Categorii

Video-mesaj al Sfântului Părinte adresat adolescenţilor reuniţi pe stadionul olimpic din Roma cu ocazia Jubileului adolescenţilor (sâmbătă, 23 aprilie)

Papa-videomesajDragi adolescenţi şi adolescente, bună seara!

Sunteţi adunaţi pentru un moment de sărbătoare şi de bucurie. Nu am reuşit să vin şi îmi pare rău. Şi am decis să vă salut cu acest video. Mi-ar fi plăcut mult să pot veni la stadion, dar n-am reuşit să fac asta…

Vă mulţumesc pentru că aţi primit invitaţia de a veni ca să celebraţi Jubileul aici, la Roma. În această dimineaţă aţi transformat piaţa „Sfântul Petru” într-un mare confesional şi apoi aţi trecut prin Poarta Sfântă. Nu uitaţi că Poarta indică întâlnirea cu Cristos, care ne introduce la iubirea Tatălui şi ne cere să devenim milostivi, aşa cum El este milostiv.

Apoi mâine vom celebra împreună Liturghia. Era corect ca să fie şi un spaţiu pentru a fi împreună cu bucurie şi a asculta câteva mărturii importante, care vă pot ajuta să creşteţi în credinţă şi în viaţă.

Ştiu că aveţi o pancartă pe care sunt scrise faptele de milostenie trupească: reţineţi aceste fapte, pentru că sunt stilul de viaţă creştină. Aşa cum ştiţi, faptele de milostenie sunt gesturi simple, care aparţine vieţii de toate zilele, permiţând să se recunoască faţa lui Isus pe faţa atâtor persoane. Şi tineri! Şi tineri ca voi, cărora le este foame, sete; care sunt refugiaţi sau străini sau bolnavi şi cer ajutorul nostru, prietenia noastră.

A fi milostivi înseamnă şi a fi capabili de iertare. Şi acest lucru nu este uşor! Se poate întâmpla ca, uneori, în familie, la şcoală, în parohie, în sala de sport sau în locurile de distracţie cineva să poată greşi împotriva noastră şi să ne simţim ofensaţi; sau în vreun moment de nervozitate putem noi să-i ofensăm pe ceilalţi. Să nu rămânem cu supărarea sau dorinţa de răzbunare! Nu foloseşte la nimic: este o molie care ne mănâncă sufletul şi nu ne permite să fim fericiţi. Să iertăm! Să iertăm şi să uităm greşeala primită, astfel putem să înţelegem învăţătura lui Isus şi să fim discipolii săi şi martori ai milostivirii.

Adolescenţilor, de câte ori mi se întâmplă să trebuiască să telefonez prietenilor, însă se întâmplă că nu reuşesc să intru în contact pentru că nu este semnal. Sunt sigur că vi se întâmplă şi vouă, ca în unele locuri celularul să nu aibă semnal… Bine, amintiţi-vă că dacă în viaţa voastră nu este Isus este ca şi cum nu ar fi semnal! Nu reuşim să vorbim dacă ne închidem în noi înşine. Să stăm mereu acolo unde este semnal! Familia, parohia, şcoala, pentru că în această lume vom avea mereu ceva bun şi adevărat de spus.

Acum vă salut pe toţi, vă urez să trăiţi cu bucurie acest moment şi vă aştept pe toţi mâine în piaţa „Sfântul Petru”. Ciao!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.