Categorii

Duminica a XXX-a din Timpul de peste An – Ciclul A – Lectio divina

PREGĂTIRE SPIRITUALĂ 

„Duhule Sfânt, eşti sufletul sufletului meu, te ador cu umilinţă.

Luminează-mă, întăreşte-mă, condu-mă, mângâie-mă.

Şi ceea ce corespunde planului veşnic, Dumnezeule Tată, revelează-mi dorinţele tale.

Dă-mi să cunosc ceea ce Iubirea veşnică doreşte în mine.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să realizez.

Dă-mi să cunosc ceea ce trebuie să sufăr.

Dă-mi să cunosc ceea ce cu modestie tăcută şi în rugăciune trebuie să accept, să port şi să suport.

Da, Duhule Sfânt, dă-mi să cunosc voinţa ta şi voinţa Tatălui.

Căci toată viaţa mea nu vreau să fiu altceva

decât un continuu şi perpetuu Da spus dorinţelor tale şi voinţei veşnicului Dumnezeu Tată”. 

 

TEXTUL BIBLIC: Matei 22,34-40  

În acel timp, 34 fariseii, auzind că Isus a închis gura saduceilor, s-au adunat laolaltă. 35 Unul dintre ei, învăţător al Legii, voind să-l pună la încercare, l-a întrebat pe Isus:

– 36 Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă în Lege?

37 El i-a răspuns:

– Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. 38 Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 40 În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii.

 

1 – LECTURA: Ce spune textul?  

Câteva întrebări pentru a te ajuta la o lectură atentă…

Cine s-au adunat aflând că Isus a închis gura saduceilor? Cine a fost cel care a pus prima întrebare lui Isus? Ce intenţia avea cu ea? Conform răspunsului lui Isus, care este porunca cea mai importantă? Care este a doua poruncă mai importantă? Pe ce se bazează Legea şi profeţii?

Câteva consideraţii pentru o lectură rodnică…

Pr. Daniel Kerber

Textele pe care le citim în aceste duminici sunt toate cu situaţii polemice şi cu provocări la adresat lui Isus, de asemenea şi textul de astăzi prezintă o întrebare provocatoare a fariseilor.

Textul începe făcând referinţă la opoziţia saduceilor împotriva lui Isus datorită învierii, din care au ieşit prost (v. 34, vezi 22,23-33). Acum sunt fariseii cei care vor să-l învingă într-o confruntare şi îl întreabă despre porunca cea mai importantă (v. 35-36). Isus răspunde unind porunca iubirii faţă de Dumnezeu cu iubirea faţă de aproapele (v. 37 şu).

În timpul lui Isus erau frecvente polemicile între învăţători. De multe ori erau motivate pentru a câştiga prestigiu în faţa populaţiei, pentru aceasta întotdeauna se făceau în public, în aşa fel încât cel care „câştiga” polemica era mai bine poziţionat în faţa poporului.

Problema despre porunca cea mai importantă nu era secundară, fariseii aveau 613 porunci în Lege şi nu exista acord cu privire la care erau cele mai importante. Isus dă un răspuns care nu era deloc clar în contextul timpului. Mai ales faptul de a uni două porunci, aceea a iubirii faţă de Dumnezeu (luată din Dt 6,5), şi a doua a iubirii faţă de aproapele (din Lev 19,18) nu era ceva aşteptat deloc.

Între farisei, „a-l iubi pe Dumnezeu” se exprima mai ales în împlinirea „legii” (adică a cuvântului lui Dumnezeu conţinut în Biblie), conform modului pe care-l aveau ei de a o interpreta, care de multe ori a fost criticat de Isus, ca de exemplu atunci când le spune: „Vai vouă… Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar lăsaţi la o parte ce este mai greu din Lege: judecata, îndurarea credinţa” (23,23). Pe de altă parte, pentru farisei „aproapele” este israelitul, non-iudeii nu erau consideraţi aproapele şi de aceea nu era necesar să fie iubiţi. Pentru aceasta Isus a spus: „Aţi auzit că s-a spus: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău!». Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni” (5,43 şu).

Punând împreună cele două porunci, Isus face o noutate foarte semnificativă; deja nu se poate separa cultul adus lui Dumnezeu şi iubirea concretă faţă de aproapele. Această tradiţie va fi preluată de Ioan în prima sa scrisoare când spune: „Dacă cineva spune: «Îl iubesc pe Dumnezeu» şi-l urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu să-l iubească şi pe fratele său” (4,20 şu).

 

2 – MEDITAŢIA: Ce-mi spune Domnul în text?

Invitaţia care ni se adresează astăzi este să reflectăm dacă realmente îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine sau dacă uneori în drumul nostru acest lucru a devenit o teorie sau uneori o obişnuinţă. Sfântul Ioan Paul al II-lea în enciclica sa „Centesimus annus” ne propune exact asta:

„Pentru Biserică, mesajul social al Evangheliei nu trebuie să fie considerat o teorie, ci înainte de toate un fundament şi o motivaţie pentru acţiune. Determinaţi de acest mesaj, unii dintre primii creştini împărţeau bunurile lor săracilor, mărturisind că, în pofida diferitelor provenienţe sociale, era posibilă o convieţuire paşnică şi solidară. Cu forţa Evangheliei, în decursul secolelor, călugării au cultivat pământurile, călugării şi călugăriţele au întemeiat spitale şi azile pentru săraci, confraternităţile, precum şi bărbaţi şi femeie de toate condiţiile, s-au angajat în favoarea celor nevoiaşi şi marginalizaţi, fiind convinşi că cuvintele lui Cristos: «Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut» (Mt 25,40), nu trebuiau să rămână o dorinţă pioasă, ci să devină o concretă angajare de viaţă”.

În afară de asta, devine necesar să fim conştienţi de chemarea noastră de a fi discipoli şi misionari, pentru acest motiv suntem invitaţi să punem în practică învăţăturile Învăţătorului, care se rezumă în cea mai importantă dintre toate: a-l iubi pe aproapele ca pe mine însumi. Pentru aceasta Papa Benedict al XVI-lea ne face să reflectăm asupra acestei teme, în omilia sa la liturghia de încheiere a celei de-a XII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, duminică 26 octombrie 2008.

„Pagina evanghelică asupra căreia medităm scoate în evidenţă că a fi discipoli ai lui Cristos înseamnă a pune în practică învăţăturile sale, care se rezumă în porunca dintâi şi cea mai mare din Legea divină, porunca iubirii. Şi prima lectură, luată din cartea Exodului, insistă asupra datoriei iubirii; o iubire mărturisită concret în raporturile dintre persoane: trebuie să fie raporturi de respect, de colaborare, de ajutor generos. Aproapele care trebuie iubit este şi străinul, orfanul, văduva şi cel lipsit, adică acei cetăţeni care nu au niciun «apărător». Autorul sacru coboară în detalii amănunţite, ca în cazul obiectului dat ca zălog de unul dintre aceşti săraci (cf. Ex 20,25-26). În acest caz însuşi Dumnezeu se face garant al situaţiei acestui aproape”.

Acum să ne întrebăm:

Cum trăiesc aceste două porunci pe care Isus le prezintă aşa de unite? Îi consider pe cei săraci, lipsiţi, marginalizaţi ca aproapele meu? Care este atitudinea mea în faţa necesităţii unui necunoscut? În realitate comportamentul meu corespunde unui adevărat discipol al lui Cristos?

 

3 – RUGĂCIUNEA: Ce-i răspund Domnului care îmi vorbeşte în text?

Doamne,

ştiu că atunci când mă ocup de cel bolnav şi de cel nevoiaş,

ating trupul tău suferind

şi aceste contact devine eroic.

Astfel, uit de repugnanţa mea şi

de tendinţele naturale care există în noi toţi.

Cel care nu trăieşte pentru a sluji, nu slujeşte pentru a trăi. 

 

4 – CONTEMPLAŢIA: Cum îmi însuşesc în viaţă învăţăturile din text?

Învaţă-mă, Domane, să văd pe faţa fiecărui frate reflexia feţei tale,

pentru ca astfel în ei să te pot iubi pe tine.

 

5 – ACŢIUNEA: La ce mă angajez concretizând schimbarea în mine? 

În timpul săptămânii voi căuta prieteni apropiaţi care au vreo necesitate, mă voi ruga pentru ei, îi voi însoţi şi, dacă este posibil, îi voi ajuta să soluţioneze dificultatea lor.

Iubirea faţă de aproapele este măsura iubirii noastre faţă de Dumnezeu.

Sfânta Edith Stein

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.