Categorii

Audiență acordată profesorilor şi studenților de la Facultatea Teologică Pontificală Marianum (24 octombrie 2020)

Iubiți fraţi şi surori,

Vă salut şi vă felicit pentru a șaptezecea aniversare a întemeierii Facultății voastre teologice! Mulţumesc, părinte cancelar, pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase. Marianum, încă de la naștere, este încredințat în grija Slujitorilor Mariei. Așadar urez fiecăruia dintre voi să trăiți slujirea după exemplul Mariei, „slujitoarea Domnului” (Lc 1,38). Un stil marian, un stil care va folosi mult teologiei, Bisericii şi vouă.

Am putea să ne întrebăm: mariologia foloseşte astăzi Bisericii şi lumii? Desigur, răspunsul este da. A merge la școală la Maria înseamnă a merge la școală de credinţă şi de viaţă. Ea, învățătoare pentru că este discipolă, învaţă bine alfabetul vieţii umane şi creştine. Însă există şi un alt aspect, legat de prezent. Trăim în timpul Conciliului al II-lea din Vatican. Niciun alt Conciliu în istorie n-a dat mariologiei atâta spațiu cât este cel dedicat ei de capitolul al VIII-lea din Lumen gentium, care încheie şi într-un anumit sens sintetizează întreaga constituție dogmatică despre Biserică. Asta ne spune că timpurile pe care le trăim sunt timpuri ale Mariei. Însă avem nevoie s-o redescoperim pe Sfânta Fecioară Maria după perspectiva Conciliului. Aşa cum Conciliul a evidențiat frumusețea Bisericii întorcându-se la izvoare şi ştergând praful care se depusese peste ea de-a lungul secolelor, tot aşa minunăţiile Mariei se vor putea redescoperi mai bine mergând la inima misterului său. Acolo reies două elemente, evidențiate bine de Scriptură: ea este mamă şi femeie. Şi Biserica este mamă şi femeie.

Mamă. Recunoscută de Elisabeta ca „mamă a Domnului” (v. 43), Theotokos este şi mama noastră a tuturor. De fapt, discipolului Ioan, şi în el fiecăruia dintre noi, Domnul pe cruce a spus: „Iat-o pe mama ta!” (In 19,27). Isus, în acea oră mântuitoare, ne dădea viaţa sa şi Duhul său; şi n-a lăsat ca lucrarea sa să se împlinească fără a ne-o da pe Sfânta Fecioară Maria, pentru că vrea ca în viaţă să mergem cu o mamă, mai mult cu cea mai bună dintre mame (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 285). Sfântul Francisc de Assisi o iubea tocmai pentru că este mamă. Despre el s-a scris că „înconjura cu iubire de nedescris pe Mama Domnului Isus, datorită faptului că l-a făcut frate al nostru pe Stăpânul Maiestății” (Sfântul Bonaventura, Legenda major, 9,3: FF 1165). Sfânta Fecioară Maria l-a făcut frate pe Dumnezeul nostru şi ca mamă poate să facă mai fraterne Biserica şi lumea.

Biserica are nevoie să redescopere inima sa maternă, care bate pentru unitate; însă are nevoie şi Pământul nostru, pentru a fi din nou casa tuturor fiilor săi. Sfânta Fecioară Maria dorește asta, „vrea să dea naștere unei lumi noi, în care toţi să fim fraţi, unde să fie loc pentru fiecare rebutat al societăților noastre” (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 278). Avem nevoie de maternitate, de cel care să genereze şi să regenereze viaţa cu duioșie, pentru că numai darul, îngrijirea şi împărtăşirea țin împreună familia umană. Să ne gândim la lumea fără mame: nu are viitor. Interesele şi profitul, singure, nu dau viitor, ba chiar uneori măresc inegalități şi nedreptăți. În schimb mamele fac ca fiecare fiu să se simtă acasă şi dau speranţă.

Marianum este chemat așadar să fie o instituție fraternă, nu numai prin climatul familial frumos care vă distinge, ci deschizând şi noi posibilități de colaborare cu alte institute, care vor ajuta la lărgirea orizonturilor şi la rămânerea în pas cu timpurile. Există frică, uneori, de a ne deschide, crezând că pierdem propriile specificuri, însă când intrăm în joc pentru a da viaţă şi a genera viitorul nu greșim, pentru că facem precum mamele. Şi Maria este mamă care învaţă arta întâlnirii şi a mersului împreună. Este frumos așadar ca, precum într-o mare familie, la Marianum să unească tradiții teologice şi spirituale diferite, care să contribuie şi la dialogul ecumenic şi interreligios.

Sfânta Fecioară Maria – acesta este celălalt element esenţial – este femeie. Realitatea mariologică probabil cea mai veche din Noul Testament spune că Mântuitorul s-a „născut din femeie” (Gal 4,4). După aceea, în Evanghelie Maria este femeia, noua Eva, care de la Cana la Calvar intervine pentru mântuirea noastră (cf. In 2,4; 19,26). În sfârşit, este femeia îmbrăcată în soare care se îngrijește de descendența lui Isus (cf. Ap 12,17). Aşa cum mama face din Biserică o familie, tot aşa femeia face din noi un popor. Nu întâmplător evlavia populară se inspiră cu naturalețe din Sfânta Fecioară Maria. Este important ca mariologia s-o urmeze cu atenţie, s-o promoveze, uneori s-o purifice, rămânând mereu atentă la „semnele timpurilor mariane” care străbat epoca noastră.

Între acestea este tocmai rolul femeii: esențială pentru istoria mântuirii, nu poate decât să fie esențială pentru Biserică şi pentru lume. Însă câte femei nu primesc demnitatea datorată lor! Femeia, care l-a adus pe Dumnezeu în lume, trebuie să poată aduce darurile sale în istorie. Este nevoie de iscusinţa sa şi de stilul său. Are nevoie de ea teologia, pentru ca să nu fie abstractă şi conceptuală, ci delicată, narativă, vitală. Îndeosebi mariologia poate contribui să aducă în cultură, şi prin artă şi poezie, frumusețea care umanizează şi insuflă speranţă. Şi este chemată să caute spaţii mai demne pentru femeie în Biserică, pornind de la demnitatea baptismală comună. Pentru că Biserica, aşa cum am spus, este femeie. Ca Maria, este mamă, ca Maria.

Părintele Rupnik a făcut un tablou, care pare să fie un tablou al Sfintei Fecioare Maria, şi nu este. Pare că Sfânta Fecioară Maria este în prim plan, şi în schimb mesajul este: Sfânta Fecioară Maria nu este în prim plan. Ea îl primeşte pe Isus şi cu mâinile, ca niște scări, îl coboară. Este synkatabasis a lui Cristos prin Sfânta Fecioară Maria: condescendenţa. Şi Cristos se prezintă ca un prunc însă Domn, cu Legea în mână. Însă şi ca fiu al femeii, slab, agăţându-se de mantia Sfintei Fecioare Maria. Această operă a părintelui Rupnik este chiar un mesaj. Şi cine este Maria pentru noi? Cea ca, pentru fiecare dintre noi, îl coboară pe Cristos: Cristos plinătate a lui Dumnezeu, Cristos om care s-a făcut slab pentru noi. Cristos om care s-a făcut slab pentru noi. O vedem pe Sfânta Fecioară Maria astfel: cea care-l introduce pe Cristos, care îl trece pe Cristos, care l-a născut pe Cristos, şi rămâne mereu femeie. Este aşa de simplu… Şi să cerem ca Sfânta Fecioară Maria să ne binecuvânteze. Eu voi da acum binecuvântarea vouă tuturor, cerând ca să putem avea mereu în noi acel spirit de fii şi de fraţi. Fii ai Mariei, fii ai Bisericii, fraţi între noi.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.