Categorii

Video-mesaj adresat poporului marocan înainte de călătoria apostolică (30-31 martie 2019)

Iubit popor din Maroc!

As-Salamu Alaikum! Pacea să fie cu voi!

În curând voi merge în iubita voastră ţară pentru o vizită de două zile. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această oportunitate pe care mi-o vor dărui. Sunt recunoscător maiestăţii sale regele Mohammed al VI-lea pentru invitaţia sa respectuoasă şi autorităţilor marocane pentru colaborarea atentă.

Pe urmele sfântului meu predecesor Ioan Paul al II-lea vin ca pelerin de pace şi de fraternitate, într-o lume care are atâta nevoie de asta. Noi, creştini şi musulmani, credem în Dumnezeu Creator şi Milostiv, care i-a creat pe oameni şi i-a pus în lume pentru a trăi ca fraţi, respectându-se în diversităţi şi ajutându-se în necesităţi; El le-a încredinţat pământul, casa noastră comună, pentru a-l păzi cu responsabilitate şi a-l păstra pentru generaţiile viitoare.

Va fi o bucurie pentru mine să împărtăşesc cu voi direct aceste convingeri la întâlnirea pe care o vom avea la Rabat. În afară de asta, această călătorie îmi va oferi ocazia preţioasă de a vizita comunitatea creştină prezentă în Maroc şi de a încuraja drumul său. De asemenea îi voi întâlni pe migranţi, care reprezintă un apel pentru a construi împreună o lume mai dreaptă şi solidară.

Dragi prieteni marocani, vă mulţumesc din inimă încă de acum pentru primirea voastră şi mai ales pentru rugăciunile voastre, asigurând rugăciunile mele pentru voi şi pentru iubita voastră ţară.

Pe curând!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.