Categorii

Tauran: „Când închidem poarta favorizăm extremismul”

Dar oferit omenirii într-o perioadă istorică străbătută de tensiuni şi discriminări, memento că „ori este războiul ori este dialogul” dar şi ocazie de sinceră „prietenie”: acesta a fost seminarul găzduit la 22 şi 23 februarie de Al-Azhar (Cairo), cel mai prestigios institut al islamului sunnit, în cuvintele cardinalului Jean-Louis Tauran, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, care a condus în capitala egipteană delegaţia vaticană pentru o întâlnire care marchează reluarea oficială a raporturilor dintre Sfântul Scaun şi institutul islamic după neînţelegerile din anii trecuţi. Trecutul acum este în urmă, urgenţele din prezent, între violenţa aşa-numitului Stat Islamic, chestiunea educaţiei, tema migraţiilor, cer să se depăşească orice neîncredere faţă de dialogul interreligios, care, subliniază cardinalul francez, „este cel mai bun antidot la violenţă, dar şi la relativism”. Şi angajarea împreună pentru pacea în lume ca oameni credincioşi care aparţin la două mari religii.

Eminenţă, vizita dumneavoastră la Cairo a marcat redeschiderea dialogului dintre Al-Azhar şi Sfântul Scaun: care este bilanţul dumneavoastră? S-a vorbit despre pauza din trecut, despre cunoscutul discurs ţinut de Benedict al XVI-lea la Regensburg? Şi cum prevedeţi că se va dezvolta acest raport în viitor?

La Cairo cele două părţi erau de acord să întoarcă pagina, deci ne-am aşezat în jurul mesei pentru a vedea ce putem face astăzi şi mâine. Am găsit în delegaţia de la Al-Azhar persoane de mare calitate intelectuală şi foarte deschise din punct de vedere uman. Se poate spune că exista un climat de prietenie, de mare respect faţă de opiniile celorlalţi. Într-adevăr o atmosferă foarte frumoasă. Există conştiinţa dificultăţilor pe care le au astăzi religiile, de faptul că provoacă frică şi de necesitatea de a fi credincioşi coerenţi. Îmi doresc ca acest tip de iniţiative să continue în viitor pentru că nu există alternativă: ori este război ori este dialog.

Marele imam, şeicul Ahmad Muhammed Al-Tayyib, a afirmat, într-un recent interviu la Stampa, că „Al-Azhar, cu conceptul de «cetăţenie» în locul celui de «minorităţi», nu face decât să învie o practică veche pe care însuşi profetul a adoptat-o în prima societate islamică la Medina”: care sunt implicaţiile pentru comunităţile creştine din Orientul Mijlociu? Poate fi şi o cheie pentru a înfrunta tema persecuţiei creştinilor medio-orientali?

Despre această idee a cetăţeniei se vorbeşte mult în lumea islamică, în special în componenta mai deschisă. Este pozitiv pentru că înainte de toate orice credincios este cetăţean: nu este cetăţean sau credincios ci este cetăţean şi credincios. Şi asta pune de o parte noţiunea de „minorităţi”: dacă suntem toţi cetăţeni ai unei ţări colaborăm, fie individual fie prin comunitatea religioasă la care aparţinem, la binele comun. Noi apreciem această concepţie de cetăţenie. Când unul se simte respectat în religia sa se colaborează mai binevoitori la proiectul societăţii.

Mai în general, pe fondul prezenţei lui Daesh, aşa-numitul Stat Islamic, ce rol are Al-Azhar în galaxia musulmană mondială? Cum evaluaţi activităţi ca formarea imamilor, şi în Europa, şi revizuirea textelor de şcoală pentru a elimina devierile introduse, pentru a folosi şi cuvintele lui Al-Tayyib, de „cei care folosesc violenţa şi terorismul şi de mişcările armate care pretind că lucrează pentru pace”?

Importantă este educaţia, la şcoală şi la universitate. Deci Al-Azhar, fiind şi o instituţie culturală prestigioasă, poate schimba mentalitatea. Asta mi se pare că este o prioritate. Formarea imamilor este şi ea foarte importantă, pentru că au influenţă asupra modului de a gândi şi de acţiona. Cât priveşte textele de şcoală, nu se poate dialoga cu mare prietenie şi fraternitate şi apoi a găsi că în unele cărţi creştinii sunt definiţi „necredincioşi”. Profesorii pe care i-am întâlnit la Cairo au înţeles asta. De fiecare dată când mă reunesc cu un grup de musulmani insist mult asupra acestui lucru: nu se poate dialoga, pe de o parte, şi, pe de altă parte, a vorbi despre creştini ca necredincioşi. Din acest punct de vedere este importantă educaţia. Tot aşa este important şi modul de a propune istoria unei ţări, pentru că acolo se formează spiritul patriotic, şi pentru aceasta cultura şi izvoarele trebuie să fie credibile. Dacă şcoala şi universitatea sunt cheia educaţiei, conţinutul trebuie să corespundă adevărului.

Prezenţa lui Daesh este o gravă ameninţare la adresa credibilităţii dialogului. Şi cât priveşte tinerii care se luptă în această organizaţie teroristă este o problemă de educaţie în familie şi în şcoală, cum sunt crescuţi, care este viitorul lor şi proiectul lor de societate, pentru că cea mai mare parte a acestor tineri care se luptă în Daesh sunt frustraţi. Îmi amintesc mereu că am citit un interviu al unui tânăr din Melbourne care se lupta la Damasc şi explica propria alegere spunând: eu am văzut toată viaţa mea pe tatăl meu întorcându-se epuizat de la muncă şi această viaţă eu nu vreau s-o am. Educaţia, şi în acest caz, este importantă.

Chestiunea islamului se împleteşte, cel puţin în dezbaterea politică din Europa şi din Statele Unite, cu tema imigraţiei şi a integrării: aţi vorbit despre asta la Cairo? Care este viziunea dumneavoastră? Sunteţi de acord cu analiza lui Olivier Roy care pune accentul mai mult pe „islamizarea radicalismului” decât pe „radicalizarea islamului”?

Împărtăşesc punctul de vedere al lui Roy despre islamizarea radicalismului, adăugând că există şi tentativa de islamizare a criminalităţii. Despre chestiunea imigraţiei am vorbit la Cairo. În declaraţia finală comună se face referinţă la necesitatea de a găsi cauzele fenomenelor violenţei, care trebuie căutate în sărăcie, în ignoranţă, în abuzul politic al religiei şi în înţelegerea greşită a textelor religioase. Eu cred că trebuie să recunoaştem că nu ne cunoaştem suficient. Atâtea dificultăţi vin din ignoranţă, atât din partea creştinilor cât şi din partea musulmanilor, şi acest lucru este teribil. Trebuie să fim mult mai interesaţi, pentru că dialogul interreligios presupune un anumit interes faţă de ceilalţi, o anumită „curiozitate” pentru a-i cunoaşte sau a-i cunoaşte mai bine. Profit de asta ca să spun că dialogul interreligios este cel mai bun antidot la relativism, pentru că primul lucru pe care unul îl face este să mărturisească propria credinţă. Când unii spun că dialogul favorizează relativismul nu este adevărat, desigur dacă dialogul este făcut bine.

Stefania Falasca a scris în Avvenire că „Papa a luat în examinare posibilitatea de a merge în Egipt. La 6 februarie patriarhul Ibrahim Isaac Sedrak şi prelaţii aflaţi în vizita ad limina a Bisericii patriarhale din Alexandria a copţilor au prezentat în scris o invitaţie formală Papei Francisc. O invitaţie care a urmat după cea venită deja de la alţi episcopi, de la preşedintele Republicii, Abdel Fattah Al-Sisi, primit în audienţă de Papa la 24 noiembrie 2014, precum şi de la Ahmed Al-Tayyib, marele imam de la Al-Azhar”. Ce semnificaţie poate avea o călătorie de acest gen?

Papa a fost invitat, într-o zi sau alta va găsi modul de a merge în Egipt. O călătorie care ar fi, în afară de un sprijin pentru Biserica locală, o încurajare pentru dialogul interreligios în special cel promovat de Al-Azhar.

Care este abordarea Sfântului Scaun în dialogul cu islamul într-o perioadă istorică în care islamul însuşi este străbătut de unele tensiuni dintre şiiţi şi sunniţi?

Noi suntem solidari cu adevăraţii musulmani care văd religia lor pervertită şi trădată de organizaţii teroriste precum Daesh. În afară de asta, creştinii şi musulmanii reprezintă 58% din omenire. Dacă vrem ca omenirea să fie în pace, apartenenţii la acest 58% trebuie să fie fraţi şi surori.

Ultimele recomandări ale declaraţiei finale comune, a prezentat L’Osservatore Romano, se referă la acţiuni concrete pentru a contrasta în mod realist şi practic terorismul şi organizaţiile teroriste, de exemplu secându-i resursele şi oprind pe cei care îi furnizează bani şi arme, a închide accesul la comunicaţiile sociale cu scopul de a-i proteja pe tineri de ideologiile lor devastatoare. Puteţi aprofunda acest punct?

În ultimele cuvinte pe care le-am rostit la simpozionul de la Al-Azhar am insistat asupra faptului că marea criză pe care o avem în Occident este criza transmiterii valorilor. Am fost incapabili să transmitem valori precum pacea, familia, onestitatea, solidaritatea, aşa încât avem o generaţie de tineri care sunt moştenitori fără moştenire şi constructori fără modele. Aşadar eu cred că o reuniune ca aceea de la Cairo este un dar pe care-l oferim întregii omeniri şi care ne permite să înţelegem că atunci când închidem poarta sau ne impunem cu violenţă, chiar verbală, favorizăm extremismul.

De Iacopo Scaramuzzi

(După Vatican Insider, 1 martie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.