Categorii

Zile de reculegere spirituală pentru autorităţile civile şi ecleziastice din Sud Sudan (11 aprilie 2019)

Salutul iniţial

1. Adresez salutul meu cordial fiecăruia dintre voi prezenţi aici, domnului preşedinte al Republicii, doamnei şi domnilor vicepreşedinţi din viitoarea preşedinţie a Republicii, care conform Revitalised Agreement on the Resolution of Conflict in South Sudan vor asuma înalte funcţii de responsabilitate naţionale la 12 mai. Salut cu fraternitate membrii Consiliului Bisericilor din Sud Sudan, care însoţesc spiritual drumul turmei încredinţate lor în respectivele comunităţi. Vă mulţumesc pentru bunăvoinţa şi inima deschisă cu care aţi primit invitaţia mea de a participa la aceste zile de reculegere în Vatican. Un salut cu totul special aş vrea să-l adresez arhiepiscopului de Canterbury, Cucernicia Sa Justin Welby, creatorul acestei iniţiative – este un frate care merge mereu înainte în reconciliere –, precum şi fostului moderator al Bisericii Prezbiteriene din Scoţia, rev. John Chalmers. Împreună cu voi aduc laudă lui Dumnezeu, cu inimă recunoscătoare şi exultantă, pentru că ne-a făcut posibil să trăim împreună aceste două zile de har în prezenţa sa sfântă pentru a invoca şi a primi pacea sa.

 

Doresc să mă adresez vouă tuturor cu cuvintele Domnului înviat: „Pace vouă!” (In 20,19). Acest salut, în acelaşi timp încurajator şi mângâietor, Isus l-a adresat în cenacol discipolilor săi, înfricoşaţi şi descurajaţi, arătându-li-se după învierea sa. Este deosebit de important pentru noi să amintim că tocmai „pace” a fost primul cuvânt pe care glasul Domnului l-a rostit, primul dar oferit apostolilor după dureroasa sa pătimire şi după ce a învins moartea. Şi eu vă adresez acelaşi salut vouă, care aţi venit dintr-un context de mare suferinţă pentru voi şi pentru poporul vostru, un popor foarte încercat datorită consecinţelor conflictelor. Fie ca aceste cuvinte să răsune în cenacolul acestei case ca acelea ale Învăţătorului, în aşa fel încât toţi şi fiecare să poată primi nouă forţă pentru a duce înainte progresul dorit al tinerei voastre naţiuni şi, ca focul de la Rusalii pentru tânăra comunitate a creştinilor, să poată aprinde o nouă lumină de speranţă pentru tot poporul sud sudanez. De aceea cu toate acestea în inima mea vă spun: „Pace vouă!”.

 

Pacea este primul dar pe care Domnul ni l-a adus şi este prima misiune pe care conducătorii naţiunilor trebuie să-l urmărească: ea este condiţia fundamentală pentru respectarea drepturilor fiecărui om precum şi pentru dezvoltarea integrală a întregului popor. Isus Cristos, pe care Dumnezeu Tatăl l-a trimis în lume ca Principe al Păcii, ne-a dat modelul de urmat. El, trecând prin jertfă şi ascultare, a dăruit pacea sa lumii. Pentru aceasta, deja în momentul naşterii sale corul îngerilor a intonat cântul ceresc: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu,
şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte”
(Lc 2,14). Ce bucurie dacă toţi membrii poporului sud sudanez ar putea să înalţe într-un singur glas cântul care este ecou al celui îngeresc: „O, Dumnezeule, noi te rugăm şi te preamărim pentru harul tău în favoarea Sud Sudanului, ţară cu mare belşug; susţine-ne uniţi şi în armonie” (prima strofă a imnului naţional al Sud Sudanului). Şi cât aş dori ca glasurile întregii familii umane să se poată asocia la acest cor ceresc pentru a proclama gloria lui Dumnezeu şi a promova pacea între oameni!

 

Privirea lui Dumnezeu

 

2. Suntem foarte conştienţi că natura acestei întâlniri a noastre este complet deosebită şi într-un anumit sens unică, pentru că aici nu este vorba despre o obişnuită întâlnire bilaterală sau diplomatică între papa şi conducătorii de stat şi nici despre o iniţiativă ecumenică între reprezentanţii diferitelor comunităţi creştine: de fapt, este vorba de o reculegere spirituală. Deja cuvântul „reculegere” indică o îndepărtare voluntară de un ambient sau o activitate spre un loc izolat. Şi adjectivul „spirituală” sugerează că acest nou spaţiu de experienţă este caracterizat de reculegerea interioară, de rugăciunea încrezătoare, de reflecţia ponderată şi de întâlniri reconciliante, pentru a putea aduce roade bune pentru noi înşine şi, prin urmare, pentru comunităţile la care aparţinem.

 

Scopul acestei reculegeri este acela de a sta împreună în faţa lui Dumnezeu şi a discerne voinţa sa; este de a reflecta asupra propriei vieţi şi asupra misiunii comune pe care ne-o încredinţează; este de a conştientiza coresponsabilitatea enormă pentru prezentul şi pentru viitorul poporului sud sudanez; este de a vă angaja, revigoraţi şi reconciliaţi, pentru construirea naţiunii voastre. Iubiţi fraţi şi surori, să nu uităm că nouă, liderilor politici şi religioşi, Dumnezeu ne-a încredinţat misiunea de a fi călăuze ale poporului său: ne-a încredinţat mult, şi tocmai pentru aceasta va cere de la noi mult mai mult! Ne va cere cont de slujirea noastre şi de administraţia noastră, de angajarea noastră în favoarea păcii şi de binele făcut pentru membrii comunităţilor noastre, îndeosebi cei mai nevoiaşi şi marginalizaţi, cu alte cuvinte ne va cere cont de viaţa noastră dar şi de viaţa celorlalţi (cf. Lc 12,48).

 

Geamătul săracilor cărora le este foame şi sete dreptate ne obligă în conştiinţă şi ne angajează în slujirea noastră. Ei sunt mici în ochii lumii dar sunt preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Când folosesc această expresie „ochii lui Dumnezeu” mă gândesc la privirea Domnului Isus. Fiecare reculegere spirituală, precum şi examinarea zilnică a conştiinţei, trebuie să ne facă să simţim cu toată fiinţa noastră, cu toată istoria noastră, cu toate virtuţile noastre precum şi cu viciile noastre, că suntem în faţa privirii Domnului, Unicul în măsură să vadă în noi adevărul şi să ne conducă pe deplin la el. Cuvântul lui Dumnezeu ne dăruieşte un exemplu frumos al modului în care întâlnirea cu privirea lui Isus poate să marcheze momentele mai importante ale vieţii unui discipol al său. Este vorba despre cele trei priviri ale Domnului spre apostolul Petru, pe care aş vrea să le amintesc aici.

 

Prima privire a lui Isus spre Petru a fost atunci când fratele său Andrei îl dusese la El, indicându-i-l ca Mesia: Isus îşi îndreaptă privirea spre Simon şi îi spune că de acum înainte se va numi Petru (cf. In 1,41-42). După aceea îi va vesti că pe această „piatră” va zidi Biserica sa, arătându-i astfel că se bazează pe el pentru a realiza planul de mântuire pentru poporul său. Aşadar, prima privire este privirea alegerii care a provocat entuziasmul pentru o misiune specială.

 

A doua privire are loc în noaptea de joia sfântă. Petru l-a tăgăduit pe Domnul său pentru a treia oară. Isus, dus cu forţa de gărzi, îşi îndreaptă din nou privirea spre el, provocând de această dată în el o căinţă dureroasă dar salutară. Apostolul a fugit şi „a plâns amar” (Mt 26,75) pentru că a trădat vocaţia, încrederea şi prietenia Învăţătorului. Aşadar, a doua privire a lui Isus a atins inima lui Petru şi a provocat convertirea sa.

 

În sfârşit, după înviere, pe malul lacului Tiberiadei, Isus îşi îndreaptă iarăşi privirea sa spre Petru, cerându-i să declare iubirea sa de trei ori şi încredinţându-i din nou misiunea de păstor al turmei sale, indicându-i şi că această misiune a sa avea să culmineze în jertfirea vieţii (cf. In 21,15-19).

 

Într-un anumit sens, putem spune că noi toţi am fost chemaţi la viaţa de credinţă, am fost aleşi de Dumnezeu, dar şi de popor, pentru a-l sluji cu fidelitate, şi în această slujire poate că am comis erori, unele mai mici, altele mai mari. Însă Domnul Isus iartă mereu greşelile celui care se căieşte şi reînnoieşte mereu încrederea sa, cerând de la noi în mod deosebit dăruire totală pentru cauza poporului său.

 

Iubiţi fraţi şi surori, privirea lui Isus se îndreaptă şi acum, aici şi acum, spre fiecare dintre noi. Este foarte important să o intersectăm cu ochii noştri interiori întrebându-ne: Care este astăzi privirea lui Isus spre mine? La ce mă cheamă? Ce vrea Domnul să-mi ierte şi ce atitudine a mea cere s-o schimb? Care este misiunea mea şi datoria pe care Dumnezeu mi-o încredinţează pentru binele poporului său? De fapt, poporul este al său, nu ne aparţine nouă, dimpotrivă, noi înşine suntem membri ai poporului, numai că avem o responsabilitate şi o misiune deosebită: aceea de a-l sluji. Să fim siguri, iubiţi fraţi, că noi toţi suntem sub privirea lui Isus: El ne priveşte cu iubire, ne cere ceva, ne iartă ceva şi ne dă o misiune. El ne arată încredere mare, alegându-ne pentru a fi colaboratori ai săi în construirea unei lumi mai drepte. Să  fim siguri că privirea sa ne cunoaşte până la capăt, ne iubeşte şi ne transformă, ne reconciliază şi ne uneşte. Privirea sa binevoitoare şi milostivă ne încurajează să renunţăm la drumul care duce la păcat şi la moarte şi ne susţine să continuăm pe drumul păcii şi al binelui. Iată un exerciţiu care ne face bine şi care se poate face mereu şi acasă: să ne gândim că privirea lui Isus este îndreptată spre mine, spre noi şi că tocmai această privire plină de iubire ne va primi în ultima zi a vieţii noastră pământeşti.

 

Privirea poporului

 

3. Privirea lui Dumnezeu este îndreptată în mod deosebit spre voi şi este o privire care vă oferă pacea. Însă, şi o altă privire este îndreptată spre voi: privirea poporului nostru, şi este o privire care exprimă dorinţa arzătoare de dreptate, de reconciliere şi de pace. În acest moment doresc să asigur apropierea mea spirituală de toţi conaţionalii voştri, îndeosebi de refugiaţi şi de bolnavi, rămaşi în ţară cu mari aşteptări şi cu respiraţia tăiată, aşteptând rezultatul acestei zile istorice. Sunt sigur că ei, cu mare speranţă şi rugăciune intensă în inimile lor, au însoţit această întâlnire a noastră. Şi aşa cum Noe a aşteptat ca porumbelul să-i aducă ramura de măslin pentru a arăta sfârşitul potopului şi începutul unei noi ere de pace între Dumnezeu şi oameni (cf. Gen 8,11), tot aşa poporul vostru aşteaptă întoarcerea voastră în patrie, reconcilierea tuturor membrilor săi şi o nouă eră de pace şi prosperitate pentru toţi.

 

Gândurile mele se îndreaptă înainte de toate spre persoanele care i-au pierdut pe cei dragi ai lor şi casele lor, spre familiile care s-au despărţit şi nu s-au mai regăsit niciodată, spre toţi copiii şi spre bătrâni, spre femeile şi spre bărbaţii care suferă teribil din cauza conflictelor şi a violenţelor care au semănat moarte, foame, durere şi plâns. Acest strigăt al săracilor şi al nevoiaşilor l-am simţit puternic, el pătrunde cerurile până la inima lui Dumnezeu Tatăl care vrea să le dea dreptate şi să le dăruiască pacea. La aceste suflete suferinde mă gândesc adesea şi implor ca focul războiului să se stingă o dată pentru totdeauna, ca să se poată întoarce în casele lor şi să trăiască în seninătate. Îl implor pe Dumnezeu atotputernicul ca pacea să vină în ţara voastră şi mă adresez şi oamenilor de bunăvoinţă pentru ca pacea să vină în poporul vostru.

 

Iubiţi fraţi şi surori, pacea este posibilă. Nu voi înceta niciodată să repet că pacea este posibilă! Dar acest mare dar al lui Dumnezeu este în acelaşi timp şi o angajare puternică a oamenilor responsabili faţă de popor. Noi creştinii credem şi ştim că pacea este posibilă pentru că Isus Cristos a înviat şi a învins răul cu binele, a asigurat discipolilor săi victoria păcii asupra acelor complici ai războiului care sunt mândria, avariţia, dorinţa de putere, interesul egoist, minciuna şi ipocrizia (cf. Omilia la celebrarea pentru pace în Sud Sudan şi în Republica Democratică din Congo, 23 noiembrie 2017).

 

Doresc pentru noi toţi ca să ştim să primim vocaţia preaînaltă de a fi artizani de pace, într-un spirit de fraternitate şi solidaritate cu fiecare membru al poporului nostru, un spirit nobil, drept, ferm şi curajos în căutarea păcii, prin dialog, negociere şi iertare. De aceea vă îndemn să căutaţi ceea ce vă uneşte, începând de la apartenenţa la acelaşi popor, şi să depăşiţi tot ceea ce vă desparte. Oamenii sunt de acum obosiţi şi epuizaţi datorită războaielor trecute: vă rog, amintiţi-vă că se pierde totul cu războiul! Oamenii de la voi doresc astăzi un viitor mai bun, care trece prin reconciliere şi pace.

 

Cu mare încredere am aflat, în septembrie 2018, că cei mai înalţi reprezentanţi politici din Sud Sudan au încheiat un acord de pace. De aceea, astăzi îi felicit pe semnatarii acestui document, fie că sunt prezenţi aici cu voi fie că sunt absenţi, fără a exclude pe nimeni; în primul rând pe preşedintele Republicii şi pe conducătorii partidelor politice, pentru alegerea căii dialogului, pentru disponibilitatea la compromis, pentru determinarea de a obţine pacea, pentru promptitudinea de a se reconcilia şi pentru voinţa de a realiza ceea ce s-a stabilit. Doresc din inimă ca să înceteze definitiv ostilităţile, ca armistiţiul să fie respectat – vă rog, ca armistiţiul să fie respectat! –, ca diviziunile politice şi etnice să fie depăşite şi ca pacea să fie durabilă, pentru binele comun al tuturor cetăţenilor care visează să înceapă să construiască naţiunea.

 

Este foarte preţioasă angajarea comună a fraţilor creştini, în cadrul diferitelor iniţiative ecumenice din sânul Consiliului Bisericilor din Sud Sudan, în favoarea reconcilierii şi a păcii, a săracilor şi a celor marginalizaţi, în folosul progresului întregului popor sud sudanez. Îmi amintesc cu bucurie şi cu recunoştinţă de recenta întâlnire cu Conferinţa Episcopală din Sudan şi din Sud Sudan în Vatican, cu ocazia vizitei ad limina Apostolorum. Am fost uimit de optimismul lor, întemeiat pe credinţa vie şi manifestat în angajarea lor neobosită, precum şi de preocupările lor în mijlocul numeroaselor dificultăţi politice şi sociale. Tuturor creştinilor din Sud Sudan care, ajutându-i pe cei mai nevoiaşi, pansează rănile trupului lui Isus, le urez belşugul harurilor cereşti şi asigur amintirea mea permanentă în rugăciune. Fie ca ei să poată fi făcători de pace în poporul sud sudanez, cu rugăciunea şi mărturia, cu conducerea spirituală şi asistenţa umană a fiecărui membru al său, inclusiv liderii.

 

În concluzie, reînnoiesc vouă tuturor, autorităţi civile şi ecleziastice din Sud Sudan, recunoştinţa mea şi aprecierea mea pentru participarea la această reculegere; şi întregului iubit popor sud sudanez îi adresez urări fervente de pace şi de prosperitate. Fie ca belşugul harului şi al binecuvântării lui Dumnezeu Milostiv să ajungă la inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei din Sud Sudan şi să aducă roade de pace durabilă şi înfloritoare, în aceeaşi manieră în care apele fluviului Nil, care străbat ţara voastră, fac să crească şi să înflorească viaţa. În sfârşit, confirm dorinţa mea şi speranţa mea de a putea merge în curând, cu harul  lui Dumnezeu, în iubita voastră naţiune, împreună cu iubiţii mei fraţi prezenţi aici, arhiepiscopul de Canterbury şi fostul moderator al Bisericii Prezbiteriene.

 

Rugăciune finală

 

4. În sfârşit, aş vrea să închei această meditaţie, răspunzând la invitaţia sfântului apostol Paul: „Aşadar, recomand, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită cu toată evlavia şi demnitatea” (1Tim 2,1-2).

 

Tată sfânt, Dumnezeu de bunătate infinită, Tu ne chemi să ne reînnoim în Duhul tău şi arăţi atotputernicia ta mai ales în harul iertării. Recunoaştem iubirea ta de Tată atunci când învingi duritatea omului şi într-o lume sfâşiată de lupte şi discordii îl faci disponibil la reconciliere. De multe ori oamenii au călcat alianţa ta şi Tu, în loc să-i abandonezi, ai încheiat cu ei o legătură nouă prin Isus, Fiul tău şi răscumpărătorul nostru: o legătură aşa de puternică încât nimic n-o va putea rupe vreodată.

 

Te rugăm să acţionezi, cu puterea Duhului, în interiorul inimilor, pentru ca duşmanii să se deschidă la dialog, adversarii să-şi dea mâna şi popoarele să se întâlnească în înţelegere. Prin darul tău, o, Tată, căutarea sinceră a păcii să stingă certurile, iubirea să învingă ura şi răzbunarea să fie dezarmată de iertare, pentru ca încrezându-ne numai în milostivirea ta să regăsim calea întoarcerii la Tine, şi deschizându-ne la acţiunea Duhului Sfânt să trăim în Cristos viaţa nouă, în lauda veşnică adusă numelui tău şi în slujirea fraţilor. Amin (cf. Prefeţe de la Rugăciunile Euharistice pentru Reconciliere I şi II).

 

Iubiţi fraţi şi surori, pacea să fie cu noi şi să rămână pururea cu noi!

 

Iar vouă cei trei, care aţi semnat Acordul de pace, vă cer, ca frate: rămâneţi în pace. Vă cer asta cu inima. Să mergem înainte. Vor exista atâtea probleme, dar nu vă înspăimântaţi, mergeţi înainte, rezolvaţi problemele. Voi aţi demarat un proces: fie ca să se termine bine. Vor exista lupte între voi doi, da. Şi acestea au loc în birou, dar în faţa poporului, cu mâinile unite. Astfel, din simpli cetăţeni veţi deveni părinţi ai naţiunii. Permiteţi-mi să cer asta cu inima, cu sentimentele mele cele mai profunde.

 

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.