Categorii

Vatican, anul acesta pomul de Crăciun vine din Trentino. Ieslea din Malta

vatican-brad-2016În Vatican începe deja să se simtă aer de Crăciun, cu anunţul că anul acesta pomul de Crăciun din Piaţa „Sfântul Petru” va veni din Trentino, în timp ce ieslea va fi donată de Malta. „La 9 decembrie, la 16.30 – anunţă Guvernatoratul – vor avea loc inaugurarea ieslei şi iluminarea pomului de Crăciun”.

Anul acesta ieslea şi pomul vor rămâne iluminate din după-amiaza inaugurării până în noaptea de duminică 8 ianuarie 2017, zi în care se comemorează Botezul Domnului.

Pomul, un brad roşu înalt de 25 de metri şi cu o circumferinţă maximă a trunchiului de 75 cm (reduşi la 65 pentru a permite transportul său), va fi dăruit de Primăria din Scurelle – Pădurea del Lagorai – Provincia autonomă de Trento. În momentul tăierii – prevăzut pentru duminică 13 noiembrie – copiii de la şcoala elementară din Scurelle vor planta 40 de noi puieţi brad roşu şi de larice într-o zonă apropiată unde toamna trecut au fost tăiaţi câţiva copaci loviţi de un parazit. După tăiere, marele pom va fi transportat în vale de un elicopter de la Armata Italiană – Regimentul Aves „Antares” din Viterbo – cu colaborarea Protecţiei Civile din Trento şi apoi aşezat pe Tir-ul care-l va transporta pe cauciuc în capitală. Va ajunge la Roma în noaptea dintre 23 şi 24 noiembrie şi, cu ajutorul personalului de la Serviciile Tehnice şi de la Grădinile Vaticane, va fi ridicat în Piaţa „Sfântul Petru”.

Ieslea în schimb este dăruită de arhidieceza şi de guvernul din Malta care anul trecut au convocat un concurs între artişti locali. Schiţa aleasă de comisia malteză este cea a artistului din Gozo, Manwel Grech. Aranjamentul scenografic reproduce peisajul maltez, arhitectura construcţiilor de la ţară, floră şi faună locale. Opera măsoară 17 metri lungime, 12 metri lăţime şi o înălţime maximă de 8 metri. Personajele poartă veşminte tipice malteze şi unelte şi instrumente muzicale. Sunt prezente 17 figuri, fiind excluse animalele; statuile sunt din rigips.

„Desigur este prezentă în scenă tradiţionala «cruce de Malta» şi o referinţă la actualitate reprezentată de «luzzu», ambarcaţiune tipică din arhipelagul maltez care nu numai că reprezintă tradiţia, pescuitul şi viaţa, ci din păcate şi realitatea migranţilor care tocmai în acele ape navighează pe ambarcaţiuni întâmplătoare pentru a ajunge în Italia”.

Şi anul acesta bradul de Crăciun va fi împodobit de reproduceri de sfere din lut care reprezintă desene realizate de copiii aflaţi în îngrijire în secţiile oncologice din câteva spitale italiene. Aceşti copii, împreună cu părinţii lor, au participat la un program de ceramico-terapie recreativă în laboratoarele spitaliceşti permanent create, coordonate şi gestionate de Fundaţia Contesa Lene Thun Onlus.

Şi iluminarea va fi o noutate mai ales pentru ocrotirea mediului: 18.000 de beculeţe cu tehnologie led dintre care 1.400 cu efect scânteie, în greutate totală de 140 kg şi un consum de numai 1,7 KW. În dimineaţa zilei de 9 decembrie, delegaţia din Trentino şi cea malteză, împreună cu câţiva dintre copiii care au realizat sferele, vor fi primiţi în audienţă de Papa pentru prezentarea oficială a darurilor.

(După Vatican Insider, 9 noiembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.