Gianfranco Ravasi, Rugăciunea cu psalmii, Iași 2024, 80 p., 14×20, ISBN 978-606-578-563-2, 15 lei. La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Rugăciunea cu psalmii, scrisă de Cardinalul Gianfranco Ravasi și tradusă în limba română de Paula Bordei. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la […]

Gianfranco Ravasi, Rugăciunea cu psalmii, Iași 2024, 80 p., 14×20, ISBN 978-606-578-563-2, 15 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut de curând cartea Rugăciunea cu psalmii, scrisă de Cardinalul Gianfranco Ravasi și tradusă în limba română de Paula Bordei. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 80 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Acesta este al doilea volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc. Redăm în continuare Prefața Cardinalului Gianfranco Ravasi:

Sunetul cornului străbătea străzile oraşelor şi satelor, iar ecoul său răsuna prin ţară: era semnul celui de-al cincizecilea an în care „se vestea eliberarea ţării pentru toţi locuitorii ei”. Astfel, în cartea preoţilor din vechiul Israel, Leviticul (c. 25), era marcat anul jubiliar, numit chiar după acest corn, jobel în ebraică. Chiar şi în creştinism, sub diferite forme şi în diferite momente, au avut loc evenimente similare, iar acum ne apropiem şi noi de Jubileul din 2025. Pentru Israelul biblic era o perioadă în care locuitorii şi pământul se odihneau, evitând orice activitate agricolă, hrănindu-se cu darurile spontane ale naturii. Odihna pe care o trăim acum odată cu Anul Sfânt are o altă dimensiune: este un timp intens şi dens din punct de vedere spiritual. Compus din două acte fundamentale.

Primul este cel al rugăciunii şi al meditaţiei. Marele gânditor şi credincios francez din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal, admonesta:

Filosofii antici spuneau: „Întoarce-te în tine însuţi! Acolo îţi vei găsi liniştea”. Dar acest lucru nu este adevărat. Alţii spun: „Ieşi afară! Caută-ţi fericirea distrându-te!”. Dar acest lucru nu este adevărat. Fericirea nu este nici în afara noastră, nici în interiorul nostru. Ea este în Dumnezeu şi astfel va fi în afara şi în interiorul nostru (Cugetări, n. 391).

Iată, aşadar, sensul paginilor acestui volum: este o invitaţie de a intra în Anul Jubiliar ţinând în mâini Psalmii, cartea biblică destinată prin excelenţă pauzei de rugăciune şi tăcerii contemplative. Este un ghid pentru a „cânta lui Dumnezeu cu artă” prin Psalmi. Aşa cum spunea sfântul Augustin, „marea lucrare a oamenilor este să-l laude pe Dumnezeu” (Magnum opus hominum laudare Deum).

Dar există un al doilea act care înfloreşte din rugăciune şi care face din această perioadă sfântă „un an de îndurare al Domnului”. Deja în Israelul antic era timpul eliberării sclavilor. Este ceea ce a sugerat Isus în predica sa din sinagoga din satul său Nazaret, citându-l pe profetul Isaia. Rugăciunea, cântecul, liturgia nu ne închid într-o oază sacră de tămâie, lumânări şi ritualuri, ci ne invită să intrăm apoi în piaţă şi în istorie. Iată, de fapt, cuvintele lui Cristos:

Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului (Lc 4,18-19; Is 61,1-2).

Este angajamentul de a ne ţine departe de căile răului, agresiunii, urii şi nedreptăţii, de a întări drumul iubirii şi al solidarităţii care ne face să recunoaştem chipul lui Cristos în fraţii şi surorile noastre suferinde şi marginalizate. De fapt, psalmii, după cum vom vedea, nu îndeamnă persoana care se roagă să se desprindă din realitatea cotidiană spre ceruri mitice sau vag mistice, ci să meargă pe drumurile istoriei, chiar şi pe cele aspre, şi să trăiască credinţa atât în zi de sărbătoare, cât şi şi în noaptea întunecată a încercării. Psaltirea îşi deschide cântările spre zbuciumul existenţei sociale, spre lucrări şi zile, spre râsete şi lacrimi, spre drame personale şi tragedii naţionale. Întotdeauna, însă, cu o certitudine: chiar dacă „tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, Domnul m-a primit la sine” (Ps 27,10).

Acest mic ghid al psalmilor cuprinde patru puncte cardinale: o reflecţie generală asupra rugăciunii, respiraţie a sufletului; o privire panoramică asupra textelor psalmice; un portret al celor doi protagonişti, Dumnezeu şi cel care se roagă, dar şi asaltul prezenţei răului; şi, în sfârşit, o antologie de scurte comentarii asupra psalmilor cei mai dragi tradiţiei şi liturgiei. Speranţa este ca toţi credincioşii să se bucure pe deplin de aceste „minunate comori de rugăciuni”, aşa cum Conciliul al II-lea din Vatican a numit Psaltirea (Dei Verbum, nr. 15)

Cardinal Gianfranco Ravasi

 

Lista celor 8 volume din seria „Note despre rugăciune”

1.  A te ruga astăzi, o provocare de depăşit, scrisă de Cardinal Angelo Comastri, Arhipreot Emerit al Bazilicii Papale Sfântul Petru din Vatican şi Vicar General Emerit al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului.

2. Rugăciunea cu Psalmii, scrisă de Cardinal Gianfranco Ravasi, unul dintre cei mai renumiţi scriitori internaţionali pe teme biblice. Fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, el prezidează Curtea Neamurilor.

3. Rugăciunea lui Isus, scrisă de Juan López Vergara, biblist, fost preşedinte al Asociaţiei Bibliştilor din Mexic, profesor la Instituto Bìblico Católico din Guadalajara şi membru al Echipei Naţionale de Animaţie Biblică.

4. Rugăciunea cu sfinţii şi păcătoşii, scrisă de părintele Paul Brendan Murray, dominican irlandez, teolog şi profesor de literatură mistică la Universitatea Pontificală Sfântul Toma de Aquino din Roma.

5. Parabolele rugăciunii, scrisă de Monseniorul Antonio Pitta, biblist şi profesor la Universitatea Pontificală Lateran. Specialist în Noul Testament, este şi preşedinte al Asociaţiei Biblice Italiene.

6. Biserica în rugăciune, scrisă de călugări certozini care trăiesc în diferite mănăstiri din Brazilia, Argentina, Coreea de Sud şi Statele Unite. Fondată de sfântul Bruno în 1084, aceşti călugări consacraţi sunt dedicaşi rugăciunii, în tăcere, în comunitate.

7. Rugăciunea Mariei cu sfinţii care au întâlnit-o, scrisă de sora Catherine Aubin, dominicană, licenţiată în psihologie şi teologie.

8. Rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus: „Tatăl nostru”, scrisă de părintele Ugo Vanni, teolog şi exeget, unul dintre cei mai mari experţi în Apocalips. A predat exegeza Noului Testament la Universitatea Pontificală Gregoriană şi la Institutul Biblic Pontifical.