Căci el dă omului plăcut lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie (Eclesiastul 2,26) Dragi copii şi tineri, Cu ajutorul Domnului începeţi un nou an şcolar. Un drum nou se deschide în faţa voastră. Deja de la o vârstă fragedă, copilul începe să pună întrebări părinţilor, elevul se exprimă cu privire la noutăţile, la curiozităţile pe care le întâlneşte, […]

Căci el dă omului plăcut lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie (Eclesiastul 2,26)

Dragi copii şi tineri,

Cu ajutorul Domnului începeţi un nou an şcolar. Un drum nou se deschide în faţa voastră. Deja de la o vârstă fragedă, copilul începe să pună întrebări părinţilor, elevul se exprimă cu privire la noutăţile, la curiozităţile pe care le întâlneşte, aşteptând explicaţii de la cei mai mari, de la învăţători şi profesori, adultul şi chiar omul în vârstă caută noi răspunsuri la multiplele provocări de care a avut parte în viaţa sa.

Iată că tocmai acum începe un nou timp favorabil pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care le purtaţi în fiinţele voastre şi la multe alte întrebări care vor izvorî în mintea şi inima voastră pe măsură ce vă dedicaţi cu bucurie şi curaj învăţării, descoperirii tainelor cunoaşterii.

Se deschide în faţa voastră un câmp vast al ştiinţei, al înţelepciunii lui Dumnezeu, pe care, în iubirea sa imensă pentru voi, vi-l pune la dispoziţie. Vă stau înainte atâtea lucruri de explorat, atâtea comori de descoperit, atâtea experienţe de trăit!

Pentru a păşi în siguranţă pe acest drum, vă sunt alături părinţii, bunicii şi tutorii, care se îngrijesc să aveţi toate cele necesare pentru a putea învăţa. Vă sunt aproape fraţii şi surorile, colegii de şcoală, care cu entuziasmul lor vă inspiră şi vă îndreaptă atenţia spre frumuseţi pe care poate încă nu le-aţi observat. Vă însoţesc învăţătorii şi profesorii care vă luminează mintea nu doar prin metodele pedagogice şi prezentarea tezaurului diferitelor ştiinţe, dar şi prin inima lor deschisă, ca să vă stimuleze şi pe voi la o deschidere tot mai mare spre cunoaştere.

Dar cel mai mult vă cuprinde şi vă copleşeşte cu iubirea sa gingaşă însuşi Cristos, care vă invită cu ardoare să descoperiţi în inima sa, care arde de iubire pentru noi, toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.

Este fermecător să putem simţi că atunci când înţelegem cu mintea dar primim şi cu inima, începe să vibreze în noi o bucurie de nedescris pentru ceea ce însuşi Domnul ne descoperă.

Dragi profesori, învăţători, educatori,

Isus ne învaţă această atitudine a inimii deschise, când ne invită să privim crinii câmpului şi păsările cerului sau atunci când, în prezenţa unui om în căutare, „privindu-l, l-a îndrăgit” (Mc 10,21). El cu adevărat ştia să stea pe deplin prezent în faţa fiecărei fiinţe umane şi în faţa fiecărei creaturi… (Laudato si, 226)

O astfel de privire a lui Cristos, care îndrăgeşte persoanele, aşteaptă şi elevii care vă sunt încredinţaţi! Vă încurajez astăzi să nu lăsaţi ca privirea plină de dragoste a Domnului să rămână singură, fără a o imita! De asemenea, nu lăsaţi ca această privire să fie aşteptată în zadar de copiii care vă sunt încredinţaţi spre educaţie! Fiţi adevărate călăuze bune şi generoase pentru elevi, pe acest drum al cunoaşterii pe care îl străbat sub îndrumarea voastră! Învăţaţi-i să iubească creaţia lui Dumnezeu! Grija faţă de natură este parte dintr-un stil de viaţă care implică şi capacitatea de a trăi împreună şi de comuniune. Isus ne-a amintit că îl avem pe Dumnezeu ca Tatăl nostru comun şi că acest lucru ne face fraţi. (Laudato si, 228). Învăţaţi-i pe copii şi tineri să trăiască în pace, iubire şi ajutor reciproc. Trebuie să simţim din nou că avem nevoie unii de alţii, că avem o responsabilitate faţă de ceilalţi şi faţă de lume, că merită să fim buni şi cinstiţi. (cf. Laudato si, 229).

Biserica ni-l oferă în mod special anul acesta ca model pe Sfântul Iosif, care poate fi imitat atât de elevi, cât şi de dascălii lor, mai ales datorită curajului creativ prin care a ştiut să găsească soluţii, fiind inspirat de Dumnezeu, la situaţiile dificile prin care trecea familia sfântă.

Dragi copii şi tineri, iubiţi părinţi şi stimaţi educatori şi profesori

În finalul acestui mesaj doresc să vă reamintesc câteva gânduri pe care le-am adresat întregii comunităţi creştine din Dieceza de Iaşi, în scrisoarea pastorală „Împreună pe calea speranţei”, pentru a reîmprospăta în noi speranţa şi bucuria care izvorăsc din Cristos, unicul şi marele nostru Învăţător şi Maestru:

Cristos este speranţa noastră şi spre el suntem chemaţi să privim, mai ales în aceste timpuri de grea încercare. Spre el să privim şi de la el să repornim!

Dar ce înseamnă a reporni de la Cristos? Înseamnă a-l întâlni cu adevărat pe el, Viaţa cea adevărată, şi a ne lăsa vindecaţi de iubirea lui; a nu ne lăsa stăpâniţi de frică şi nesiguranţă, ci a merge pe urmele sale lăsându-ne ghidaţi de el; a fi convinşi că nu există nicio situaţie, eveniment sau experienţă în care el să nu fie prezent şi să nu ne ofere ajutorul său. Înseamnă a-l urma pe el chiar şi atunci când acest lucru nu ne este prea comod sau chiar dacă ne costă; a ne poziţiona mereu în spatele lui, nu a-i cere ca el să ne urmeze pe noi sau a pretinde ca el să facă ceea ce voim noi. Înseamnă a ne pune toată încrederea în el şi a-l mărturisi în mod convingător, nu doar cu limba, ci mai ales cu viaţa noastră.

Să porniţi, aşadar, pe acest nou drum şcolar cu mintea luminată de Duhul lui Dumnezeu care ne călăuzeşte în tot adevărul (cf. In 16,13) şi cu inima plină de curajul şi de speranţa care ne vine de la Domnul (cf. Ps 62,5).

Cu binecuvântare arhierească,

episcopul vostru,
† Iosif

preluare de pe www.ercis.ro