Categorii

Un curcubeu de speranţă pentru Irak. Interviu al Vatican News luat secretarului de stat

O vizită densă în semnificaţie la o Biserică ce, între pătimiri şi suferinţe, mărturiseşte bucuria şi frumuseţea Evangheliei. Abia întors în Vatican, cardinalul Pietro Parolin povesteşte cu emoţie călătoria sa în Irak. Secretarul de stat împărtăşeşte speranţa credincioşilor irakieni pentru o vizită a papei Francisc şi subliniază importanţa colaborării dintre creştini şi musulmani pentru un viitor de pace în ţară.

Imaginile vizitei dumneavoastră pe care le-am putut primi din Irak dădeau impresia unei mari emoţii. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră să celebraţi Crăciunul cu Biserica martiră din Irak?

Aş spune că termenul pe care dumneavoastră l-aţi folosit – „emoţie” – este cel corect: o mare emoţie, o mare înduioşare, această întâlnire cu comunităţile creştine din Irak, şi o mare bucurie din partea mea desigur şi mi se pare că am perceput şi din partea lor. M-am simţit chiar mulţumit să le pot duce apropierea papei, afectul său, binecuvântarea sa, atenţia cu care a urmărit mereu evenimentele lor. Cred că această călătorie a mers bine pentru că s-a situat în acest timp special al Crăciunului, în care există un climat de sărbătoare şi de bucurie. Desigur a fost o ocazie pentru a împărtăşi suferinţele din anii recenţi precum şi un pic incertitudinile din prezent, dar în acelaşi timp şi speranţele pentru viitor. Oricum l-aş defini, într-adevăr, un moment de har pentru care sunt imens de recunoscător Domnului.

Cum aţi găsit această comunitate care – aşa cum spuneaţi – trăieşte cu bucurie credinţa în mijlocul atâtor suferinţe? După părerea dumneavoastră, ce mărturie dăruieşte o comunitate ca aceasta celorlalţi creştini din lume?

În intervenţiile pe care le-am făcut, mai ales în omilii, am insistat mult asupra acestui punct: „Voi sunteţi o mărturie pentru Biserica universală. Biserica universală vă este recunoscătoare pentru ceea ce aţi trăit, pentru modul în care aţi trăit şi trebuie să ia exemplu chiar de la voi, de la această capacitate de a suporta pătimiri, suferinţe, chinuri pentru numele lui Isus”. Aş spune că aceasta este o exemplaritate pe care ei o propun întregii Biserici care – aşa cum spune conciliul – „trăieşte printre persecuţiile lumii şi mângâierile lui Dumnezeu”. Însă, ceea ce m-a uimit în mod deosebit a fost mândria – în sensul bun al termenului – cu care aceşti fraţi şi surori trăiesc credinţa lor: se simt mândri că sunt creştini şi să continue să fie creştini în mijlocul atâtor dificultăţi, a atâtor încercări şi a atâtor pătimiri!

O călătorie care v-a dăruit şi atâtea imagini puternice, emoţionante. Exista una care va impresionat mai mult decât altele, care eventual sintetizează această vizită a dumneavoastră?

Imaginile au fost foarte multe, pentru că fiecare întâlnire este foarte prezentă, fixă în amintirea mea. Desigur distrugerea din Mosul, care a fost cu adevărat un lucru care m-a impresionat profund – a vedea bisericile, dar şi casele, clădirile, toată partea oraşului care a suferit mai mult datorită evenimentelor războinice – un alt lucru care m-a impresionat mult erau aceste biserici – fie cele caldeene fie cele siro-catolice – pline de oameni: pline de bărbaţi, de femei, de copii, de tineri. Toţi care cântau şi se rugau. Te simţeai transportat de modul lor de a se ruga. O ultimă imagine care mi se pare deosebit de adaptată pentru situaţia din Irak este aceasta: când eram la Mosul, se mergea greu pe stradă pentru că în mijloc erau dărâmăturile. Guvernatorul din Mosul a voit să vină ca să mă salute. La un moment dat m-a luat de mână. L-am simţit ca un moment foarte frumos care ar trebui să fie simbolic a ceea ce este colaborarea dintre creştini şi musulmani: a se lua de mână şi a se ajuta reciproc. În acel moment – ploua torenţial – a apărut un frumos curcubeu pe cer. Ce simbolism! Şi acesta, simbolul păcii, al alianţei. Acestea sunt imaginile principale, dar există atâtea altele.

Vizita dumneavoastră în Irak a aprins desigur speranţele pentru una a papei Francisc: ce le-aţi spus oamenilor pe care i-aţi întâlnit cu privire la asta?

Oamenii au fost foarte bucuroşi pentru această prezenţă. Au simţit şi în prezenţa secretarului de stat prezenţa papei, pentru că eu am mers acolo în numele papei pentru a duce apropierea papei! Însă chiar toţi, într-un singur glas, speră ca el să poată vizita cât mai curând Irakul şi să-i întărească personal. Şi la această speranţă a creştinilor irakieni mă unesc şi eu: ca să se creeze condiţiile desigur pentru care Sfântul Părinte să poată merge în Irak şi să poată împărtăşi momente de rugăciune şi de întâlnire cu aceşti fraţi ai noştri. Desigur ar fi o foarte mare încurajare pentru ei în dificultăţile pe care încă trebuie să le înfrunte.

În discursul pentru urările de Crăciun adresat Curiei, Francisc a vorbit despre două mari chinuri: martiriul – întocmai – şi apoi abuzurile. Cu privire la această ultimă temă delicată, care sunt speranţele dumneavoastră şi în vederea întâlnirii din februarie?

Cred că va fi o întâlnire foarte importantă la care se fac pregătiri cu multă angajare. Speranţele mele sunt ca această întâlnire convocată de papa, a tuturor preşedinţilor Conferinţelor Episcopale, să poată întări, sau continua mai bine zis – pentru că deja a fost angajarea Bisericii în lupta împotriva acestui fenomen al abuzurilor – atenţia în favoarea victimelor şi mai ales crearea de condiţii de siguranţă pentru minori şi pentru persoanele vulnerabile. Mi se pare că mai ales asupra acestui punct se va concentra atenţia participanţilor: cum să se creeze un ambient sigur pentru minori şi persoane vulnerabile. Deci, eu sper să se meargă pe acest drum şi în acelaşi timp ca să fie o abordare care să devină tot mai comună, a întregii Biserici în faţa acestui fenomen. Desigur, apoi fiecare va putea aplica, şi în funcţie de situaţia locală în care trăieşte, dar ca să fie clară „politica” pentru toate Bisericile. Ca să fie şi o abordare care ţine cont de toate aspectele fenomenului, care sunt multiple şi interconectate între ele, şi ca apoi să se treacă la o abordare care să se inspire din criteriile evanghelice faţă de toate persoanele.

Anul 2019 se prezintă deja bogat în activităţi pentru Sfântul Părinte: atâtea călătorii, atâtea evenimente importante. Ce urare simţiţi să-i adresaţi fiind cel mai apropiat colaborator al său?

Aş spune, şi o fac cu adevărat la sfârşitul anului dar şi la începutul anului 2019, ca Domnul să-l susţină pe Sfântul Părinte în această dăruire continuă a sa în favoarea Bisericii şi a comunităţilor creştine care se află în situaţii de dificultate şi de marginalitate. Şi ca să poată continua să aprindă această speranţă şi această iubire în inima oamenilor, pentru care atâţia îl iubesc şi atâţia îl simt deosebit de aproape; atâţia văd în el cu adevărat o speranţă a unei lumi mai solidare, a unei lumi mai paşnice, a unei lumi făcută după măsura omului şi a fraternităţii. Iată, în faţa multelor provocări de astăzi aceasta este urarea pe care o adresez Sfântului Părinte pentru noul an.

De Alessandro Gisotti

(După L’Osservatore Romano, 30 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.