Categorii

Vizita pastorală la parohia romană „Sfânta Maria Josefa a Inimii lui Isus” la Castelverde (19 februarie 2017)

Întâlnirea cu copiii

Parohul:

Alessandro este un copil foarte inteligent. În urmă cu câteva duminici, cu privire la chemarea apostolilor am spus: „Dacă astăzi vine Isus şi te cheamă, cine este dispus să meargă?”, şi au ridicat mâna mai mulţi. Între ei era şi el. Alessandro, aici este Sanctitatea Sa Papa Francisc, vicarul lui Cristos, şi poţi să-l întrebi tot ce vrei.

Alessandro:

De ce ai devenit Papă?

Papa Francisc:

Pentru că există „vinovaţii”. Unul dintre vinovaţi este acesta [îl indică pe cardinalul Vallini]. [Copiii izbucnesc în râs]. Pentru că tu ştim cum se face Papa? Iată, îţi explic. Voi ştiţi cum se face Papa? [„Nu!”]. Se plăteşte pentru a deveni Papă? [„Nu!”]. Dar dacă unul plăteşte mult, mult, mult, până la urmă îl facă Papă? [„Nu!”] Nu. Se trage la sorţi Papa? [„Nu!”] Nu. Nu se trage la sorţi. Şi cum se face? Cine sunt cei care-l aleg pe Papa? Gândiţi-vă bine: cine sunt? [„Cardinalii”] Cardinalii. Şi părintele Agostino [Vallini] este un cardinal, este vicarul de Roma, şi el era printre cei 115 care erau reuniţi pentru a-l alege pe Papa. Aţi înţeles? Şi ei se reunesc, vorbesc între ei, se gândesc… „Eh, dar ne gândim la acesta, ne gândim la acesta, şi acesta are avantajul acesta, acesta are avantajul celălalt…”, şi raţionează… Dar mai ales – şi acesta este lucrul cel mai important, se roagă. Aţi înţeles? Aceşti oameni care sunt în claustrare, adică, acolo nu pot vorbi cu oamenii din afară, sunt ca şi izolaţi, de la Casa „Sfânta Marta” merg în Capela Sixtină ca să-l aleagă pe Papa. Vorbesc între ei despre ceea ce are nevoie Biserica astăzi şi pentru aceasta este mai bună o personalitate de acest profil sau de acel profil…; toate sunt raţionamente umane. Şi Domnul îl trimite pe Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt ajută în alegere. Apoi, fiecare îşi dă votul său şi se face numărătoarea, iar cel care are două treimi din voturi este ales Papă. După cum vedeţi, este un proces format din multă rugăciune. Nu se plăteşte, nu există prieteni puternici care fac presiuni, nu, nu. Aşadar, cine îl face pe Papa?… Nu, întrebarea o voi pune aşa: cine este persoana cea mai importantă în acel grup care îl face pe Papa? Gândiţi-vă bine! Cine este? [Unul spune: „Papa”]. Nu, Papa încă nu este făcut. [Unii: „Dumnezeu”]. Dumnezeu, Duhul Sfânt, care prin vot îl face pe Papa. Apoi, cel care este ales, probabil nu este cel mai inteligent, probabil nu este cel mai viclean, probabil nu este cel mai descurcăreţ pentru a face lucrurile, dar este acela pe care Dumnezeu îl vrea pentru acel moment al Bisericii. Aţi înţeles? [„Da!”]. Şi vă pun o întrebare, dar gândiţi-vă bine. La alegere, tu ai pus prima întrebare, Alessandro, unde m-au făcut Papă pe mine, eram 115. Vă pun întrebarea: cine era cel mai inteligent dintre aceştia 115? [„Tu!”]. Nu! [Unii: „Toţi!”]. Nu! Cel mai, cel mai… [„Dumnezeu”]. Dumnezeu. Dumnezeu este al 116-lea… Eh, nu se ştie, dar cel care este ales nu este în mod necesar cel mai inteligent. Aţi înţeles? Există mai inteligenţi decât el, dar Dumnezeu l-a ales pe acela. Şi ca în toate lucrurile vieţii, timpul trece, Papa trebuie să moară ca toţi, sau să iasă la pensie, aşa cum a făcut marele Papa Benedict, pentru că nu avea sănătate bună, şi va veni un altul, care va fi diferit, poate va fi mai inteligent sau mai puţin inteligent, nu se ştie. Dar va veni altul în acelaşi mod: ales de grupul de cardinali sub lumina Duhului Sfânt. Aţi înţeles? Spune-mi, Alessandro, tu eşti satisfăcut de răspuns? Este adevărat? N-am greşit? N-am spus o minciună? Mulţumesc.

Parohul:

Flavio, din grupul de la Mir. Unde este? Unul câte unul.

Flavio:

Tu, când erai mic, ce voiai să te devii când vei fi mare?

Papa Francisc:

Îţi voi spune: dar cum te cheamă?

Flavio:

Flavio.

Papa Francisc:

Îţi spun, dar să nu râzi! Nu glumesc, eu voi spune adevărul. Voiam să devin măcelar. Cu adevărat! Pentru că atunci când mergeam la piaţă cu bunica, vedeam cum măcelarul făcea bucăţile de carne: „Ce bun e omul acesta!”, şi îmi plăcea. „Când voi fi mare, voi fi măcelar”.

Flavio:

Şi… aş putea să-ţi fac o poză?

Papa Francisc:

Da! Şi tu, spune-mi, tu ce vrei să devii când vei fi mare?

Flavio:

Fotbalist.

Papa Francisc:

Fotbalistul! Voi l-aţi văzut pe el jucând fotbal? [„Da!”] Se pricepe sau nu? [„Da!”]. Şi pe ce post joci…

Flavio:

Mijlocaş.

Papa Francisc:

Mijlocaş? Bine…

Parohul:

Prezintă-te, spune cum te cheamă.

Cristian:

Eu mă numesc Cristian. Tu cum ai reuşit să devii Papă?

Parohul:

Iarăşi?

Cristian:

Eh, aceasta este întrebarea mea!

Parohul:

Aceasta era întrebarea ta? Ţi-a răspuns mai înainte… pune alta…

Papa Francisc:

Spune-mi alta. Gândeşte-te, gândeşte-te. Gândeşte-te liniştit, tu gândeşte-te la o altă întrebare şi…

Parohul:

Pune o întrebare. Pe cea pe care o vrei?

Papa Francisc:

Cum te cheamă?

Agostino:

Agostino.

Papa Francisc:

Agostino, ca pe vicarul de Roma.

Agostino:

Dar, pentru a deveni Papă, la şcoală trebuie să te descurci bine?

Papa Francisc:

Pentru a deveni Papă tu trebuie, înainte de toate să fii un creştin bun. Normal, mai întâi cineva devine preot, apoi episcop. Dar în primele timpuri ale Bisericii, nu toţi Papii erau în mod necesar preoţi: unii erau diaconi. Dar trebuie să fie un creştin bun. Şi comunitatea face semnalarea, făcea, în acel timp. Erau mulţi creştini care îl cunoşteau pe acesta sau pe acela şi semnalau; unii erau preoţi, unii diaconi. Dar apoi, cu timpul, s-a aranjat bine sistemul de alegere şi acum îl aleg pe Papa numai cardinalii. Cardinalii sub 80 de ani.

Copil:

Care a fost punctul cel mai dificil din viaţa ta?

Papa Francisc:

Care a fost…?

Copil:

… punctul cel mai dificil din viaţa ta?

Papa Francisc:

Da, au fost câteva dificile. Cât priveşte sănătatea, am avut câteva timpuri dificile. Când aveam 20 de ani, am fost aproape mort datorită unei infecţii, mi-au scos o parte dintr-un plămân… dar Domnul m-a dus înainte. Şi apoi, momentele dificile pe care le avem toţi, toţi, în viaţă. Fiţi atenţi la asta! Viaţa este un dar al lui Dumnezeu, dar în viaţă există momente urâte, există momente dificile care trebuie depăşite şi trebuie mers înainte. Eu am avut multe, ca toţi oamenii. Dar îmi amintesc de acesta al bolii la 20 de ani, şi am avut altele dificile. Dar eu voi spune asta: pentru mine viaţa n-a fost uşoară. Eu vă întreb pe voi: pentru toţi, pentru oameni, viaţa, în general, este uşoară? [„Nu!”]. Există dificultăţi în viaţă? [„Da!”]. Mereu! Există şi vor exista. Dar nu trebuie să ne înspăimântăm. Dificultăţile se depăşesc, se merge înainte, cu credinţa, cu forţa, cu curajul! Dar voi nu sunteţi curajoşi… Sunteţi sau nu sunteţi?…

Copil:

În anumite momente…

Papa Francisc:

Sunteţi curajoşi sau nu? [„Da!”]. Sunteţi buni? [„Da şi nu”] Sau sunteţi toţi fricoşi? [„Nu!”]. Sunteţi curajoşi? [„Da!”]. Bine, înainte! Mulţumesc!

Copil:

Ţie. Pot să-ţi fac o poză?

Papa Francisc:

Da. Acum trecem la a doua repriză: timpul fetiţelor. Să vedem cine învinge, eh?

Giulia:

Cum vă simţiţi ca reprezentant al Bisericii catolice?

Papa Francisc:

Mă simt cu multă responsabilitate. Tu ai spus cuvântul „reprezentant”, şi unul care „reprezintă” Biserica nu poate face figură urâtă. Papa, poate să facă figură urâtă? [„Nu!”]. Nu, nu poate. Trebuie să fie atent să nu facă figură urâtă. Dar simt şi un alt lucru. Papa este Episcopul… Papa este episcop sau nu este episcop?

Giulia:

Da.

Papa Francisc:

Dar al cărui oraş este episcop?

Giulia:

Al Romei.

Papa Francisc:

Al Romei. Papa este Episcopul Romei dar are grija pastorală a întregii Biserici din lume cu ceilalţi episcopi. Dar dieceza Papei care este? [Cineva spune: „Sfântul Ioan”]. Catedrala este Sfântul Ioan. Şi dieceza este…

Giulia:

Sfântul Petru.

Papa Francisc:

Roma. De acord. Şi Papa este şi episcop şi părinte, şi ceea ce trebuie să simtă Papa este că e părinte; dacă Papa sau Episcopul nu simte că este părinte, îi lipseşte ceva. Asta este.

Parohul:

Bine, copii, ajunge atât, cu întrebările.

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Acum le pun eu…

Parohul:

Acum, copii, tăcere absolută, pentru că Papa vrea să vă pună o întrebare. Deci trebuie să fiţi atenţi.

Papa Francisc:

Eu pun întrebări şi voi răspundeţi toţi. Câţi „Dumnezei” sunt? [„Unul”]. Dar… eu cunosc trei! [„Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”]. Tată, Fiu şi Duh Sfânt: unu şi doi şi trei. Sunt trei. Ce răspundeţi la asta? Cine poate să răspundă? [Unul spune: „Sunt trei”]. Sunt trei Dumnezei? Sau unul? [Unul spune: „Este unul singur împărţit în trei părţi”]. În trei bucăţi? Nu, Dumnezeu este unul [„Este un singur Dumnezeu care reprezintă însă mai multe lucruri”]. Nu merge… Câţi „Dumnezei” sunt? [„Trei”]. Trei „Dumnezei”? Sau unul? [„Unul”]. Dar dacă este unul… Vă pun această întrebare: Tatăl este Dumnezeu? [„Da!”] Fiul este Dumnezeu? [„Da… Nu…”]. Ah, nu e Dumnezeu? [„Da, e Dumnezeu”]. Duhul Sfânt este Dumnezeu? [„Da”]. Sunt trei, dar acest lucru nu este uşor de înţeles: sunt trei Persoane, aţi înţeles asta? Sunt trei Persoane, dar cele trei Persoane fac un singur Dumnezeu. De acord? [„Da”]. Nu sunteţi convinşi? Aşadar sunt trei, ce anume? Trei… [„Persoane”] şi un [„Dumnezeu”]. Trei… [„Persoane”] şi un [„Dumnezeu”]. Şi Sfânta Fecioară Maria este Dumnezeu? [„Nu”]. Ce este Sfânta Fecioară Maria? [„Mama…”]. Mama lui Dumnezeu. Pentru ce este Mama lui Dumnezeu? Pentru că este cea care l-a adus pe Isus lumii. De acord? [„Da”]. Da. Şi Iosif a ajutat-o pe Sfânta Fecioară Maria, cu adevărat. Tatăl este Dumnezeu? Da. Fiul este Dumnezeu? Da. Duhul Sfânt este Dumnezeu? Da. Trei persoane, de acord? Câte Persoane? [„Trei”]. Câţi „Dumnezei”? [„Unul”]. Sfânta Fecioară Maria este Dumnezeu? [„Nu”] Sfânta Fecioară Maria este…? Mama lui Dumnezeu. Clar. Asta să nu uitaţi niciodată. Bine.

Parohul:

Mii de mulţumiri, Sanctitate. Copii, ne ridicăm în picioare şi acum Sfântul Părinte ne va invita să ne rugăm, deci tăcere, aşa cum facem de obicei în biserică.

Papa Francisc:

Tăcere. Ochii închişi. Să ne gândim la Sfânta Fecioară Maria şi să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria care este Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră. Toţi împreună. Bucură-te Marie…

Să vă binecuvânteze Dumnezeu atotputernicul…

Şi rugaţi-vă pentru mine, de acord? [„Da!”]. Sigur? [„Da!”]. Mulţumesc!

___________________

Întâlnirea cu familiile asistate de Caritas

Papa Francisc:

Mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Munca voastră este să vă apropiaţi de persoanele care au vreo necesitate şi nu numai de a da ceva, ci de a asculta: „apostolatul urechii”. Uneori cineva poate să se gândească: „Dar acela este un pic plictisitor, cât de plictisitor este… să asculţi atâta durere, când nu există necesarul pentru a cumpăra medicamente, când nu este de mâncare…

(un bărbat):

Sfinte Părinte, Elemozineria trimite multe ajutoare ale dumneavoastră.

(o femeie):

… este o parohie care are atâta nevoie, atâta!

Papa Francisc:

… atâta duioşie…

(o femeie):

Noi ne străduim, nu ne descurajăm.

Papa Francisc:

Înainte!… Dar nu vă certaţi între voi!

Gândiţi-vă la asta: când vine o persoană ca să ceară ajutor, o doamnă sau un domn sau oricine, acea persoană este Isus. Pentru că şi Isus a trebuit să ceară ajutor când era refugiat în Egipt. Isus e cel care are nevoie în această persoană. „Dar aceasta este o persoană care bârfeşte, care nu merge la biserică, nu crede în Dumnezeu…”. Dar este Isus. Este Isus. Rugăciunea voastră este cea care lărgeşte inima şi credinţa: este Isus, este cu mine, Isus este cu mine, astăzi. Şi acest pachet îl dau lui Isus. Şi acest zâmbet îl dau lui Isus. Acesta este drumul vostru de sfinţenie. Dacă voi faceţi asta, veţi deveni sfinţi. Toţi! Este simplu. Dar nu uitaţi: Isus e cel care bate la uşă. Vă dau binecuvântarea, dar înainte de toate s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, pentru ca ea să mijlocească pentru noi toţi şi pentru voi. Bucură-te Marie…

[Binecuvântarea]

Şi amintiţi-vă: fiecare persoană care vine este Isus. Acea persoană bună este Isus? Da. Acea persoană nu atât de bună este Isus? Da. Pentru mine, este Isus. Eu trebuie s-o primesc ca pe Isus. Acea femeie care are o limbă de şarpe este Isus? Da. Şi trebuie să fac, cu duioşia mea şi iubirea mea, ca limba sa să se „dezotrăvească” şi să nu bârfească. Dar este întotdeauna duioşia, iubirea, pentru că fiecare persoană care are nevoie este Isus care bate la uşa inimii mele. Şi rugaţi-vă şi pentru mine: şi eu bat la uşa inimii voastre şi cer rugăciune. Nu cer un pachet, ci cer rugăciune, vreun Rozariu… Mulţumesc!

______________________

Omilia în timpul celebrării euharistice

Astăzi este un mesaj care aş spune că e unic în lecturi. În prima lectură este Cuvântul Domnului care ne spune: „Fiţi sfinţi, pentru că eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev 19,2). Dumnezeu Tatăl ne spune asta. Şi Evanghelia se termină cu acel cuvânt al lui Isus: „Fiţi desăvârşiţi după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Mt 5,48). Acelaşi lucru. Acesta este programul de viaţă. Fiţi sfinţi, pentru că El este sfânt; fiţi desăvârşiţi, pentru că El este desăvârşit.

Şi voi puteţi să mă întrebaţi: „Dar, părinte, cum este drumul pentru sfinţenie, care este drumul pentru a deveni sfinţi?”. Isus explică bine asta în Evanghelie: explică asta cu lucruri concrete.

Înainte de toate: „Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi» şi «dinte pentru dinte!» Eu însă vă spun: să nu vă împotriviţi celui rău” (Mt 5,38-39), adică fără răzbunare. Dacă eu am în inimă supărare pentru ceva ce mi-a făcut cineva şi vreau să mă răzbun, asta mă îndepărtează de la drumul spre sfinţenie. Fără răzbunare. „Mi-ai făcut-o: mi-o vei plăti!”. Acesta este creştin? Nu. „Mi-o vei plăti” nu intră în limbajul unui creştin. Fără răzbunare. Fără supărare. „Dar acela îmi face viaţa imposibilă!…”. „Acea vecină de acolo mă bârfeşte în fiecare zi! O voi bârfi şi eu…”. Nu. Ce spune Domnul? „Roagă-te pentru ea” – „Dar pentru aceea trebuie să mă rog eu?” – „Da, roagă-te pentru ea”. Este drumul iertării, al uitării ofenselor. Îţi dau o palmă peste obrazul drept? Întoarce-i-l şi pe celălalt. Răul se învinge cu binele, păcatul se învinge cu această generozitate, cu această forţă. Este urâtă supărarea. Toţi ştim că nu este un lucru mic. Marile războaie – noi vedem în telejurnale, în ziare, acest masacru de oameni, de copii… câtă ură!, dar este aceeaşi ură – este aceeaşi! – pe care o ai tu în inimă faţă de acela, faţă de aceea sau faţă de acea rudă a ta sau faţă de soacra ta sau faţă de altul, aceeaşi. Aceea este mărită, dar este aceeaşi. Supărarea, voinţa de a mă răzbuna: „Mi-o vei plăti!”, acest lucru nu este creştin.

„Fiţi sfinţi după cum Dumnezeu este sfânt”; „fiţi desăvârşiţi după cum este desăvârşit Tatăl vostru ceresc”, „care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5,45). Este bun. Dumnezeu dă bunurile sale tuturor. „Dar dacă acela mă bârfeşte, dacă acela mi-a făcut-o lată, dacă acela m-a…”. A ierta. În inima mea. Acesta este drumul sfinţeniei; şi asta îndepărtează de la războaie. Dacă toţi bărbaţii şi femeile din lume ar învăţa asta, n-ar exista războaiele, n-ar exista. Războiul începe aici, în amărăciune, în supărare, în voinţa de răzbunare, de a-l face să plătească. Dar asta distruge familii, distruge prietenii, distruge cartiere, distruge atât de mult, atât de mult… „Şi ce trebuie să fac, părinte, când simt asta?” O spune Isus, n-o spun eu: „Iubiţi pe duşmanii voştri” (Mt 5,44). „Eu trebuie să-l iubesc pe acela?” – Da – „Nu pot” – Roagă-te pentru ca să poţi –. „Iubiţi pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută” (ibid.). „Să mă rog pentru cel care-mi face rău?” – Da, pentru ca să-şi schimbe viaţa, pentru ca Domnul să-l ierte. Aceasta este mărinimia lui Dumnezeu, Dumnezeul mărinimos, Dumnezeul cu inimă mare, care iartă totul, care este milostiv. „Este adevărat, părinte, Dumnezeu este milostiv”. Şi tu? Eşti milostiv, eşti milostivă cu persoanele care ţi-au făcut rău? Sau care nu te iubesc? Dacă El este milostiv, dacă El este sfânt, dacă El este desăvârşit, noi trebuie să fim milostivi, sfinţi şi desăvârşiţi ca El.

Aceasta este sfinţenia. Un bărbat şi o femeie care fac asta merită să fie canonizaţi: devin sfinţi. Aşa de simplă este viaţa creştină. Eu vă sugerez să începem de la puţin. Toţi avem duşmani; toţi ştim că acela sau aceea mă bârfeşte, toţi ştim asta. Şi toţi ştim că acela sau aceea mă urăşte. Toţi ştim. Şi să începem de la puţin. „Dar eu ştiu că acesta m-a calomniat, a spus despre mine lucruri urâte”. Vă sugerez: ia-ţi un minut, adresează-te lui Dumnezeu Tatăl: „Acela sau aceea este fiul Tău, este fiica Ta: schimbă-i inima. Binecuvântează-l, binecuvânteaz-o”. Asta se numeşte a ne ruga pentru cei care nu ne iubesc, pentru duşmani. Se poate face cu simplitate. Probabil că supărarea rămâne; probabil că supărarea rămâne în noi, dar noi facem efortul pentru a merge pe drumul acestui Dumnezeu care este aşa de bun, milostiv, sfânt şi desăvârşit care face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni: este pentru toţi, este bun pentru toţi. Trebuie să fim buni pentru toţi. Şi să ne rugăm pentru cei care nu sunt buni, pentru toţi.

Noi ne rugăm pentru cei care ucid copiii în război? Este greu, este foarte departe, dar trebuie să învăţăm să facem asta. Pentru ca să se convertească. Noi ne rugăm pentru acele persoane care sunt mai aproape de noi şi ne urăsc sau ne fac rău? „Eh, părinte, este greu! Eu aş vrea să-l strâng de gât!” – Roagă-te. Roagă-te pentru ca Domnul să le schimbe viaţa. Rugăciunea este un antidot împotriva urii, împotriva războaielor, aceste războaie care încep acasă, care încep în cartier, care încep în familii… Gândiţi-vă numai la războaiele din familii pentru moştenire: câte familii se distrug, se urăsc pentru moştenire. Să ne rugăm pentru ca să fie pace. Şi dacă eu ştiu că vreunul îmi vrea răul, nu mă iubeşte, trebuie să mă rog în special pentru el. Rugăciunea este puternică, rugăciunea învinge răul, rugăciunea aduce pacea.

Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu astăzi este simplu. Acest sfat: „Fiţi sfinţi pentru că eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt”. Şi apoi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit”. Şi pentru aceasta, a cere harul de a nu rămâne în supărare, harul de a ne ruga pentru duşmani, de a ne ruga pentru oamenii care nu ne iubesc, harul păcii.

Vă cer, cu rugăminte, să trăiţi această experienţă: în fiecare zi o rugăciune. „Ah, acesta nu mă iubeşte, însă, Doamne, te rog…”. Unul pe zi. Aşa se învinge, aşa vom merge pe acest drum al sfinţeniei şi al desăvârşirii. Aşa să fie.

__________________________

Salut final

Multe mulţumiri pentru că aţi fost aici ca să ne rugăm împreună, ca să ne rugăm pentru tot cartierul, pentru parohie. Vă salut pe voi toţi, credincioşi catolici, precum şi pe musulmani, şi cer pentru voi toţi binecuvântarea Domnului. Îi salut şi pe atâţia care voiau să vină dar nu le-a fost posibil: binecuvântarea mea şi salutul meu şi pentru ei. Şi acum, un minut de rugăciune şi vă dau binecuvântarea. S-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria: Bucură-te Marie…

[Binecuvântarea]

Şi vă rog, rugaţi-vă pentru mine. La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.