Categorii

Unitate din conciliaritate. În Dumnezeiasca Liturghie de Rusalii patriarhul Bartolomeu reafirmă câteva principii-cheie ale ortodoxiei

Bartolomeu-conciliaritateÎn timpul concelebrării Dumnezeieştii Liturghii de Rusalii care – duminică 19 iunie în catedrala din Heraklion – a inaugurat sfântul şi marele conciliu al Bisericii ortodoxe, patriarhul Bartolomeu a început un eveniment pe care, ca predecesorii săi, l-a voit cu toate forţele sale. Salutând la început nu numai pe cei nouă primaţi prezenţi, ci şi pe cei patru absenţi, patriarhul a voit să-i confere imediat o dimensiune panortodoxă. Inspirându-se din misterul Rusaliilor, „manifestare istorică a instituirii Bisericii pe care Duhul preasfânt o reuneşte în întregime”, această importantă omilie a dezvoltat trei teme legate de unitate: catolicitatea, conciliaritatea şi mărturia.

„Dumnezeiasca euharistie confirmă realmente unitatea şi catolicitatea Bisericii noastre ortodoxe”, a început patriarhul, conform căruia catolicitatea nu trebuie înţeleasă mai ales în termeni de universalitate, ci ca diversitate în unitate, ca Biserică reunită din orice loc. De fapt, afirmă Bartolomeu, „noi suntem o Biserică, un trup, deşi provenim din tradiţii naţionale, lingvistice şi culturale diferite”. Fiecare Biserică locală „posedă propria comoară şi o oferă lui Cristos”, de aceea „în sânul Bisericii nu există Biserică locală care să nu aibă importanţa sa”.

Chiar în interiorul acestei catolicităţi Biserica trebuie să realizeze şi să manifeste unitatea sa. Nu e suficient a exprima această unitate „la nivel teoretic”, ci este necesar şi „să ne conformăm cu ea la nivel practic”, unde, recunoaşte patriarhul, „din păcate trebuie să admitem că suntem foarte întârziaţi”. De aceea, insistă el, „dincolo de diversităţile noastre de vederi, noi ortodocşii trebuie să subliniem că singura cale a itinerarului nostru în lume este unitatea”.

Această unitate în catolicitate provine din credinţă: „Unitatea noastră eclezială nu este o formă federativă oarecare, şi nu derivă nici dintr-o adunare în jurul unei persoane. Provine din credinţa noastră comună şi se realizează în ea, credinţă care coincide cu mântuirea şi viaţa veşnică”. Model şi izvor prin excelenţă al acestei unităţi ecleziale este Treimea celebrată, în Orientul creştin, în ziua de Rusalii: „În acelaşi mod, prin analogie, fiind una, Biserica ortodoxă este revelată în lume de programele sale locale legate între ele pentru a forma un tot, o Biserică, un trup”.

A doua temă amintită de arhiepiscopul de Constantinopol în omilie este legătura dintre unitate şi conciliaritate. Este legată direct cu prima temă, deoarece catolicitatea Bisericii este adesea înţeleasă, în ortodoxie, drept conciliaritate (până acolo încât termenul grec katholikè în crezul slavon este tradus cu sobornyi, „conciliar”). Este conciliaritatea care permite unitatea, „în conciliu şi prin conciliu”, cum explică Bartolomeu. De fapt, „sfântul şi marele conciliu al Bisericii ortodoxe este convocat pentru a confirma şi a întări unitatea pleromului credincioşilor; pentru a proclama unicitatea Bisericii una, sfântă, catolică şi apostolică”. Desigur, drumul este greu: „Această cale cere o jertfă vie, multă trudă, şi trebuie luptat dur pentru a nu se depărta de ea”. Însă conciliul, „prin consultarea în Duhul Sfânt şi într-un dialog constructiv şi sincer”, va contribui la stabilirea „unui climat de încredere şi de înţelegere reciprocă”.

În discursul rostit în ajun, în timpul recepţiei oferite de primarul de Heraklion, patriarhul a dezvoltat această temă în mod deosebit de interesant, făcând din conciliaritate un remediu la diviziunea din lume şi din ecumenicitate un antidot la globalizare: „Unitatea ortodocşilor, exprimată de şi prin conciliul nostru, respectuos faţă de diversitatea popoarelor, este propusă ca model pentru unificarea lumii noastre divizate. Ecumenicitatea Bisericii, care constituie o adevărată universalitate, este antidotul la globalizarea contemporană care poartă un nume fals”.

A treia temă tratată de patriarhul Bartolomeu în omilia sa este legătura strânsă dintre unitate şi mărturie. De fapt, subliniază el, „numai rămânând uniţi şi trăind ortodoxia noastră ca experienţă de credinţă şi de viaţă, vom fi în măsură să străbatem istoria dramatică a lumii contemporane şi să mărturisim mântuirea în faţa celor care sunt aproape şi a celor care sunt departe”.

Deja la 16 iunie, în timpul prânzului oferit în onoarea sa de ministrul grec al afacerilor externe, arhiepiscopul de Constantinopol a avut oportunitatea de a exprima speranţa foarte mare pe care o pune în sfântul şi marele conciliu, care va da „ortodoxiei posibilitatea de a se exprima cu un singur glas, aducând lumii noastre care se destramă un mesaj de credinţă adevărată, de speranţă autentică şi de conciliere paşnică”. Pentru el, „ortodoxia reprezintă cu siguranţă marea speranţă a lumii în această conjunctură apocaliptică trăită la nivel mondial”. Asta l-a făcut să-şi însuşească previziunea istoricului britanic Steven Runciman, conform căruia „secolul al XXI-lea va fi secolul ortodoxiei”.

O unitate gândită şi trăită ca o catolicitate, conciliaritate şi mărturie: aceasta este perspectiva propusă de patriarhul ecumenic Bartolomeu la sfântul şi marele conciliu al Bisericii ortodoxe care începe astăzi. Un conciliu în întregime sub semnul Duhului Sfânt, invocat de patriarh la sfârşit: „Pentru că Duhului Preasfânt îi aparţin mistagogia binefacerilor şi a concelebrării de astăzi, precum şi mărturia – în conciliu şi prin conciliu – adusă lumii”.

De Hyacinthe Destivelle

(După L’Osservatore Romano, 21 iunie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.