Donald H. Calloway, MIC, Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, Iași 2021, 312 p., 15×21, ISBN 978-606-578-446-8, 35 lei.  La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, scrisă de Donald H. Calloway, MIC, și tradusă în limba română de Ciprian Fechetă. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, […]

Donald H. Calloway, MIC, Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, Iași 2021, 312 p., 15×21, ISBN 978-606-578-446-8, 35 lei. 

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Consacrarea la sfântul Iosif. Minunile părintelui nostru spiritual, scrisă de Donald H. Calloway, MIC, și tradusă în limba română de Ciprian Fechetă. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 15×21, are 312 pagini color şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 35 lei.

În secolul al XVI-lea, sf. Ioan al Crucii, unul dintre marii mistici ai Bisericii, mărturisea cu umilință că duce lipsă de o înțelegere corespunzătoare a măreției sf. Iosif. Inspirat fiind de dragostea nemărginită pe care prietena sa, sf. Tereza de Avila, i-o purta sf. Iosif, sf. Ioan al Crucii a luat hotărârea fermă de a căuta să-l cunoască și să-l iubească mai bine pe sf. Iosif.

Dar tu? Tu îl cunoști pe sf. Iosif? Simți că înțelegi cu adevărat măreția lui și iubirea ce ți-o poartă? Ei bine, dragi prieteni, pregătiți-vă! Această carte, Consacrare la sfântul Iosif, este pe cale să vă descopere minunile sf. Iosif, cum nu s-a mai întâmplat până acum!

Acum este timpul sf. Iosif!

Este o pretenție îndrăzneață, recunosc. Totuși, cred cu adevărat că în timpurile de astăzi Domnul vrea să îndrepte într-un mod major inimile noastre, familiile, parohiile, diecezele și întreaga Biserică către sf. Iosif. Această acțiune a Duhului Sfânt în viața Bisericii a început să prindă avânt de ceva vreme încoace.

Nu mă înțelegeți greșit: sf. Iosif a avut dintotdeauna un rol deosebit în viețile și inimile creștinilor. De-a lungul secolelor, sfinți, papi, mistici, învățați și laici deopotrivă au lăudat și exaltat măreția sf. Iosif. În secolul al XVI-lea, Duhul Sfânt a pus în lumină măreția sf. Iosif în Biserică prin intermediul sf. Tereza de Avila. Însă, chiar și înainte de sf. Tereza, măreția sf. Iosif fusese subliniată de sfinți precum Bernard de Clairvaux, Bernardina de Siena și Laurențiu de Brindisi. Mult mai aproape de noi, fer. Joseph Chaminade, sf. Petru Iulian Eymard, fer. Petra a Sfântului Iosif și sf. André Bessette au păstrat vie devoțiunea față de sf. Iosif în viața Bisericii.

Permiteți-mi să vă explic mai departe cum a condus Dumnezeu pașii Bisericii către această clipă.

În 2018, am publicat un cotidian devoțional închinat sfântului Iosif intitulat: Nestematele sfântului Iosif: Înțelepciune zilnică despre Părintele nostru spiritual. În introducere, am întocmit o listă a evenimentelor remarcabile – indicatori divini, dacă vreți așa – din ultimii 150 de ani, care marchează importanța crescândă a sfântului Iosif în viața Bisericii. Prin acestea se vede clar că trăim un timp dedicat mai mult ca oricând sfântului Iosif.

Fără pic de exagerare, Biserica a făcut în 150 de ani mai multe spre promovarea sfântului Iosif decât făcuse în cei 1800 de ani de creștinism de dinainte! Dar de ce acum? De ce sfântul Iosif?

Există nenumărate motive, însă cred că două dintre ele au o importanță enormă.

În primul rând, avem nevoie de paternitatea spirituală a sfântului Iosif care să ocrotească căsătoria și familia. Căsătoria și familia au fost supuse atacurilor dintotdeauna, dar în epoca modernă amenințările au atins culmi colosale. O mulțime de oameni nu mai știu ce înseamnă să fii bărbat sau femeie, ca să nu mai vorbim despre constituirea unei căsătorii sau a unei familii. Ba chiar numeroase țări au pretenția de a redefini căsătoria și familia. Există, așadar, o mare confuzie în această privință, o confuzie cum nu a mai existat în nicio altă epocă a istoriei umane.

În al doilea rând, lumea întreagă are nevoie de o nouă evanghelizare, inclusiv majoritatea creștinilor deja botezați. În această privință, putem privi la sfântul Iosif ca fiind primul misionar. În ziua de azi, el își dorește să li-l prezinte din nou pe Isus neamurilor. Numeroase națiuni și culturi care au fost cândva profund creștine s-au îndepărtat mult de rădăcinile lor și sunt pe calea autodistrugerii. Țări care au fost clădite cândva pe principiile iudeo-creștine au căzut în mâinile ideologiilor și organizațiilor care doresc să le despoaie de orice urmă de sacru. În lipsa unei schimbări radicale, însăși civilizația este în pragul autodistrugerii.

Acum este timpul să te consacri sfântului Iosif! Dumnezeu este cel care îi spune Bisericii că pentru a ocroti căsătoria și familia, pentru a-și ridica moralul, pentru a recuceri teritoriul pierdut și pentru a câștiga sufletele de partea lui Isus Cristos, trebuie ca sfântul Iosif să fie chemat pe câmpul de luptă. El este Groaza diavolilor! Cu puterea paternității sale spirituale, cu nemărginita sa iubire față de copiii săi spirituali și cu mijlocirea sa neîncetată, Biserica își poate reînnoi rolul de lumină a neamurilor, de cetate clădită pe stâncă (cf. Mt 5,14-16)!

Poate te întrebi: „Cum mă pot consacra sfântului Iosif?” Să fiu sincer, există nenumărate căi. Este suficientă chiar și o simplă rugăciune de încredințare. Totuși, dacă vrei să înțelegi cu adevărat măreția părintelui tău spiritual, ar fi indicat să urmezi un program de pregătire și consacrare. Un asemenea program ar trebui să includă persoana sfântului Iosif, privilegiile sale, titulaturile și virtuțile sale, dar mai ales iubirea părintească ce i-o poartă Fiului lui Dumnezeu și restului omenirii. Consacrarea la sfântul Iosif pune la dispoziție un program comprehensiv de pregătire și consacrare la sfântul Iosif, ce vizează credincioșii, familiile, parohiile și diecezele. Prin acest program sper să aprind scânteia consacrării la sfântul Iosif în toată lumea!

Deci, în ce constă acest program? Care este metoda sa? Ei bine, rugându-mă și gândindu-mă cum să organizez acest program al consacrării la sfântul Iosif, am socotit că aș putea să mă folosesc de modelul de 33 de zile deja testat, folosit de sf. Ludovic de Montfort pentru consacrarea sa mariană. Doar nu era să caut eu să reinventez roata, nu? Metoda celor 33 de zile de pregătire este simplă, clară și permite ca subiectul în sine să fie acoperit cât se poate de bine. Iar această metodă de pregătire a sf. Ludovic de Montfort presupune un element de foarte mare importanță: rugăciunea.

Asemenea programului de consacrare mariană al sf. Ludovic de Montfort, Consacrarea la sfântul Iosif este constituită din trei părți:

PARTEA I: Cele 33 de zile de pregătire

PARTEA A II-A: Minunile Părintelui nostru spiritual

PARTEA A III-A: Rugăciunile către sfântul Iosif

Consacrarea la sfântul Iosif se încheie cu a meditație a fer. Guillaume-Joseph Chaminade la Solemnitatea Sfântului Iosif; articolul incredibil al pr. Reginald Garrigou-Lagrange, OP; o scurtă listă a bisericilor și sanctuarelor dedicate sfântului Iosif în lumea întreagă; și o expoziție a lucrărilor de artă dedicate sfântului Iosif realizate expres pentru această carte.

Dragă prietene, suntem pe cale să pornim într-o călătorie care îți va schimba viața. A ne apropia de sfântul Iosif este unul dintre harurile lui Dumnezeu. Parcurgând cele 33 de zile de pregătire și consacrare sfântului Iosif, vei dobândi mari binecuvântări. Sfântul Maximilian Kolbe, cu ceva timp în urmă, se întreba: „Cine ești tu, o, Neprihănit Zămislită?” El a căutat să răspundă la această întrebare prin predică, scrieri și apostolat dedicate consacrării mariane. Astăzi, asemenea lui, mulți își pun întrebarea: „Cine ești tu, sfinte Iosif?” Consacrarea la sfântul Iosif caută să răspundă la această întrebare oferindu-i Bisericii o reînnoire a modului în care este înțeles și apreciat marele sfânt Iosif.

Acum a sosit timpul consacrării la sfântul Iosif!

pr. Donald H. Calloway, MIC, STL

Vicarul provincial al Preoților Mariani ai Neprihănitei Zămisliri

a Sfintei Fecioare Maria, Maica Divinei Providențe

 

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria “Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria “Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere