Categorii

Veghe mariană (Piaţa „Sfântul Petru”, sâmbătă 8 octombrie 2016)

papa-veghe-marianaIubiţi fraţi şi surori,

În această Veghe am reparcurs momentele fundamentale ale vieţii lui Isus, în compania Mariei. Cu mintea şi inima am mers la zilele împlinirii misiunii lui Cristos în lume. Învierea ca semn al iubirii extreme a Tatălui care readuce totul în viaţă şi ca anticipare a condiţiei noastre viitoare. Înălţarea ca împărtăşire a gloriei Tatălui, unde şi omenitatea noastră are un loc privilegiat. Rusaliile, expresie a misiunii Bisericii în istorie, până la sfârşitul timpurilor, sub conducerea Duhului Sfânt. În afară de asta, în ultimele două mistere am contemplat-o pe Fecioara Maria în gloria cerului, ea care încă din primele secole a fost invocată ca Mamă a Milostivirii.

Rugăciunea Rozariului este, prin multe aspecte, sinteza istoriei milostivirii lui Dumnezeu care se transformă în istorie de mântuire pentru cei care se lasă plăsmuiţi de har. Misterele care trec prin faţa noastră sunt gesturi concrete în care se dezvoltă acţiunea lui Dumnezeu faţă de noi. Prin rugăciune şi meditarea vieţii lui Isus Cristos, noi revedem faţa sa milostivă care merge în întâmpinarea tuturor în diferitele necesităţi ale vieţii. Maria ne însoţeşte pe acest drum, indicându-l pe Fiul care iradiază însăşi milostivirea Tatălui. Ea este cu adevărat Odigitria, Mama care indică parcursul pe care suntem chemaţi să-l facem pentru a fi adevăraţi discipoli ai lui Isus. În fiecare mister al Rozariului o simţim aproape de noi şi o contemplăm ca prima discipolă a Fiului său, care pune în practică voinţa Tatălui (cf. Lc 8,19-21).

Rugăciunea Rozariului nu ne îndepărtează de preocupările vieţii; dimpotrivă, ne cere să ne întrupăm în istoria de toate zilele pentru a şti să percepem semnele prezenţei lui Cristos în mijlocul nostru. De fiecare dată când contemplăm un moment, un mister din viaţa lui Cristos, suntem invitaţi să recunoaştem în ce mod Dumnezeu intră în viaţa noastră, pentru a-l primi apoi şi a-l urma. Descoperim astfel calea care ne face să-l urmăm pe Cristos în slujirea fraţilor. Primind şi asimilând înlăuntrul nostru câteva evenimente importante din viaţa lui Isus, noi participăm la lucrarea sa de evanghelizare pentru că Împărăţia lui Dumnezeu să crească şi să se răspândească în lume. Suntem discipoli, dar şi misionari şi purtători ai lui Cristos, acolo unde El ne cere să fim prezenţi. De aceea, nu putem închide darul prezenţei sale înlăuntrul nostru. Dimpotrivă, suntem chemaţi să-i facem părtaşi pe toţi de iubirea sa, de duioşia sa, de bunătatea sa, de milostivirea sa. Este bucuria împărtăşirii care nu se opreşte în faţa la nimic, pentru că aduce o veste de eliberare şi de mântuire.

Maria ne permite să înţelegem ce înseamnă a fi discipoli ai lui Cristos. Ea, din totdeauna aleasă dinainte pentru a fi Mama, a învăţat să se facă discipolă. Primul său act a fost acela de a sta în ascultarea lui Dumnezeu. A ascultat de vestea îngerului şi a deschis inima sa pentru a primi misterul maternităţii divine. L-a urmat pe Isus, punându-se în ascultarea fiecărui cuvânt care ieşea din gura sa (cf. Mc 3,31-35); a păstrat totul în inima sa (cf. Lc 2,19) şi a devenit memorie vie a semnelor săvârşite de Fiul lui Dumnezeu pentru a trezi credinţa noastră.

Totuşi, nu e suficient numai a asculta. Acesta este desigur primul pas, dar apoi ascultarea are nevoie de a se traduce în acţiune concretă. De fapt, discipolul pune viaţa sa în slujba Evangheliei. În felul acesta Fecioara Maria a mers imediat la Elisabeta pentru a o ajuta în însărcinarea sa (cf. Lc 1,39-56); la Betleem l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu (cf. Lc 2,1-7); la Cana s-a îngrijit de doi tineri soţi (cf. In 2,1-11);pe Golgota nu s-a dat înapoi în faţa durerii, ci a rămas sub crucea lui Isus şi, prin voinţa lui, a devenit Mamă a Bisericii (cf. In 19,25-27); după Înviere, i-a încurajat pe apostolii reuniţi în cenacol în aşteptarea Duhului Sfânt, care i-a transformat în vestitori curajoşi ai Evangheliei (cf. Fap 1,14). În toată viaţa sa, Maria a realizat ceea ce este cerut Bisericii să facă în amintirea veşnică a lui Cristos. În credinţa sa vedem cu să deschidem poarta inimii noastre pentru a asculta de Dumnezeu; în abnegaţia sa descoperim cât de atenţi trebuie să fim faţă de necesităţile celorlalţi; în lacrimile sale găsim forţa pentru a-i mângâia pe cei care sunt în durere. În fiecare dintre aceste moment, Maria exprimă bogăţia milostivirii divine, care merge în întâmpinarea fiecăruia în necesităţile zilnice.

S-o invocăm în această seară pe duioasa noastră Mamă din cer, cu rugăciunea cea mai veche cu care creştinii se adresau ei, mai ales în momentele de dificultate şi de martiriu. S-o invocăm având certitudinea că suntem ajutaţi de milostivirea sa maternă, pentru ca ea, „slăvită şi binecuvântată”, să poată fi ocrotire, ajutor şi binecuvântare pentru fiecare zi a vieţii noastre:

„Sub ocrotirea ta alergă, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată”.

Franciscus

Traducere de pr.dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.