Categorii

Un martir fără călăi

charles-foucauldCharles de Foucauld este figura care îi învaţă pe cei botezaţi natura autentică a martiriului creştin, prea des deformată astăzi în ideologia „persecuţionismului”. Fratele Michael Davide Semeraro, călugăr benedictin şi maestru de spiritualitate, oferă o perspectivă originală despre experienţa „micului frate” şi despre moştenirea sa, la o sută de ani de la moarte. Figura lui de Foucauld, aşa cum explică în cartea sa „Charles de Foucauld. Explorator şi profet al fraternităţii universale” (San Paolo 2016) nu este nerelevant în furtuna eclezială contemporană, marcată pentru mulţi de un raport problematic, dacă nu conflictual, cu islamul.

Experienţa fratelui Carol este utilă pentru a reconsidera astăzi sensul şi semnificaţia profundă a martiriului creştin: „În el a trăit fără necesitate faptul de a căuta călăul. Numai aşa se iese din cercul vicios al răzbunării şi se intră în cel al Evangheliei. Călăul nu este necesar pentru martirul creştin: ceea ce contează este disponibilitatea de a da viaţă până la capăt”, explică benedictinul la Vatican Insider.

Aici se află diferenţa subtilă, care sustrage evenimentele martirilor de la cei care le folosesc ca pretext pentru mobilizări identitare, sau ca idee de campanii de indignare, fundamentate în cheie cultural-politică.

Prea des astăzi martiriul suferă o „modificare genetică”, atunci când suferinţele credincioşilor sunt instrumentalizate pentru logici de putere sau chiar de business. Sau atunci când abordarea în care este trată este simpla „revendicare a drepturilor”, care rămâne izolată în albia Bisericii „model Amnesty”.

„Charles de Foucauld reprezintă pentru istoria Bisericii un punct de neîntoarcere: profeţia sa a căzut în deşertul Sahara ca bobul de grâu din Evanghelie, la 1 decembrie 1916. A deschis noi piste şi noi drumuri, cu mult mai înainte ca să conștientizeze asta Conciliul al II-lea din Vatican”, explică Semeraro.

Benedictinul găseşte în viaţa lui referinţe la Benedict de Norcia şi la Francisc de Assisi: „Din tradiţia benedictină, trăită în timpul său de viaţă trapistă, păstrează aspectul contemplativ de atenţie faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Din Francisc de Assisi imită pasiunea faţă de o întoarcere continuă la Evanghelie sine glossa şi condiţia de minoritate, care permite să se facă mereu primul şi necondiţionatul pas spre celălalt”.

Şi dacă pentru sfântul din Assisi călătoria spre cortul Saladinului a reprezentat un moment important al drumului său interior, „întâlnirea cu islamul a fost, pentru vicontele Charles de Foucauld, un apel la interioritate şi la transcendenţă. Tocmai musulmanii, cu atitudinea lor de rugăciune în faţa Celui Preaînalt, care-i permit să redescopere credinţa sa baptismală”.

Astfel exploratorul geografic-militar se transformă într-un „explorator uman” care încearcă să adopte punctul de vedere al celuilalt cu umilinţă autentică. Este un proces de despuiere de sine: „Primul pas este a învăţa de la alţii şi a învăţa limba celuilalt pentru a-i cunoaşte viaţa, emoţiile, dorinţele, modul în care este obişnuit să perceapă misterul vieţii, cu bucuriile şi trudele. Fratele Carol scrie în jurnalul său: pentru a face bine sufletelor trebuie să le poţi vorbi şi pentru a vorbi despre bunul Dumnezeu şi despre lucrurile interioare, trebuie să ştii bine o limbă”.

„În acest sens – continuă Semeraro – fratele Carol reia intuiţia marilor misionari precum Ciril şi Metodiu şi precum Matteo Ricci. Pentru aceasta învaţă limba tuaregilor, pregăteşte dicţionare, adună sute de poezii prin care se transmite înţelepciunea acestor popoare”.

În relaţia cu aproapele nu porneşte crezând că este depozitar al adevărului: „Adevărul este o persoană, Cristos Isus, şi numai conformarea cu modul său de a vorbi, de a acţiona, de a se face prezent la nevoile celuilalt permite să fim recunoscuţi şi, într-un anumit mod, iubiţi”.

La distanţă de decenii, chiar această structură de gândire şi de acţiune se va reproduce la Tibhirine, în călugării trapişti ucişi în 1996 la Notre Dame de l’Atlas. Şi în al treilea mileniu, după atentatul Turnurilor Gemene şi atacurile teroriste din Europa, experienţa fratelui Carol, conform lui Semeraro, poate să-i ajute pe creştini „să citească cu o privire de credinţă prezenţa «altora», delegitimând ceea ce mulţi consideră ca o ciocnire cu civilizaţia islamică”.

Unul dintre mesajele puternice şi semnificative ale fratelui Carol atinge, aşadar, abordare faţă de islam: „Fericitul mărturiseşte astăzi adeziunea deplină la Evanghelie în expunerea sa în mod unilateral, adică şi în lipsa reciprocităţii, la relaţia fraternă cu musulmanii”.

În adâncul deşert algerian, unde se va împlini viaţa sa pământească, fratele Carol citeşte Evanghelia şi adoră prezenţa lui Cristos în Euharistie nu pentru a se apăra cu coiful unei identităţi puternice şi contrapuse, ci pentru a se deschide la o fraternitate tot mai universală.

De Paolo Affatato

(După Vatican Insider, 1 decembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.