă» şi limitată din cauza presiunii” diferitelor angajări personali „şi slujirea – cultuală, pastorală, caritativă – poate să devină” numai ceva care trebuie făcut, riscul este acela de „a cădea într-un eficientism care banalizează discernământul, sărăcește sensibilitatea şi reduce complexitatea”. Şi atunci în „trăirea noastră zilnică” trebuie să învățăm „să ne distanţăm de ceea ce este imediat”, este sugestia Papei, „să încetinim, să contemplăm şi să ascultăm”, lucru care se poate întâmpla atunci când ne oprim ca să citim o carte. Este de folos „a recupera moduri de a ne raporta la realitățile ospitaliere, nu strategice”, este nevoie de „distanță, încetineală, libertate” pentru o abordare a realului, în cuvinte sărace, şi literatura permite să „se antreneze privirea ca să caute şi să exploreze adevărul persoanelor şi al situațiilor”, „ne ajută să exprimăm prezența noastră în lume”. În afară de asta, insistă Papa, „citind un text literar” vedem cu ochii celorlalți, dezvoltăm „puterea empatică a imaginaţiei”, „descoperim că ceea ce simţim nu este numai al nostru, este universal, şi astfel şi persoana cea mai abandonată nu se simte singură”.

De Tiziana Campisi

(După Vatican News, 4 august 2024)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu