Categorii

ZMT. Pentru tineri un milion de exemplare ale unei cărţi despre frumuseţea vieţii consacrate

Carte-viata-consacrataUn milion de exemplare ale cărţii A iubi înseamnă a da totul – O culegere de mărturii despre viaţa consacrată vor fi distribuite tinerilor pelerini în timpul Zilei Mondiale a Tineretului.

Cartea – informează situl oficial al ZMT – s-a născut din iniţiativa lui Daniel Pittet, un bărbat de 55 de ani, tată a 6 copii, care în acest mod a voit să le mulţumească persoanelor consacrate pentru prezenţa lor în lume. Proiectul a fost acceptat şi susţinut de Papa Francisc, care i-a ales titlul şi a voit ca să fie dus în ţările cele mai sărace.

Volumul în format de buzunar este o culegere de peste 80 de mărturii de persoane consacrate care trăiesc în Elveţia care au decis să povestească istoria vocaţiei lor. Un milion de exemplare vor fi trimise în Polonia pentru Ziua Mondială a Tineretului. 600.000 de exemplare vor fi încredinţate tinerilor în timpul Zilelor în dieceze, în timp ce celelalte 400.000 vor fi disponibile la Centrul Vocaţiilor şi în Sanctuarul Milostivirii Divine.

A iubi înseamnă a dărui totul a fost publicată cu ocazia Anului Vieţii Consacrate. Titlul este inspirat din poezia sfintei Tereza de Lisieux, în timp ce prefaţa este luată din scrisoarea Papei Francisc adresată celor consacraţi, care începe cu cuvintele: „Aceasta este frumuseţea consacrării: bucuria, bucuria… Nu există sfinţenie în tristeţe!”. Postfaţa a fost scrisă de Jean Vanier, carismaticul canadian fondator al mişcării „l’Arche”.

„Vrem să-i invităm pe tineri să viziteze zona vocaţiei care se va găsi în seminarul din Gniezno în timpul Zilelor în dieceze”, explică Jakub Sobecki, membru al comitetului diecezan al ZMT din arhidieceza de Gniezno. „Pentru ei va fi o ocazie de a se ruga pentru a descoperi vocaţia lor, dar şi de a vorbi cu cel care a găsit propria vocaţie. Preoţi, fraţi, călugări şi tinere perechi vor fi prezenţi pentru a răspunde la toate întrebările tinerilor, pentru a povesti istoria lor sau pur şi simplu pentru a se ruga cu tinerii”.

„Cartea – adaugă Sobecki – va veni aşadar în continuitate cu ceea ce tinerii au putut experimenta în inimile lor. «Va cântări» în rucsacul lor de pelerini, pentru ca să nu uite că este important a alege conştient propriul drum în viaţă”.

(După Zenit, 10 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.