Categorii

Video-mesaj cu ocazia celei de-a 75-a Adunări Generale a Națiunilor Unite (25 septembrie 2020)

Domnule preşedinte,

Pacea să fie cu voi!

Vă salut cordial, domnule președinte, și toate delegațiile care participă la această semnificativă a 75-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite. În special, adresez salutul meu secretarului general, dl. António Guterres, șefilor de stat și de guvern participanți și tuturor celor care urmăresc dezbaterea generală.

Cea de-a șaptezeci și cincea aniversare a ONU este o oportunitate de a reitera dorința Sfântului Scaun ca această Organizație să fie un adevărat semn și instrument de unitate între state și de slujire a întregii familii umane[1].

Lumea noastră este în prezent afectată de pandemia COVID-19, care a dus la pierderea multor vieți. Această criză ne schimbă modul de viață, ne pune sub semnul întrebării sistemele noastre economice, de sănătate și sociale și expune fragilitatea noastră de creaturi.

De fapt, pandemia ne cheamă „să luăm acest moment de încercare ca un moment de alegere […]: timpul de a alege între ceea ce contează cu adevărat și ceea ce trece, pentru a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este”[2]. Poate reprezenta o oportunitate reală pentru convertire, transformare, pentru a ne regândi modul de viață și sistemele noastre economice și sociale, care lărgesc diferența dintre bogați și săraci, ca urmare a unei distribuiri nedrepte a resurselor. Însă poate fi și o posibilitate pentru o „retragere defensivă” cu caracteristici individualiste și elitiste.

Prin urmare, ne confruntăm cu alegerea între una dintre cele două căi posibile: una duce la consolidarea multilateralismului, expresie a unei coresponsabilități mondiale reînnoite, a unei solidarităţi bazate pe justiție și pe împlinirea păcii și a unității familiei umane, proiect al lui Dumnezeu asupra lumii; cealaltă acordă preferință atitudinilor de autosuficiență, naționalism, protecționism, individualism și izolare, lăsând în afară pe cei mai săraci, pe cei mai vulnerabili, pe locuitorii din periferiile existențiale. Și cu siguranță va fi în detrimentul întregii comunități, provocând autovătămare tuturor. Și acest lucru nu ar trebui să prevaleze.

Pandemia a evidențiat necesitatea urgentă de a promova sănătatea publică și de a realiza dreptul tuturor la îngrijire medicală de bază[3]. Prin urmare, reînnoiesc apelul către responsabilii politici şi către sectorul privat de a lua măsurile adecvate pentru a asigura accesul la vaccinurile COVID-19 și la tehnologiile esențiale necesare pentru îngrijirea bolnavilor. Și dacă trebuie să privilegiat cineva, acesta este cel mai sărac, cel mai vulnerabil, cel care este în mod normal discriminat pentru că nu are putere şi nici resurse economice.

Criza actuală ne-a demonstrat, de asemenea, că solidaritatea nu poate fi un cuvânt sau o promisiune goală. În plus, ne arată importanța evitării tentației de a ne depăși limitele naturale. „Libertatea umană este capabilă să limiteze tehnica, să o orienteze și să o pună în slujba unui alt tip de progres mai sănătos, mai uman, mai social, mai integral”[4]. De asemenea, ar trebui să ținem cont de toate aceste aspecte în dezbaterile despre tema complexă al inteligenței artificiale (IA).

Având în vedere acest lucru, mă gândesc și la efectele asupra muncii, sector destabilizat de o piață a forței de muncă condusă tot mai mult de incertitudine și „robotizare” generalizată. Este deosebit de necesar să găsim noi forme de muncă apte să fie cu adevărat capabile să satisfacă potențialul uman și care să afirme în același timp demnitatea noastră. Pentru a garanta o muncă decentă trebuie schimbată paradigma economică dominantă care urmărește doar extinderea profiturilor companiilor. Oferirea de locuri de muncă mai multor persoane ar trebui să fie unul dintre obiectivele principale ale fiecărui angajator, unul dintre criteriile pentru succesul activității productive. Progresul tehnologic este util și necesar atâta timp cât folosește pentru a face munca persoanelor mai demnă, mai sigură, mai puțin grea și împovărătoare.

Și toate acestea cer o schimbare de direcție și pentru aceasta avem deja resursele și avem mijloacele culturale, tehnologice și avem conștiința socială. Cu toate acestea, această schimbare are nevoie de un cadru etic mai puternic, capabil să depășească „«cultura rebutului» atât de răspândită și consolidată inconștient”[5].

La originea acestei culturi a rebutului există o mare lipsă de respect faţă de demnitatea umană, o promovare ideologică cu puncte de vedere reducționiste asupra persoanei, o negare a universalității drepturilor sale fundamentale și o dorință de putere absolută și control absolut care domină societatea modernă de astăzi. Să o spunem pe nume: acesta este și un atac împotriva umanității.

Într-adevăr, este dureros să vedem câte drepturi fundamentale continuă să fie încălcate fără a fi pedepsit. Lista acestor încălcări este foarte lungă și ne aduce imaginea teribilă a unei umanități încălcate, rănite, lipsite de demnitate, de libertate și de posibilitatea dezvoltării. În această imagine, şi credincioșii religioși continuă să sufere tot felul de persecuții, inclusiv genocidul din cauza credințelor lor. De asemenea, în rândul credincioșilor religioși, noi creștinii suntem victime: câți suferă în întreaga lume, uneori obligați să fugă din ținuturile ancestrale, izolați de istoria și cultura lor bogată.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că crizele umanitare au devenit status quo-ul, în care drepturile la viață, la libertate și la securitate personală nu sunt garantate. Într-adevăr, conflictele din întreaga lume arată că utilizarea armelor explozive, în special în zonele populate, are un impact umanitar dramatic pe termen lung. În acest sens, armele convenționale devin din ce în ce mai puțin „convenționale” și din ce în ce mai mult „arme de distrugere în masă”, distrugând orașe, școli, spitale, situri religioase și infrastructuri și servicii de bază pentru populație.

În plus, mulți sunt obligați să-și părăsească casele. Refugiații, migranții și persoanele strămutate intern din țările de origine, tranzit și destinație suferă adesea abandonate, fără nicio ocazie de a-și îmbunătăți situația din viață sau cea a familiei lor. Mai rău, mii sunt interceptați pe mare și întorși cu forța în lagărele de detenție unde se confruntă cu torturi și abuzuri. Multe sunt victime ale traficului de persoane, ale sclaviei sexuale sau ale muncii forțate, exploatate în munci degradante, fără un salariu just. Totuși, ceea ce este intolerabil, este astăzi o realitate pe care mulți o ignoră intenționat!

Multele eforturi internaționale importante pentru a răspunde acestor crize încep cu o mare promisiune, între ele cele două Pacte Mondiale privind Refugiații și pentru Migrație, dar multe nu au sprijinul politic necesar pentru a reuși. Altele eșuează, deoarece statele individuale își evită responsabilitățile și angajamentele. Cu toate acestea, criza actuală este o oportunitate: este o oportunitate pentru ONU, este o oportunitate de a genera o societate mai fraternă și mai plină de compasiune.

Aceasta include reconsiderarea rolului instituțiilor economice și financiare, cum ar fi cele de la Bretton-Woods, care trebuie să răspundă inegalității în creștere rapidă dintre super-bogați și cei săraci permanent. Un model economic care promovează subsidiaritatea, susține dezvoltarea economică la nivel local și investește în educație și infrastructură de care beneficiază comunitățile locale, va oferi bazele pentru însuși succesul economic și, în același timp, pentru reînnoirea comunității și a națiunii în general. Și aici reînnoiesc chemarea mea astfel încât „având în vedere circumstanțele […] să fie înfruntate – de către toate țările – marile necesităţi ale momentului, reducând, sau chiar iertând, datoria care apasă pe bugetele celor mai săraci”[6].

Comunitatea internațională trebuie să lucreze din greu pentru a pune capăt nedreptăților economice. „Când organizațiile de credit multilaterale consiliază diferite națiuni, este important să se țină seama de conceptele înalte de justiție fiscală, de bugetele publice responsabile pentru îndatorarea lor și, mai presus de toate, de promovarea efectivă și de frunte a celor mai săraci din rețeaua socială”[7]. Avem responsabilitatea de a oferi asistență pentru dezvoltare națiunilor sărăcite și reducerea datoriilor națiunilor foarte îndatorate[8].

„O nouă etică presupune faptul de a fi conștienți de necesitatea ca toţi să se angajeze să lucreze împreună pentru a închide refugiile fiscale, a evita evaziunile şi reciclarea banilor care fură societatea, precum şi pentru a spune națiunilor importanţa de a apăra dreptatea şi bunul comun mai presus de interesele firmelor şi multinaționalelor mai puternice”[9]. Acesta este timpul potrivit pentru a reînnoi arhitectura financiară internaţională[10].

Domnule preşedinte,

Îmi amintesc ocazia pe care am avut-o acum cinci ani să mă adresez Adunării Generale la cea de-a 70-a aniversare a sa. Vizita mea a avut loc într-o perioadă de multilateralism cu adevărat dinamic, un moment promițător și de mare speranță, imediat anterior adoptării Agendei 2030. Câteva luni mai târziu, a fost adoptat și Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem sincer că, deși s-au făcut unele progrese, capacitatea limitată a comunității internaționale de a-și îndeplini promisiunile de acum cinci ani mă determină să reiterez faptul că „trebuie să evităm orice tentație de a cădea într-un nominalism declaraționist cu efect liniștitor în conștiințe. Trebuie să avem grijă ca instituțiile noastre să fie cu adevărat eficiente în lupta împotriva tuturor acestor flagele”[11].

De asemenea, mă gândesc la situația periculoasă din Amazonia și la populațiile sale indigene. Acest lucru ne amintește că criza ambientală este indisolubil legată de o criză socială și că îngrijirea mediului cere o abordare integrală pentru combaterea sărăciei și combaterea excluziunii[12].

Este cu siguranță un pas pozitiv că sensibilitatea ecologică integrală și dorința de acțiune au crescut. „Nu trebuie să încărcăm generațiile următoare cu problemele cauzate de cele anterioare. […] Trebuie să ne întrebăm serios dacă există – printre noi – voința politică […] de a atenua efectele negative ale schimbărilor climatice, precum și de a ajuta cele mai sărace și cele mai vulnerabile populații care sunt cele mai afectate”[13].

Sfântul Scaun își va juca în continuare rolul. Ca semn concret al îngrijirii casei noastre comune, a ratificat recent amendamentul Kigali la Protocolul de la Montreal[14].

Domnule preşedinte,

Nu putem să nu observăm consecințele devastatoare ale crizei Covid-19 asupra copiilor, inclusiv a minorilor migranţi și refugiați neînsoţiţi. Violența împotriva copiilor, inclusiv flagelul oribil al abuzului asupra copiilor și al pornografiei, a crescut, de asemenea, în mod dramatic.

Mai mult, milioane de copii nu se pot întoarce la școală. În multe părți ale lumii, această situație amenință creșterea muncii infantile, exploatarea, abuzul și malnutriția. Din păcate, țările și instituțiile internaționale promovează și avortul ca unul dintre așa-numitele „servicii esențiale” în răspunsul umanitar. Este trist să vedem cât de simplu și convenabil a devenit, pentru unii, negarea existenței vieții ca soluție la probleme care pot și ar trebui rezolvate atât pentru mamă, cât și pentru copilul nenăscut.

Prin urmare, implor autoritățile civile să acorde o atenție specială copiilor cărora li se refuză drepturile și demnitatea fundamentale, în special dreptul lor la viață și la educație. Nu pot să nu-mi amintesc de apelul tinerei curajoase Malala Yousafzai, care în urmă cu cinci ani la Adunarea Generală ne-a reamintit că „un copil, un învăţător, o carte și un pix pot schimba lumea”.

Primii educatori ai copilului sunt mama și tatăl său, familia pe care Declarația Universală a Drepturilor Umane o descrie ca „elementul natural și fundamental al societății”[15]. Prea des, familia este victima colonialismelor ideologice care o fac vulnerabilă și ajung să provoace în mulți dintre membrii săi, în special cei mai lipsiți de apărare – copii și vârstnici – un sentiment de dezrădăcinare și orfani. Dezintegrarea familiei devine ecou în fragmentarea socială care împiedică angajamentul de a face față dușmanilor comuni. Este timpul să reevaluăm și să ne angajăm din nou la obiectivele noastre.

Și unul dintre aceste obiective este promovarea femeilor. Anul acesta marchează 25 de ani de la Conferința de la Beijing despre femeie. La toate nivelurile societății, femeile joacă un rol important, cu contribuția lor unică, luând frâiele cu mare curaj în slujba binelui comun. Cu toate acestea, multe femei au rămas în urmă: victime ale sclaviei, traficului de persoane, violenței, exploatării și tratamentelor degradante. Faţă de ele și faţă de cele care trăiesc separate de familiile lor, îmi exprim apropierea mea fraternă, reiterând în același timp o decizie și un angajament mai mari în lupta împotriva acestor practici perverse care denigrează nu numai femeile, ci întreaga umanitate care, cu tăcerea sa și lipsă de acțiune eficientă, devine complice.

Domnule preşedinte,

Trebuie să ne întrebăm dacă principalele amenințări la adresa păcii și securității, precum sărăcia, epidemiile și terorismul, printre altele, pot fi înfruntate în mod eficient atunci când cursa armamentelor, inclusiv armele nucleare, continuă să irosească resurse prețioase care ar fi mai bine să fie utilizate în folosul dezvoltării integrale a popoarelor și pentru a proteja mediul natural.

Este necesar să se rupă climatul de neîncredere existent. Asistăm la o eroziune a multilateralismului, care este și mai gravă în lumina noilor forme de tehnologie militară[16], cum ar fi sistemele letale de arme autonome (LAWS), care modifică ireversibil natura războiului, separându-l şi mai mult de acțiunea umană.

Logicile perverse care atribuie posesiei de arme securitatea personală și socială trebuie demontate. Astfel de logici folosesc doar la creșterea profiturilor industriei de război, alimentând un climat de neîncredere și frică în rândul persoanelor și al popoarelor.

Și, în special, „descurajarea nucleară” încurajează un spirit de frică bazat pe amenințarea anihilării reciproce, care ajunge să otrăvească relațiile dintre popoare și să împiedice dialogul[17]. De aceea este atât de important să susținem principalele instrumente legale internaționale de dezarmare nucleară, neproliferare și interdicție. Sfântul Scaun speră că viitoarea Conferință de Revizuire a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare (TNP) va avea ca rezultat acțiuni concrete în conformitate cu intenția noastră comună „de a realiza cât mai curând posibil încetarea cursei înarmărilor nucleare și de a lua măsuri eficiente care vizează dezarmarea nucleară”[18].

Mai mult, lumea noastră în conflict are nevoie ca ONU să devină un atelier de lucru din ce în ce mai eficient pentru pace, ceea ce impune ca membrii Consiliului de Securitate, în special cei permanenți, să acționeze cu o mai mare unitate și determinare. În acest sens, adoptarea recentă a încetării focului la nivel mondial în timpul crizei actuale este o măsură foarte nobilă, care cere bunăvoința tuturor pentru implementarea sa continuă. Și reiterez, de asemenea, importanța reducerii sancțiunilor internaționale care fac dificilă pentru state să ofere sprijin adecvat populațiilor lor.

Domnule preşedinte,

Nu ieșim din criză la fel: fie ieșim mai buni, fie ieșim mai răi. Prin urmare, în această conjunctură critică, datoria noastră este să regândim viitorul casei noastre comune și al proiectului comun. Este o sarcină complexă, care cere onestitate și coerență în dialog, pentru a îmbunătăți multilateralismul și cooperarea între state. Această criză subliniază în continuare limitele autosuficienței noastre și ale fragilității comune și ne cere să clarificăm cum vrem să ieșim: mai buni sau mai răi. Pentru că repet, dintr-o criză nu ieşim la fel: ori ieșim mai buni ori ieșim mai răi.

Pandemia ne-a arătat că nu putem trăi unul fără celălalt sau, mai rău, unul împotriva celuilalt. Națiunile Unite au fost create pentru a uni națiunile, pentru a le apropia, ca o punte între popoare; să o folosim pentru a transforma provocarea cu care ne confruntăm într-o oportunitate de a construi împreună, încă o dată, viitorul pe care îl dorim.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

[1] Discurs la Adunarea Generală a ONU, 25 septembrie 2015, Benedict al XVI-lea, Discurs la Adunarea Generală a ONU, 18 aprilie 2008.

[2] Meditație în timpul momentului extraordinar de rugăciune în timp de epidemie, 27 martie 2020.

[3] Cf. Declarația Universală a Drepturilor Umane, art. 25.1.

[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 112.

[5] Discurs la Adunarea Generală a ONU, 25 septembrie 2015.

[6] Mesaj Urbi et Orbi, 12 aprilie 2020.

[7] Discurs adresat participanților la Seminarul „Noi forme de solidaritate”, 5 februarie 2020.

[8] Cf. ibid.

[9] Ibid.

[10] Cf. ibid.

[11] Discurs la Adunarea Generală a ONU, 25 septembrie 2015.

[12] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 139.

[13] Mesaj adresat participanților la cea de-a XXV-a perioade de sesiuni ale Conferinței statelor parte din Convenția Marco de la Națiunile Unite despre Schimbarea Climatică, 1 decembrie 2019.

[14] Cf. Mesaj pentru a XXXI-a Reuniune a părţilor Protocolului de la Montreal, 7 noiembrie 2019.

[15] Declarația Universală a Drepturilor Umane, art. 16.3.

[16] Cf. Discurs despre armele nucleare, Parcul epicentrului bombei atomice, Nagasaki, 24 noiembrie 2019.

[17] Cf. ibid.

[18] Tratat despre Neproliferarea Armelor Nucleare, Preambul.

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.