Categorii

Vizita la biserica „Sfântul Francisc” din Cracovia. Rugăciunea Sfântului Părinte, Cracovia, sâmbătă, 30 iulie 2016

Papa-biserica-Sfântul-FranciscRugăciune pentru pace şi pentru apărarea de violenţă şi de terorism

O, Dumnezeule atotputernic şi milostiv, Domn al universului şi al istorie. Tot ceea ce ai creat este bun şi mila Ta faţă de greşelile omului este inepuizabilă.

Astăzi venim la Tine pentru a-ţi cere să păstrezi lumea şi pe locuitorii săi în pace, să îndepărtezi de la ea valul devastator al terorismului, să readuce prietenia şi să reverşi în inimile creaturilor Tale darul încrederii şi al disponibilităţii de a ierta.

O, Dătător al vieţii, Te rugăm şi pentru toţi cei care au murit ca victime ale brutalelor atacuri teroriste. Dăruieşte-le lor o răsplată veşnică. Fie ca să mijlocească pentru lume, sfâşiată de conflicte şi de contraste.

O, Isuse, Principe al Păcii, Te rugăm pentru cel care a fost rănit în aceste acte de violenţă inumană: copii şi tineri, femei şi bărbaţi, bătrâni, persoane nevinovate implicate în rău numai datorită fatalităţii. Vindecă trupul lor şi inima lor şi mângâie-i cu puterea Ta, ştergând în acelaşi timp ura şi dorinţa de răzbunare.

Duhule Sfânt Mângâietor, vizitează familiile victimelor terorismului, familiile care suferă fără vina lor. Învăluie-le cu manita milostivirii tale divine. Fă ca să regăsească în Tine şi în ei înşişi forţa şi curajul pentru a continua să fie fraţi şi surori pentru alţii, mai ales pentru imigraţi, mărturisind cu viaţa lor iubirea Ta.

Atinge inimile teroriştilor, pentru ca să recunoască răul acţiunilor lor şi să se întoarcă pe calea păcii şi a binelui, a respectului faţă de viaţă şi a demnităţii fiecărui om, independent de religie, de provenienţă, de bogăţie sau de sărăcie.

O, Dumnezeule, Părinte veşnic, ascultă în milostivirea Ta rugăciunea pe care o înălţăm către tine în zgomotul şi în disperarea lumii. Ne adresăm Ţie cu mare speranţă, plini de încredere în Milostivirea Ta infinită, încredinţându-ne mijlocirii Mamei Tale Preasfinte, întăriţi de exemplul fericiţilor martiri din Peru, Zbigniew şi Mihai, pe care i-ai făcut martori curajoşi ai Evangheliei, până acolo încât şi-au oferit sângele, şi cerem darul păcii şi îndepărtarea de la noi a plăgii terorismului.

Prin Cristos Domnul nostru.

Amin.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.