Categorii

Vizita Sfântului Părinte Francisc la Campidoglio (marţi, 26 martie 2019)

Discurs adresat administraţiei capitoline

Doamnă primar,

Domnilor şi doamnelor asesori şi consilieri ai Primăriei din Roma,

Stimate autorităţi,

Dragi prieteni,

Îi mulţumesc doamnei primar pentru invitaţia plăcută şi pentru expresiile respectuoase pe care mi le-a adresat. Salutul meu cordial se extinde la asesori, la consilierii de la primărie, la reprezentanţii guvernului, la celelalte autorităţi prezente şi la toţi cetăţenii din Roma.

De mult timp doream să vin în Campidoglio pentru a vă întâlni şi a vă aduce personal mulţumirea mea pentru colaborarea prestată de autorităţile citadine celor de la Sfântul Scaun cu ocazia Jubileului Extraordinar al Milostivirii, precum şi pentru celebrarea altor evenimente ecleziale. De fapt, ele, pentru desfăşurarea lor ordonată şi buna lor reuşită au nevoie de disponibilitatea şi de lucrarea calificată a voastră, administratori ai acestui oraş, martor al unei istorii plurimilenare şi care, primind creştinismul, a devenit în decursul secolelor centrul catolicismului.

Roma este patria unei concepţii originale despre drept, modelate pe înţelepciunea practică a poporului său şi prin care a iradiat lumea cu principiile sale şi instituţiile sale. Este oraşul care a recunoscut valoarea şi frumuseţea filozofiei, a artei şi în general a culturii produse de Elada antică şi a primit-o şi a integrat-o până acolo încât civilizaţia care a rezultat a fost definită pe bună dreptate greco-romană. În acelaşi timp, printr-o coincidenţă care este greu să n-o numim plan, aici au încoronat cu martiriul misiunea lor sfinţii apostoli Petru şi Paul, şi sângele lor, unit cu acela al atâtor alţi martori, s-a transformat în sămânţă de noi generaţii de creştini. Ei au contribuit să de-a urbei o faţă nouă, care, deşi în complicaţia vicisitudinilor istorice alterne, cu dramele lor, lumini şi umbre, străluceşte şi astăzi prin bogăţia monumentelor, a operelor de artă, a bisericilor şi a clădirilor, totul dispus în manieră inimitabilă pe cele şapte coline, dintre care aceasta este prima.

Roma, de-a lungul celor aproape 2.800 de ani de istorie, a ştiut să primească şi să integreze diferite populaţii şi persoane care proveneau din orice parte a lumii, aparţinând la cele mai variate categorii sociale şi economice, fără a le anula diferenţele legitime, fără a umili sau a strivi respectivele caracteristici şi identităţi speciale. Mai degrabă a prestat fiecăreia dintre ele acel teren fertil, acel humus adaptat pentru a face să reiasă ceea ce este mai bun din fiecare şi să dea formă – în dialogul reciproc – la noi identităţi.

Acest oraş a primit studenţi şi pelerini, turişti, refugiaţi şi migranţi care proveneau din orice regiune din Italia şi din atâtea ţări din lume. A devenit pol de atracţie şi joncţiune. Joncţiune între nordul continental şi lumea mediteraneană, între civilizaţia latină şi cea germanică, între prerogativele şi puterile rezervate puterilor civile şi cele proprii ale puterii spirituale. Ba chiar se poate afirma că, graţie forţei cuvintelor evanghelice, aici s-a inaugurat acea distincţie chibzuită, în respectul reciproc şi colaborator pentru binele tuturor, între autoritatea civilă şi cea religioasă, care se conformează mai bine la demnitatea persoanei umane şi îi oferă spaţii de libertate şi de participare.

Roma a devenit apoi ţintă şi simbol pentru toţi cei care, recunoscând-o drept capitală a Italiei şi centru al catolicismului, s-au îndreptat spre ea pentru a-i admira monumentele şi urmele trecutului, pentru a venera memoriile martirilor, pentru a celebra principalele sărbători din anul liturgic şi pentru marile pelerinaje jubiliare, dar şi pentru a presta lucrarea lor în slujba instituţiilor naţiunii italiene sau ale Sfântului Scaun.

De aceea, Roma într-un anumit sens obligă puterea temporală şi cea spirituală să dialogheze constant, să colaboreze stabil în respectul reciproc; şi cer să fim şi creativi, atât în ţeserea zilnică de relaţii bune cât şi în înfruntarea numeroaselor probleme, pe care gestionarea unei moşteniri aşa de imense le aduce în mod necesar cu sine.

„Cetatea eternă” este ca o enormă casetă de comori spirituale, istorico-artistice şi instituţionale, şi în acelaşi timp este locul locuit de circa trei milioane de persoane care aici lucrează, studiază, se roagă, se întâlnesc şi duc înainte istoria lor personală şi familială şi care sunt în ansamblul lor onoarea şi truda fiecărui administrator, a oricăruia care se angajează pentru binele comun al oraşului.

El este un organism delicat, care are nevoie de îngrijire umilă şi asiduă şi de curaj creativ pentru a se menţine ordonat şi trăibil, pentru ca atâta strălucire să nu se degradeze, ci la cumulul gloriilor trecute să se poată adăuga contribuţia noilor generaţii, geniul lor specific, iniţiativele lor, proiectele lor bune.

Campidoglio, împreună cu Cupola lui Michelangelo şi cu Colosseum-ul – care de aici se pot vedea – îi sunt într-un anumit sens emblemele şi sinteza. De fapt, ansamblul acestor vestigii ne spune că Roma posedă o vocaţie universală, purtătoare a unei misiuni şi a unui ideal potrivit să treacă munţii şi mările şi să fie relatat tuturor, de aproape şi de departe, la orice popor ar aparţine, orice limbă ar vorbi şi oricare ar fi culoarea pielii lor. Ca sediu al Succesorului sfântului Petru, este punct de referinţă spirituală pentru întreaga lume catolică. De aceea se explică bine că Acordul de Revizuire a Concordatului dintre Italia şi Sfântul Scaun – a cărui a 35-a aniversare se celebrează anul acesta – afirmă că „Republica italiană recunoaşte semnificaţia deosebită pe care Roma, sediu episcopal al Suveranului Pontif, o are pentru catolicitate” (art. 2 § 4).

Această identitate istorică, culturală şi instituţională deosebită a Romei cere ca administraţia capitolină să fie pusă în măsură să conducă această realitate complexă cu instrumente normative corespunzătoare şi o înzestrare adecvată de resurse.

Însă, şi mai decisiv este ca Roma să se menţină la înălţimea îndatoririlor sale şi a istoriei sale, să ştie şi în circumstanţele actuale schimbate să fie far de civilizaţie şi învăţătoare de primire, să nu piardă înţelepciunea care se manifestă în capacitatea de a integra şi de a-l face pe fiecare să se simtă părtaş cu titlu deplin de un destin comun.

Biserica din Roma vrea să-i ajute pe romani să regăsească sensul apartenenţei la o comunitate atât de specială şi, graţie reţelei parohiilor, şcolilor şi instituţiilor sale caritative, precum şi angajării vaste şi lăudabile a voluntariatului, colaborează cu puterile civile şi cu toţi cetăţenii  pentru a menţine acestui oraş faţa sa cea mai nobilă, sentimentele sale de iubire creştină şi de simţ civic.

Roma cere şi merită colaborarea reală, înţeleaptă, generoasă a tuturor; merită ca atât cetăţenii privaţi cât şi forţele sociale şi instituţiile publice, Biserica catolică şi celelalte comunităţi religioase, toţi să se pună în slujba binelui oraşului şi al persoanelor care locuiesc aici, în special al celor care din orice motiv se află la margini, aproape rebutate şi uitate sau care experimentează suferinţa bolii, a abandonării sau a singurătăţii.

Au trecut 45 de ani de la acea întâlnire care a avut ca titlu: „Responsabilităţile creştinilor în faţa aşteptărilor de caritate şi de dreptate în dieceza de Roma”, mai bine cunoscută ca întâlnirea „despre relele din Roma”. Ea s-a angajat să traducă în practică indicaţiile Conciliului al II-lea din Vatican şi a permis să se înfrunte cu mai mare conştiinţă condiţiile reale ale periferiilor urbane, unde au ajuns mase de imigraţi care proveneau din alte părţi ale Italiei. Astăzi periferiile acelea şi altele au văzut venirea, din atâtea ţări, a numeroşi migranţi fugiţi din războaie şi din mizerie, care încearcă să reconstruiască existenţa lor în condiţii de siguranţă şi de viaţă demnă.

Roma, oraş ospitalier, este chemat să înfrunte această provocare epocală pe urma istoriei sale nobile; să folosească energiile sale pentru a primi şi a integra, pentru a transforma tensiuni şi probleme în oportunităţi de întâlnire şi de creştere. Roma, fecundată de sângele martirilor, să ştie să scoată din cultura sa, plăsmuită de credinţa în Cristos, resursele de creativitate şi de caritate necesare pentru a depăşi fricile care riscă să blocheze iniţiativele şi parcursurile posibile. Acestea ar putea face să înflorească oraşul, să înfrăţească şi să creeze ocazii de dezvoltare, atât civică şi culturală, cât şi economică şi socială. Roma oraş al punţilor, niciodată al zidurilor!

Să nu ne temem de bunătate şi de caritate! Ele sunt creative şi generează o societate paşnică, aptă să multiplice forţele, să înfrunte problemele cu seriozitate şi cu mai puţină linişte, cu mai mare demnitate şi respect faţă de fiecare şi să se deschidă la noi ocazii de dezvoltare.

Sfântul Scaun doreşte să colaboreze tot mai mult şi mai bine pentru binele oraşului, în slujba tuturor, în special a celor mai săraci şi dezavantajaţi, pentru cultura întâlnirii şi pentru o ecologie integrală. El încurajează toate instituţiile şi structurile sale, precum şi toate persoanele şi comunităţile care fac referinţă la el, să se angajeze activ pentru a mărturisi eficacitatea şi atracţia unei credinţe care devine lucrare, iniţiativă, creativitate în slujba binelui.

De aceea formulez cele mai bune urări pentru ca toţi să se simtă pe deplin implicaţi pentru a obţine acest obiectiv, pentru a confirma cu claritatea ideilor şi forţa mărturiei zilnice tradiţiile cele mai bune ale Romei şi misiunea sa şi pentru ca asta să favorizeze o renaştere morală şi spirituală a oraşului.

Doamnă primar, dragi prieteni, la sfârşitul acestei intervenţii, vreau să încredinţez ocrotirii Mariei Salus Populi Romani şi sfinţilor patroni Petru şi Paul pe fiecare dintre voi, munca voastră şi propunerile bune care vă însufleţesc. Să puteţi fi uniţi în slujirea acestui oraş iubit, în care Domnul m-a chemat să desfăşor slujirea episcopală. Asupra fiecăruia dintre voi invoc din inimă belşugul binecuvântărilor divine şi asigur pentru toţi o amintire în rugăciune. Şi voi rugaţi-vă pentru mine şi dacă vreunul dintre voi nu se roagă, cel puţin să gândească bine despre mine! Multe mulţumiri!

__________________

Cuvintele Sfântului Părinte adresate cetăţenilor

Dragi romani, bună ziua!

Ca episcop al vostru de obicei vă întâlnesc la „Sfântul Petru”, la „Sfântul Ioan”, sau în parohii… Astăzi îmi este dat să vă adresez cuvântul şi salutul de la Campidoglio, leagăn al acestui oraş şi inimă pulsantă a vieţii sale administrative şi civile. Mulţumesc pentru prezenţa voastră şi mulţumesc pentru afectul pe care-l aveţi faţă de Succesorul lui Petru!

Biserica din Roma, conform cunoscutei expresii a sfântului Ignaţiu de Antiohia, „prezidează în caritate” (Scrisoarea către romani, Introducere). De aceea este misiunea episcopului său, papa, dar şi a tuturor creştinilor din Roma, să lucreze concret pentru a menţine faţa acestei Biserici mereu luminoasă, reflectând lumina lui Cristos care reînnoieşte inimile.

În inima papei găsesc loc şi cei care nu împărtăşesc credinţa noastră, toţi sunt fraţi: faţă de toţi este apropierea mea spirituală şi încurajarea mea de a fi în fiecare zi „artizani” de fraternitate şi de solidaritate. Ca atâţia oameni din toată lumea, şi voi, cetăţeni din Roma, sunteţi preocupaţi de bunăstarea şi de educaţia copiilor voştri; este la inima voastră viitorul planetei şi tipul de lume pe care o vom lăsa generaţiilor viitoare. Dar astăzi, şi în fiecare zi, aş vrea să cer fiecăruia dintre voi, după propriile capacităţi, să vă îngrijiţi unul de altul, să fiţi aproape unii de alţii, să vă respectaţi reciproc. Astfel întrupaţi în voi înşivă valorile cele mai frumoase ale acestui oraş: adică o comunitate unită, care trăieşte în armonie, care acţionează nu numai pentru dreptate, ci într-un spirit de dreptate.

Mulţumesc iarăşi pentru această întâlnire! Îi cer Domnului să vă umple cu harurile sale şi cu binecuvântările sale. Şi vă cer vouă, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc şi la revedere!

__________________

Salutul Sfântului Părinte adresat angajaţilor capitolini cu familiile lor

Dragi prieteni,

La încheierea vizitei mele la Campidoglio, sunt bucuros să vă salut pe voi care sunteţi, într-un anumit sens, scheletul organizării comunale. Vă mulţumesc pentru primirea voastră şi vă sunt recunoscător pentru tot ceea ce aţi făcut pentru a pregăti această zi.

Cea mai mare parte a muncii pe care o desfăşuraţi nu este de genul care face zgomot. Nimeni dintre voi nu face zgomot ci faceţi lucruri care susţin. În culise, angajarea voastră zilnică face posibilă activitatea obişnuită a primăriei în favoarea cetăţenilor şi a atâtor vizitatori care ajung în fiecare zi la Roma. Cu munca voastră, voi vă străduiţi să veniţi în întâmpinarea exigenţelor legitime ale familiilor romane, care în multe aspecte depind de grija voastră: fiţi conştienţi de atâta responsabilitate! Sunteţi lucrători pe teren, funcţionari, angajaţi în diferite birouri şi în multiplele departamente ale administraţiei publice, responsabili de curăţenie, personal de întreţinere şi de siguranţă. Mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi!

Munca voastră silenţioasă şi fidelă contribuie nu numai la îmbunătăţirea oraşului, ci are şi o mare semnificaţie pentru voi personal, pentru că modul în care muncim exprimă demnitatea noastră şi tipul de persoane care suntem.

Vă încurajez să continuaţi cu generozitate şi încredere activitatea voastră în slujba oraşului Roma, a locuitorilor săi, a turiştilor şi a pelerinilor. Mă voi ruga pentru voi şi pentru familiile voastre; şi cer cu rugăminte fiecăruia să-şi amintească să se roage un pic pentru mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.