Categorii

Vizita la „Villa Nazareth” (sâmbătă, 18 iunie 2016)

Papa-Villa-NazarethComentariu la Evanghelia bunului samaritean (Lc 10,25-37)

Există atâtea persoane implicate în acest text din Evanghelie: cel care pune întrebarea „cine este aproapele meu?”; Isus; şi apoi, în parabolă, tâlharii, săracul care era pe jumătate mort pe drum, apoi preotul, apoi învăţătorul legii, probabil avocat [„levitul”]; apoi hangiul, proprietarul hotelului.

În parabolă, probabil nici preotul nici învăţătorul legii nici samariteanul nici hangiul nu ştiau să răspundă la întrebarea „cine este aproapele?”; probabil nici nu cunoşteau cum era „aproapele”, cine era „aproapele”. Preotul era grăbit, ca toţi preoţii, pentru că s-a uitat la ceas: „Trebuie să celebrez Liturghia”, sau, de atâtea ori: „Am lăsat biserica deschisă, trebuie s-o încui, pentru că orarul este acela şi nu pot să rămân aici”. Învăţătorul legii, om practic, a spus: „Dacă eu mă amestec în asta, mâine trebuie să merg la tribunal, să fiu martor, să spun ceea ce am făcut, pierd două, trei zile de muncă… Nu, nu, mai bine…”. Trăiască Ponţiu Pilat, şi a plecat. În schimb, celălalt [samariteanul] păcătos, străin care nu era chiar din poporul lui Dumnezeu, s-a înduioşat: „i s-a făcut milă” şi s-a oprit. Toţi trei – preotul, avocatul şi samariteanul – ştiau bine, cunoşteau bine ce trebuia făcut. Şi fiecare dintre ei a luat propria decizie. Dar mie îmi place să mă gândesc la hangiu: este anonimul. El a privit toate acestea, a văzut şi n-a înţeles nimic. „Dar acesta este un nebun! Un samaritean care ajută un evreu! Este nebun! Şi apoi, cu mâinile sale îi îngrijeşte rănile şi îl aduce aici la han şi îmi spune: «Tu îngrijeşte-te de el, eu te voi plăti dacă este ceva în plus…». Eu n-am văzut niciodată un asemenea lucru, acesta este un nebun!”. Şi acel om a primit Cuvântul lui Dumnezeu: în mărturie. A cui? A preotului, nu, pentru că nici nu l-a văzut; a avocatului, acelaşi lucru. A păcătosului, un păcătos care are compasiune. „Ah, ai auzit lucrul acela? Un păcătos, da, nu era fidel faţă de poporul lui Dumnezeu, dar a avut compasiune”. Şi nu înţelegea nimic, a rămas cu îndoiala, probabil cu curiozitatea: „Dar ce s-a întâmplat aici, straniu…”. Cu neliniştea înlăuntrul său; şi asta e ceea ce face mărturia. Mărturia acestui păcătos a semănat nelinişte în inima acestui hangiu; şi ce s-a întâmplat cu el, Evanghelia nu spune, nici măcar numele. Dar cu siguranţă acest om… – în mod sigur, pentru că Duhul Sfânt când seamănă, face să crească – în mod sigur a crescut curiozitatea sa, neliniştea sa, a lăsat-o să crească în inima sa şi a primit mesajul mărturiei. Apoi, după câteva zile, a trecut încă o dată pe acolo samariteanul; cu siguranţă a plătit ceva. Sau [hangiul i-a spus]: „Nu, lasă, lasă: asta intră în contul meu”. Probabil aceasta a fost prima sa reacţie la mărturie.

Şi pentru ce mă opresc eu, astăzi, asupra acestui personaj, asupra acestei persoane? Pentru că mărturia noastră nu se poate contabiliza – nu ştiu cum se spune –. Mărturia înseamnă a trăi în aşa fel încât ceilalţi „să vadă faptele voastre şi să-l preamărească pe Tatăl care este în ceruri” (cf. Mt 5,16), adică să-l întâlnească pe Tatăl, să meargă la El… Sunt cuvinte ale lui Isus.Papa-Villa-Nazareth-2

Eu, despre Villa Nazareth am auzit ştiri: „Există această Operă…”, dar nu o cunoşteam bine. Apoi, monseniorul Celli mi-a spus câte ceva… Este o Operă, o lucrare unde se favorizează mărturia. Aici se vine nu pentru „a se căţăra”, nici pentru a câştiga bani, nu, ci pentru a merge pe urmele lui Isus şi a da mărturie despre Isus, a semăna mărturie. În tăcere, fără explicaţii, cu gesturile… A relua limbajul gesturilor. Şi cu siguranţă acest hangiu este în cer, în mod sigur!, pentru că acea sămânţă, în mod sigur, a crescut, a răsărit. A văzut un lucru pe care niciodată, niciodată nu s-ar fi gândit că-l va vedea. Şi aceasta este mărturia. Mărturia trece şi pleacă. Tu o laşi acolo şi pleci. Numai Domnul o păzeşte, o face să crească, aşa cum face să crească sămânţa: în timp ce stăpânul doarme, creşte planta.

Îmi doresc ca această Operă să continue să fie o Operă de mărturie, o casă de mărturie; de mărturie pentru toţi, pentru toţi. De mărturie pentru oamenii care se apropie, sau care aud vorbindu-se despre ea… o mărturie. Îmi doresc asta. Şi fie ca Domnul să ne elibereze de tâlhari – sunt atâţia! –, să ne elibereze de preoţi grăbiţi sau care merg grăbiţi, mereu, nu au timp să asculte, să vadă, trebuie să-şi facă treburile lor…; să ne elibereze de învăţători care vor să prezinte credinţa lui Isus Cristos cu o rigiditate matematică; şi să ne înveţe să ne oprim şi să ne înveţe acea înţelepciune a Evangheliei: „a ne murdări mâinile”. Fie ca Domnul să ne dea acest har. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.