Categorii

Vincenţienii: un An jubiliar pentru cei 400 de ani de la întemeiere

Cu tema: „Am fost străin şi voi m-aţi primit…” (Mt 25,35), Familia Vincenţiană din toată lumea inaugurează un An jubiliar pentru a celebra al patrulea centenar al întemeierii carismei sale în slujba săracilor. Anul 1617 a fost decisiv pentru vocaţia fondatorului sfântul Vincenţiu de Paoli prin două evenimente: la 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii sfântului Paul, sfântul a predicat „prima predică a misiunii” la Folleville, în Franţa, după ce un ţăran muribund, la sfârşitul unei spovezi, s-a plâns de abandonarea spirituală a săracilor în zonele rurale. După câteva luni, în august acelaşi an, sfântul Vincenţiu în timpul experienţei sale de paroh la Châtillon, a venit din nou în contact cu sărăcia şi mizeria şi a înţeles că era necesar „să fie instruiţi oamenii”, să fie făcuţi conştienţi de propria demnitate, a-i face să trăiască viaţa la un nivel mai înalt ca fiinţe umane şi să înveţe adevărul proiectului lui Dumnezeu.

Evenimentele de la Folleville şi de la Châatillor au marcat începuturile carismei vincenţiene, care astăzi celebrează 400 de ani de drum, mereu în slujba celor mai nevoiaşi, urmând exemplul fondatorului, patron universal al operelor de caritate. Familia Vincenţiană este prezentă în cele cinci continente cu o mare varietate de slujiri: misiuni, asistenţă sanitară pentru cei fără locuinţă fixă, pentru refugiaţi, copiii abandonaţi, fetele mame, de asemenea instruire, formare, promovare şi dezvoltare. Actualmente, Familia este compusă din 225 de filiale de diferite comunităţi de consacraţi, laici şi asociaţii în peste 80 de ţări în toată lumea.

Între ramurile cele mai cunoscute trebuie amintite: Asociaţia Internaţională a Carităţii (AIC); Congregaţia Misiunii, Fiicele Carităţii, întemeiate de sfânta Luisa de Marillac; Societatea Sfântului Vincenţiu de Paoli, întemeiată de fericitul Federico Ozanam; Asociaţia Medaliei Miraculoase; Tineretul Marian Vincenţian (JMV); Misionarii Seculari Vincenţieni (MISEVI); Surorile Carităţii al sfintei Ioana Antida Tauret şi aşa mai departe.

Superiorul general al Congregaţiei Misiunii şi al Societăţii Fiicelor Carităţii, părintele Tomaž Mavrič, C.M., a invitat să se trăiască Anul jubiliar cu experienţa a patru proiecte comune. Înainte de toate, pelerinajul relicvei inimii sfântului Vincenţiu de Paolo început ieri, 25 ianuarie, la Folleville, în Franţa, care va continua în toate ţările unde este prezentă realitatea vincenţiană. Apoi un proiect în care vor putea să intervină toate ramurile Familiei Vincenţiene în slujba străinilor, refugiaţilor, celor fără adăpost şi migranţilor. În program este şi un simpozion internaţional, în timpul cărui a se va reflecta asupra actualităţii carismei misiunii şi carităţii, care se va ţine la Roma la 13 şi 15 octombrie 2017 şi care va culmina cu audienţa Papei Francisc. În sfârşit, Festivalul Internaţional de Cinema, în cadrul căruia se va ţine un focus asupra vieţii sfântului Vincenţiu de Paoli.

(După Zenit, 26 ianuarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.