Categorii

Urgenţe care interpelează. Noile provocări ale Institutului Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea”

Prin paginile acestui ziar, în urmă cu puține săptămâni, decanul Institutului Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea” anunța aprobarea noilor statute, evidențiind, pe de o parte, puternica amprentă interdisciplinară care va caracteriza noua ordine a studiilor şi, pe de altă parte, atenţia mai mare care va fi acordată aspectelor juridice şi canonice inerente instituției familiale. Am primit această știre foarte pozitiv şi voi explica pe scurt motivele.

Dacă dreptul este un instrument pentru a proteja şi a promova calitatea umană şi umanizatoare a raporturilor interpersonale şi sociale mai semnificative, nu este îndoială că dreptul despre familie trebuie să fie inclus în numărul total al conținuturilor fundamentale ale reînnoitului titlu de studiu în Științele căsătoriei şi familiei. Acelaşi lucru trebuie său despre disciplina canonică, dacă este înţeleasă ca instrument care facilitează viaţa creştină şi îndeplinirea eficace a unicei norme obligatorii: norma missionis. Promovarea unei bune experiențe de familie, şi cu normative ecleziale corespunzătoare şi eficace, este nod central al evanghelizării, aşa cum învaţă magisteriul permanent al Bisericii. Deci a avea cunoștințele suficiente cu privire la diferitele legislații, naţionale şi supranaționale, în materie familială, precum şi o cunoaștere mai mare a legislației canonice, apare indispensabilă pentru o acțiune pastorală rodnică îndreptată spre familie.

Însă nu cunoștințele juridice de dobândit sunt justificarea principală a acestui interes reînnoit faţă de dreptul despre familie. Ca în orice altă abordare științifică a realității, mai ales în gradele de licență şi de doctorat în studiile ecleziastice, şi cu privire la aspectele juridice ale instituției familiale este indispensabil să se asume o privire critică şi constructivă care arată imediat existenţa de lacune importante şi de noi domenii de studiu. În această privință merită atenţie trei probleme. Prima se referă la nevoie de a îmbogăți dreptul despre familie, reevaluând dimensiunea sa de drept public. Asta înseamnă a depăși reducerea excesivă a conținuturilor sale la sfera dreptului privat, cu tematicile sale tradiționale (deşi indispensabile) cu privire la filiație, puterea părinţilor, succesiune, educație şi altele asemănătoare, în afară de căsătorie desigur. Această consideraţie nu diminuează importanţa la fel de urgentă pe care o au astăzi, mai ales în perspectivă canonică, problemele juridice interne vieţii de familie, inerente mai ales în relațiile interpersonale dintre membri (începând de la cele dintre soți), precum şi cu privire la dimensiunea spirituală a unirii. Însă este nevoie de noi eforturi pentru a asigura că „dreptul despre familie” este şi „dreptul familiei”; asta cere să se studieze normativele despre politicile sociale şi economice care au incidență mai puternică în viaţa de familie, precum şi cele despre atenţia faţă de cei mai slabi: minori, bătrâni, bolnavi, etc.

A porni din nou de la familie, în sens juridic, ar implica să ne înzestrăm cu instrumentele necesare pentru a favoriza ca dreptul public al familiei să fie considerat parametru de referință pentru a evalua corespunderea normelor proprii din alte sectoare ale dreptului: normativa fiscală, sanitară, de muncă, școlară, cea despre ajutoarele care trebuie date celor care se ocupă de persoanele non-autosuficiente, şi aşa mai departe. Impactul existențial al acestor legislații sectoriale asupra stabilității şi unității familiei va putea deveni astfel criteriu şi instanță critică, în linie cu obiectivul de a-i permite familiei să desfășoare rolul său de neînlocuit drept capital social. Aceasta este perspectiva din Carta drepturilor familiei, prezentată în 1983 de Consiliul Pontifical pentru Familie, care s-a propus comunităţii ecleziale şi internaționale ca un „apel profetic în favoarea instituției familiale” şi ca „ghid pentru elaborarea unei legislații cu privire la familie” care să includă drepturile familiei la un nivel de viaţă demn, la o organizare a muncii care nu dezbină, la o locuință decentă şi la reîntregirea, în cazul familiilor de migranţi.

Cu privire la acest punct trebuie să ne folosim de instrumente empirice lucide şi să nu ne mulțumim cu inițiative întemeiate numai în buna voinţă. Se cere deci competență juridică mai mare, sprijinită de analize interdisciplinare adecvate cu privire la realitatea familială. Numai din analize credibile vor putea rezulta strategii legislative cu adevărat utile pentru a promova o legislație familială adecvată.

O a doua problemă importantă, aceasta pe versantul canonic, este necesitatea de a depăși excesiva „matrimonializare” a dreptului Biserici asupra temelor familiale. Cu riscul de sărăcire în teologia familiei, prea redusă la teologia căsătoriei (şi adesea centrată numai în dimensiunea morală), se adaugă abordarea canonică insuficientă. De fapt, se cere atenţie mai mare faţă de subiectivitatea canonică a familiei, care derivă din concepția despre ea ca Biserică familială, precum şi formularea lui bonum familiae drept concept juridic, ale cărui conținuturi şi relevanță vor trebui studiate cu privire la validitatea căsătoriei. Subiectivitatea juridică a familiei are aplicații specifice în domeniul educației în credinţă, dar şi în slujirea care-i revine în afara zidurilor familiale şi în favoarea întregii comunităţi: promovarea şi sprijinul, cel puţin la nivel de mărturie, a calității relațiilor interpersonale dintre soți, dintre părinți şi copii, dintre familii; protejarea familiilor mai slabe; apropierea de cele care trăiesc experiențe de suferinţă specială; primirea familiilor aflate în dificultate; încurajarea unei angajări încrezătoare pentru cel care șovăie în asumarea ei; însoțirea adecvată a celor care au experimentat falimentul unirii familiale. Cu privire la acest punct este important de observat şi de promovat fenomenul asociativ, studiind experienţa mișcărilor şi asociațiilor familiale.

O a treia provocare pentru studierea dimensiunii juridice a familiei este reprezentată de pluralismul legislativ şi de reflecția pe care, în această privință, o merită evoluția normativelor, de fiecare dată mai îndepărtate de unicul ideal evanghelic de familie, întemeiată în căsătoria dintre bărbat şi femeie. Apare necesar să se studieze relevanța juridică a unirilor afective nematrimoniale, întrebându-ne până la ce punct este aplicabil ceea ce s-a format deja în învățătura magisteriului lui Ioan Paul al II-lea cu privire la aşa-numitele „legi imperfecte” cu privire la problemele referitoare la bio-drept. Urgențele care interpelează astăzi sistemele juridice din multe țări sunt foarte variate şi din ele rezultă exigențe de a aprofunda şi alte teme pe versantul juridic. Între acestea se semnalează acela despre conceptul de „interes suprem al minorului”, temă indispensabilă cu privire la legislațiile despre adopții şi despre controversele familiale.

De Manuel Jesús Arroba Conde

(După L’Osservatore Romano, 11 octombrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.