Sue Ellen Browder, Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, Iași 2021, 298 p., 14×20, ISBN 978-606-578-469-7, 25 lei.  La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, scrisă de Sue Ellen Browder și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în […]

Sue Ellen Browder, Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, Iași 2021, 298 p., 14×20, ISBN 978-606-578-469-7, 25 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Deturnarea: cum am ajutat Revoluţia Sexuală să confişte mişcarea feministă, scrisă de Sue Ellen Browder și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 298 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. 

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluţiei sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar şi aşa trunchiată, e adesea mai folositoare şi mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toţi cei care au fost martori la evenimente au murit de mult.

Începând cu 1970, m-am aflat chiar în inima revoluţiei sexuale din New York City, lucrând pentru început ca angajată la Cosmopolitan, ulterior ca jurnalist colaborator timp de douăzeci şi patru de ani. În tot acest timp am spus minciună peste minciună, pentru a vinde milioanelor de angajate necăsătorite stilul de viaţă marcat de sex întâmplător. Şi asta, în condiţiile în care eu nu m-am numărat printre cei mai mari şi tari de la Cosmo. Nu eram nici măcar printre jurnaliştii preferaţi ai lui Helen Gurley Brown. În armata ei, eu eram doar un soldat de rând.

Stând zilnic la micul meu birou albastru din departamentul articole de la Cosmo, am fost martoră la ceea ce mi se părea mie pe atunci a fi un fapt mic şi nesemnificativ, dar care acum, când privesc înapoi, a căpătat dimensiuni de o importanţă monumentală. Vreau să spun doar un singur lucru: la începuturi, mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală au fost două fenomene culturale separate în mod distinct.

Aşadar, cum s-a putut întâmpla ca mişcarea femeilor (care pretindea că luptă pentru ca femeile să aibă libertatea de a-şi exprima valoarea personală) şi revoluţia sexuală (care reducea femeile la obiecte sexuale animate de ambiţie) să devină atât de întrepătrunse în mintea oamenilor, încât tinerele femei de astăzi au ajuns să creadă în mod sincer că a fi „eliberată” înseamnă să mergi la facultate, să-ţi faci o carieră şi să fii cât mai activă sexual, fără a te implica în obligaţii? Cum s-a putut ca aceste două revoluţii separate să ajungă să fie unite, într-un fel care a dus la atâta suferinţă pentru femei şi la atâta diviziune în Biserici şi în societate?

Răspunsul scurt, partea pe care n-o cunoşteam în timpul acelor zile de glorie ale revoluţiei sexuale, pe când lucram la Cosmo, este că mişcarea femeilor şi revoluţia sexuală şi-au unit forţele în secret în culise, în mare parte ca urmare a influenţei unui om de care nu auzisem niciodată – un maestru al propagandei, abil în manipularea opiniei publice, pe numele său Lawrence Lader. Fondator al Asociaţiei Naţionale pentru Abolirea Legilor Avortului (numită mai târziu Liga de Acţiune în favoarea Dreptului la Avort, cu abrevierea din limba engleză NARAL, care ulterior s-a redenumit NARAL Pro-Alegere America), Lader dusese o muncă de lămurire timp de ani de zile pentru a o convinge pe colega lui jurnalistă Betty Friedan – reuşind în cele din urmă – să includă cerinţa cea mai controversată a revoluţiei sexuale – avortul – în platforma politică a Organizaţiei Naţionale a Femeilor NOW. Propaganda mincinoasă a lui Lader nu numai că a sedus-o pe Betty Friedan, reuşind să ataşeze dezideratul avortului de mişcarea femeilor, dar cinci ani mai târziu a devenit argument cu putere de lege, invocat în susţinerea deciziei din cazul Roe vs Wade. Aşa este. Mişcarea femeilor din anii ’60 a fost confiscată în mare parte ca urmare a eforturilor neobosite ale unui om, a cărui mare pasiune a fost să legalizeze avortul.

Revendicările mişcării femeilor din anii ’60 – mai ales în doctrinele ei privitoare la contracepţie şi avort – au dus la atâtea sângeroase bătălii politice şi culturale între dreapta şi stânga, care ne-au istovit pe toţi. Pentru a termina acest război civil între fraţi şi surori şi a lua un nou start, trebuie să pornim de la începuturi. Revoluţia sexuală, cu insistenţa ei ferventă asupra contracepţiei şi avortului, prezentate ca fiind căi spre libertatea femeilor, nu era parte a mişcării originale a femeilor. Este bine să refacem traseul în sens invers, pentru a vedea la ce punct am părăsit calea spre libertate şi am devenit sclavii iluziilor.

Pentru că ceea ce a devenit cunoscut în popor ca „feminism” a condus la atâtea tulburări în societatea noastră, unii oameni ar vrea să respingă mişcarea femeilor în totalitate. Ei îşi doresc să se întoarcă la „vremurile de demult”, în care femeile stăteau acasă, preluau responsabilitatea creşterii copiilor, nu câştigau bani şi nu aveau mai nimic de spus în politică, afaceri, artă sau celelalte. De la distanţă, anii ’50 par a fi fost idilici şi simpli. Dar femeile şi lumea în totalitatea ei s-au schimbat prea mult ca să ne mai putem întoarce şi, în orice caz, nu trebuie să idealizăm trecutul. După cum ar putea spune orice femeie raţională care a trăit pe atunci, „vremurile de demult” nu erau deloc minunate.

Nu, desigur că nu ne putem întoarce. Dar nu putem nici înainta dacă nu muncim din greu pentru a ne confrunta cu întrebările grele pe care le-a pus generaţia mea în anii ’60 şi ’70 şi la care nu a găsit răspunsuri. Cum poate o femeie să-şi găsească adevărata identitate? Care e legătura între munca unei femei şi viaţa ei? Ce anume poate să o facă liberă şi fericită cu adevărat? Ce înseamnă statutul de persoană al unei femei? Până nu vom face efortul susţinut şi intens pentru a găsi răspunsuri la asemenea chestiuni fundamentale, nu vom putea niciodată răspunde la întrebările pe care le pun azi atâtea femei: Cum poate o femeie modernă să echilibreze cu succes copiii, căsătoria şi munca? Şi cum va putea să navigheze în siguranţă pe marea zbuciumată a confuziei culturale pe care a lăsat-o generaţia mea?

Sue Ellen Browder