Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Biserica și istoria. Vol. III. Itinerare istorice şi culturale, Iași 2021, 382p., 14×20, ISBN 978-606-578-455-0, 30 lei. La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. III. Itinerare istorice şi culturale, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul […]

Dănuț Doboș, Petru Ciobanu, Biserica și istoria. Vol. III. Itinerare istorice şi culturale, Iași 2021, 382p., 14×20, ISBN 978-606-578-455-0, 30 lei.

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea: Biserica și istoria. Vol. III. Itinerare istorice şi culturale, scrisă de dr. Dănuț Doboș și pr. dr. Petru Ciobanu. Cartea apare în colecția „Istoria Bisericii”, în formatul 14×20, are 382 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 30 lei.

De multe ori, luând în mână vreo carte care ne vorbeşte despre trecut, mă întreb dacă astăzi, la începutul celui de-al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului, mai are cineva nevoie de istorie, dacă ceea ce a fost înaintea noastră mai stârneşte interesul cuiva? „A fi sau a nu fi”, această mare dilemă a lui Hamlet, devine, în contextul întrebării pe care mi-o adresez, una fundamentală pentru devenirea noastră ca oameni, iar în contextul nostru bisericesc, şi ca oameni ai lui Dumnezeu. La drept vorbind – şi nu o spun doar pentru că aşa am citit undeva, ci pentru că aşa am experimentat eu însumi ca preot şi episcop –, „a fi sau a nu fi” devine tot mai mult „a avea, şi a avea mai mult”, expresie a materialismului care ne înghite tot mai mult şi împotriva căruia s-au pronunţat şi Ioan Paul al II-lea, şi Benedict al XVI-lea, iar acum şi Papa Francisc, dornic să redea Bisericii tot mai mult acel chip al Bisericii primare, în care toţi erau „o singură inimă şi un singur suflet”, în care „niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun” (Fap 4,32), dovadă că pentru cei dintâi discipoli ai lui Isus era mult mai important faptul de a fi creştini decât de a avea, poate cu o singură excepţie: de a-l avea pe Isus. Însă nimeni nu poate să-l aibă pe Isus dacă nu este ucenicul său (cf. Lc 9,23-25).

În clipa în care pentru om „a avea” este mai important decât „a fi”, spiritualul coboară pe scara valorilor după care omul, creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1,27), îşi călăuzeşte viaţa, renunţând la a mai fi ghidat de Cel Preaînalt şi fiind prins în vârtejul dorinţei de a avea cât mai mult, dar şi de a fi cât mai puţin: mai puţin om şi mai puţin creştin. Tristă realitate! Pentru a dărâma acest zid care-l separă tot mai mult pe om de Dumnezeu şi pentru a reface puntea care-l conduce spre Creator, ar trebui repusă în valoare, pe lângă credinţă, istoria, acea maestră a vieţii, cum o numeau latinii.

Mă refer aici, în primul rând, la istoria sacră, aşa cum ne-o relatează Sfânta Scriptură, pentru că în ea găsim manifestarea lui Dumnezeu, care „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). În acelaşi timp, cine dintre noi nu a fost însufleţit de astfel de personaje biblice ca Samson, Samuel, David, Solomon, Ilie, Iudita, Estera, fraţii Macabei, profeţii, apostolii, care reprezintă pentru fiecare dintre noi, dincolo de slăbiciunea lor umană, modele de trăire a credinţei şi de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu? Sunt convins că nu doar eu, ci şi mulţi alţii au fost inspiraţi de aceşti eroi ai credinţei în alegerea stării lor de viaţă, unii pentru preoţie, alţii pentru viaţa consacrată, alţii pentru viaţa de familie; unii au devenit misionari în ţări străine, alţii se dedică cu dăruire totală slujirii aproapelui. Aşa am înţeles şi eu mai bine de ce istoria este într-adevăr magistra vitae.

Dar istoria nu se opreşte. Isus Cristos, în care se împlinesc profeţiile şi istoria Vechiului Testament, este şi punctul de plecare al istoriei Bisericii, o istorie care trebuie să fie cunoscută în aceeaşi măsură în care este ştiută istoria sacră, pentru că din această Biserică facem parte şi noi. Şi aici voi reda ceea ce spunea Caragiale: „Istoria pentru noi trebuie să fie… un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învăţătură de adevăr şi insuflare de virtute”. Astfel, şi istoria de două mii de ani a Bisericii vine să ne ofere învăţături importante pentru viaţa noastră, să ne ofere modele de virtute, de adevăraţi discipoli ai lui Cristos. Pe lângă asta, istoria ne este învăţătoarea în a evita multe dintre greşelile trecutului. Or, nu în zadar spunea Nicolae Iorga – iar el ştia bine ce spune – că „istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”.

A fi istoric este o vocaţie, la fel cum este o chemare şi a cunoaşte istoria. De aceea, consider că, prin acest al treilea volum, ca şi prin cele două precedente, din lucrarea Biserica şi istoria, cei doi autori – dl Dănuţ Doboş şi pr. Petru Ciobanu – îşi realizează vocaţia lor de cercetători ai trecutului, mai ales al celui bisericesc, parte şi el a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Mă bucur să văd inserate aici studii care privesc inclusiv şi Biserica noastră locală din Republica Moldova, care sunt extrem de preţioase, având în vedere faptul că până nu demult în acest spaţiu viaţa catolicilor nu a prea interesat pe nimeni. Alături de studii similare făcute în Arhidieceza de Bucureşti şi Dieceza de Iaşi, ele ne ajută să înţelegem şi să aprofundăm comuniunea noastră de credinţă şi faptul că, pentru o bună perioadă, am făcut parte din aceeaşi Biserică locală. Trecând prin textele care formează această culegere de articole, m-am simţit, în acelaşi timp, şi mai mult şi mai puternic, mădular al întregii Biserici, prin alegerea făcută de autori de a include aici şi studii care privesc istoria universală, dovedind astfel, o dată în plus, legătura de iubire care uneşte între ele Bisericile locale cu Biserica universală.

Totodată, volumul este un îndemn de a ne împlini vocaţia de oameni ai prezentului prin cunoaşterea trecutului, de a putea spune şi noi, împreună cu psalmistul: „Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit; părinţii noştri ne-au povestit lucrarea pe care ai săvârşit-o în zilele lor, în zilele de demult” (Ps 44,2). Consider că ne vom putea trăi mai bine viaţa de credinţă dacă vom privi la strămoşii noştri, la cum şi-au trăit ei chemarea creştină, la ce lupte au trebuit să ducă pentru a şi-o păstra, la ce preocupări au avut, la moştenirea pe care ne-au lăsat-o şi pe care, la rândul nostru, trebuie să o transmitem generaţiilor viitoare.

Avem în faţă rodul colaborării nu doar dintre doi istorici, ci şi dintre trei Biserici locale, dintre Departamentul de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” al Episcopiei de Iaşi, Centrul „Biserica şi istoria”, de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, şi Oficiul Diecezan pentru Cultură, Cercetare, Publicaţii şi Informaţii al Episcopiei de Chişinău, fapt pentru care le sunt recunoscător celor doi cercetători, dorindu-le ca şi pe viitor să-şi împlinească această vocaţie de a fi istorici, având parte de binecuvântarea cerească, pe care o invoc asupra lor de la Dumnezeu prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat.

† Anton Coşa

Episcop de Chişinău

 

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poştă: Librăria „Sapientia”, Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754-826-814
  • prin website (online): editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria „Sapientia” din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi)
  • sau la librăriile catolice partenere