Categorii

Unitatea, semn al fidelității faţă de Dumnezeu. Dialogul ecumenic între Biserica catolică şi unele denominațiuni protestante

În această Săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor privim la anul 2019 acordând atenţie unor evenimente ecumenice importante care au avut loc între Biserica catolică, Comuniunile reformate şi baptiste şi Armata mântuirii. De la 9 la 15 mai 2019 Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor a participat la întâlnirea anuală a Comitetului executiv al Comuniunii Mondiale a Bisericilor Reformate (CMCR) care s-a reunit la Kappel, în Elveția, cu ocazia celei de-a cinci suta aniversări a începutului Bisericii reformate în Elveția în 1519 (Anul zwinglian). Ca observator, dicasterul duce înainte o lungă tradiție în metoda dialogului ecumenic, pentru a recunoaște şi a încuraja munca Bisericilor din cea mai amplă comunitate ecumenică. O parte fundamentală a acestei activități de încurajare a fost prezentarea salutului formal al cardinalului Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor, adresat secretarului general, reverendul Chris Ferguson, şi membrilor Comitetului executiv.

De interes ecumenic deosebit a fost demararea, la Kappel, a unui nou dialog între CMCR şi Conferința mondială menonită în jurul temei „În căutarea unei mărturii comune: a restabili familia noastră în plinătate”. Noul dialog reformato-menonit se va concentra pe teme precum „amintirea corectă, reconcilierea reciprocă şi colaborarea internațională”. El se bazează pe vindecarea amintirii începută cu dialogul catolico-menonit care a avut loc din 1998 până în 2003 şi pe adunarea Federației Luterane Mondiale (FLM) din 2010 la Stuttgart, în Germania, unde luteranii au cerut iertare menoniților pentru tratarea lor dură; ambii s-au angajat să caute modul de a favoriza un proces de reconciliere. Istoria relațiilor dintre tradițiile reformate şi menonite a fost marcată în mod trist de violență, în special în Elveția; dorința actuală de reconciliere reprezintă așadar un rezultat ecumenic considerabil.

Importanţa vindecării amintirii, semn distinctiv al mișcării ecumenice şi al procesului spre pace şi reconciliere, a fost evidențiată îndeosebi la 12 martie din Anul jubiliar 2000, când sfântul Ioan Paul al II-lea a scris o semnificativă pagină de istorie, cerând iertare pentru păcatele comise în decursul istoriei de membri ai Bisericii catolice (precum cruciadele, inchiziția şi samavolniciilor împotriva evreilor, femeilor şi minorităților), afirmând: „Pentru partea pe care fiecare dintre noi, cu comportamentele sale, a avut-o în aceste rele, contribuind la desfigurarea feței Bisericii, cerem cu umilinţă iertare. În acelaşi timp, în timp ce mărturisim păcatele noastre, iertăm păcatele comise de alţii faţă de noi”. Acest act public de căință şi de cerere de iertare a avut ecou în toată lumea creştină şi astăzi este un aspect central al „ecumenismului spiritual”.

Anul 2019 a marcat şi douăzeci de ani de la semnarea istorică, petrecută în octombrie 1999, a Declarației comune despre doctrina justificării, una din pietrele de hotar de relevanță mai mare ale mișcării ecumenice în ultimii cincizeci de ani. La o nouă fază în receptarea acestui document s-a ajuns atunci când, de la 26 la 28 martie, s-au reunit la University of Notre Dame în Statele Unite responsabili de înalt nivel din cele cinci confesiuni creştine – anglicani, luterani, metodiști, reformați şi catolici – care au aderat formal la declarația comună pentru o consultare cu privire la următorii paşi de făcut.

Obiectivul reuniunii era să reflecteze asupra implicațiilor documentului în contextul apropierii şi colaborării crescânde între diferitele tradiții ecleziale. Declarația de la Notre Dame a confirmat acest scop, afirmând: „Ne-am întâlnit […] determinați de urgenţa comună de a prezenta mesajul speranţei şi al harului eliberator al lui Dumnezeu pentru lumea noastră”. În afară de asta, declarația a reafirmat „Lund imperative” din 2016 (o referință la întâlnirea istorică dintre papa Francisc şi responsabilii din FLM la Lund, în Suedia, în urmă cu patru ani) pentru a acționa mereu pornind mai degrabă de la punctul de vedere al unității decât de la punctul de vedere al dezbinării. Participanții au recunoscut şi necesitatea de a aplica Principiul de la Lund din 1952, care îndeamnă comunitățile creştine să acționeze împreună în toate lucrurile, în afară de cazul în care există diferenţe semnificative de convingere. Întâlnirea de trei zile a implicat studenţii din campusul de la Notre Dame şi cea mai amplă comunitate creştină, cu o celebrare de rugăciune publică şi o discuție de grup împreună cu liderii Bisericii. Participanții la consultare au decis să continue conversația instituind un comitet director pentru a duce înainte lucrările lor.

La 8 noiembrie 2019 o delegație a Armatei mântuirii, condusă de generalul Brian Peddle şi de comisarul Rosalie Peddle, a făcut o vizită în Vatican întâlnindu-l pe Sfântul Părinte. Cunoscuți cu numele de salvaționiști, membrii Armatei mântuirii au ca scop acela de a duce ajutor umanitar persoanelor nevoiașe. Salvaționiștii sunt atât o comunitate creştină protestantă cât şi o organizație umanitară internațională, cu peste 1.700.000 de membri. Aceasta a fost a doua întâlnire între conducătorii mișcării internaționale şi papa Francisc, care, în timpul colocviului sincer şi călduros, a amintit de prima lecție despre ecumenism primită de la o persoană anumită: „Aşa cum am amintit odată […] întâlnind membri ai Armatei mântuirii am primit prima lecție de ecumenism de la bunica mea, cu mulţi ani în urmă”. Este vorba de o anecdotă povestită de papa Francisc în diferite ocazii, care este de când avea patru ani şi bunica i-a explicat cine erau salvaționiștii din cartierul lor: „[…] Am spus bunicii mele: «Acelea cine sunt? Călugăriţe, surori?». Şi bunica mea a spus: «Nu. Sunt protestanți, dar sunt bune»” (Întâlnire din 12 decembrie 2014). După aceea pontiful a adăugat în faţa delegației: „Exemplul lor de slujire umilă adusă celor din urmă dintre fraţii noştri şi surorile noastre vorbește cu mai multă elocvență decât orice cuvânt”.

La întâlnirea dintre reprezentanții Armatei mântuirii şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor a fost discutată perspectiva de a duce înainte în mod obișnuit conversațiile. Generalul Peddle a subliniat zonele în care organismul şi Biserica catolică trebuie să înfrunte provocări comune în misiunea în favoarea celor săraci şi celor marginalizați. Discuția s-a concentrat şi asupra misiunii şi asupra evanghelizării eficace şi asupra slujirii aduse umanității suferinde. Prima vizită a liderilor Armatei mântuirii făcută în 2014 a avut loc la sfârşitul unei serii istorice de conversații teologice desfășurate din 2007 până în 2012.

În sfârşit, de la 9 la 13 decembrie 2019, s-a ținut la Varșovia, în Polonia, a treia reuniune a celei de-a treia faze a dialogului internațional între Alianța baptistă mondială şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor. Întâlnirea a fost găzduită de Uniunea baptistă din Polonia la Seminarul teologic baptist din Varșovia în care a fost tratată tema „Provocările mărturiei comune”, acordând atenţie angajării actuale a baptiștilor şi catolicilor în îndeplinirea misiunii lor de mărturie comună adusă lui Cristos, între care diferența crescândă legată de probleme etice şi morale, politizarea religiei şi creșterea secularismului şi a aşa-numiților nones (ce care declară că nu au nicio apartenență religioasă).

Continuând pe bazele puse în două dialoguri precedente între baptiști şi catolici (1984-1988 şi 2006-2010), Comisia comună evaluează acum ceea ce ei sunt în măsură să afirme împreună cu privire la un caracter şi o practică ce pot fi recunoscute ca valabile de ambele comunităţi în domeniul mărturiei creştine comune, în lumina unei diferenţe crescânde între mărturia tradiției şi cultura actuală.

În timp ce noi celebrăm Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, citim, în Faptele Apostolilor 27 cum sfântul Paul i-a încurajat pe ceilalți pasageri de pe navă să nu le fie frică şi să aibă credinţă în Dumnezeu pentru mântuirea lor. Adesea diviziunile în Biserică şi lipsa de credinţă din lume ne ispitesc şi pe noi, aşa cum s-a întâmplat cu pasagerii de pe nava sfântului Paul, să abandonăm orice speranţă de mântuire sau de a ajunge la unitatea deplină vizibilă. Totuşi, cei care au credinţă înțeleg că Dumnezeu are un plan mai mare. Trebuie să ne amintim că, în definitiv, unitatea creştinilor nu este ceva ce putem realiza numai cu eforturile noastre ci este un dar pentru care putem să ne pregătim prin răbdare, rugăciune şi fidelitate faţă de Dumnezeu. Poate fi util să ținem cont de faptul că, deşi pupa navei care-l transporta pe sfântul Paul este a fost ruptă de forţa valurilor, prin câteva catarge şi resturi ale navei „toţi au reuşit să se salveze pe uscat” (Fap 27,44).

De Avelino Gonzáles-Ferrer

Asistent de la secțiunea occidentală din Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creştinilor

(După L’Osservatore Romano, 25 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.