Categorii

Ţara Sfântă. Părintele Patton (custode) la Meeting-ul de la Rimini: „A nu folosi conceptul de minoritate ca un soi de alibi”

La Meeting-ul de la Rimini pentru a reafirma puterea unei întâlniri care, după 800 de ani, încă arată o actualitate copleşitoare. În special într-un timp în care „cuvântul, mai mult decât un instrument de dialog a devenit un mijloc pentru a învrăjbi sufletele şi a răspândi ostilitate”. Acesta a fost sensul prezenţei şi al mesajului pe care custodele Ţării Sfinte, părintele Francesco Patton, a voit să-l lanseze de pe scena celei de-a 40-a ediţii a Meeting-ului pentru prietenia dintre popoare în desfăşurare (18-24 august) în oraşul din Romagna. În 1219, Francisc merge la Damietta, în Egipt, în miezul celei de-a cincea cruciade, determinat de dorinţa de a-l întâlni pe sultanul Malek el-Kamel şi de a-i putea vorbi. De acolo se va întoarce în Italia nevătămat, răsturnând aşteptările multora şi chiar ale sale. Care sunt aspectele fundamentale şi extraordinare ale întâlnirii dintre Francisc şi sultan? Ce exemple de dialog între creştini şi musulmani se pot găsi astăzi? Şi ce anume sugerează acea întâlnire din urmă cu 800 de ani? Acestea sunt câteva din întrebările la care custodele a încercat să răspundă alternându-se cu Maria Pia Alberzoni, profesor ordinar de istorie medievală la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Milano. „Începând din secolul al XVI-lea – a susţinut istorica, expertă în franciscanism – a trecut ideea că între musulmani şi creştini, între Orient şi Occident, confruntarea s-a exprimat cu războaie sângeroase de religie. În schimb multe izvoare atestă că în Mediterana confruntarea dintre creştini şi musulmani a dezvoltat alte tipuri de raporturi culturale şi comerciale marcate de convieţuirea paşnică”. În această direcţie se inserează şi întâlnirea din Damietta căreia Meeting-ul îi dedică o expoziţie (promovată de Custodia din Ţara Sfântă, Fundaţia Meeting pentru Prietenia dintre Popoare, ATS Pro Terra Sancta) intitulată „Francisc şi sultanul 1219-2019. Întâlnirea pe celălalt mal”. Expoziţia relatează motivaţiile care l-au determinat pe Francisc să întreprindă călătoria, itinerarul pe care l-a parcurs şi descrie consecinţele care au fost generate de această întâlnire, între care intrarea fraţilor franciscani în Locurile Sfinte (Custodia din Ţara Sfântă) şi în alte ţinuturi din Orientul Mijlociu, până în Maroc şi în Egipt. Agenţia SIR l-a întâlnit pe custodele Patton după intervenţia sa de aseară la Meeting.

Custode Patton, după 800 de ani, care este actualitatea mesajului care vine de la întâlnirea din Damietta?

Este vorba despre un mesaj semnificativ pentru că, astăzi, ca şi atunci, mulţi cred că în loc să se întâlnească, civilizaţiile în mod necesar trebuie să se ciocnească. Atunci ciocnirea se numea cruciadă, astăzi se numeşte în alt mod. În schimb Francisc şi sultanul demonstrează că întâlnirea şi dialogul sunt posibile, precum şi aprecierea şi stimarea reciprocă.

Cruciadele de atunci  şi „Al treilea război mondial dar pe bucăţi” de astăzi, pentru a folosi cuvintele papei Francisc…

Desigur. Însă tinderea spre ciocnire este şi la nivel cultural, cu o accentuare a limbajului ciocnirii, războinic. Pentru sfântul Francisc cuvântul trebuie să fie un instrument de pace. În schimb astăzi cuvântul este folosit adesea pentru a învrăjbi sufletele, pentru a creşte ostilitatea în loc de capacitatea de înţelegere. Şi asta o vedem prezentă în manieră transversală şi globală pentru că de fapt se întâmplă în toate societăţile occidentale şi nu numai. Sfântul Francisc a abolit cuvântul „duşman”. Adevăratul nostru dușman este Eu-l egoist.

Conflictul de peste zece ani israeliano-palestinian pare să sufoce seminţele de întâlnire şi de dialog care germinează în Ţara Sfântă graţie prezenţei franciscane în aceşti 800 de ani…

Lucrul cel mai frumos pe care îl dăruieşte Ţara Sfânt este, pentru a folosi cuvintele lui Paul al VI-lea, aşa-numita a Cincea Evanghelie care transmite şi în sens fizic experienţa Revelaţiei şi a Întrupării. Dar există atâtea alte seminţe care înfloresc şi îmi place să amintesc munca de educaţie şi formare pe care noi, Custodia, o ducem înainte în şcolile noastre. Este vorba în sinteză despre o muncă de construire a unei culturi a păcii. Şcolile noastre sunt frecventate jumătate de creştini şi jumătate de musulmani. Ba chiar, la Ierihon, institutul nostru este frecventat de 96% de studenţi musulmani şi de 4% de creştini. Marele efort este tocmai acela de a edifica o cultură a fraternităţii aşa cum este dorit de Declaraţia despre fraternitatea umană semnată de papa Francisc şi marele imam de la Al Azhar, Al-Tayyib, la Abu Dhabi. Colaborarea nu se improvizează, şcolile şi munca educativă ne permit să construim într-o perspectivă şi pe termen îndelungat. Şi ceva începe deja să se vadă.

Ce anume, puteţi da un exemplu?

Am fost în Egipt între februarie şi martie şi pentru prima dată, cred, în istoria sa, universitatea din Al Azhar a promovat o zi de dialog şi de studiu la care au participat 600 de persoane: imami, studenţi, profesori musulmani şi călugări, fraţi, surori şi studenţi creştini. Un fapt care n-ar fi fost posibil dacă mai înainte cu o lună pontiful şi marele imam n-ar fi semnat acea Declaraţie. Documentul de la Abu Dhabi este pentru mine o mare ocazie de profitat.

În ce mod ar trebui profitat?

Papa Francisc a cerut ca această Declaraţie semnată la Abu Dhabi să devină obiect de studiu şi de aprofundare în şcoli. Noi, Custodia din Ţara Sfântă, am început să facem asta şi am cerut directorilor din şcolile noastre ca textul de la Abu Dhabi să intre printre temele de studiu comun pentru toţi, studenţi şi profesori. În afară de asta, am organizat la Betleem o săptămână de dialog şi laboratoare unde, la sfârşitul lucrărilor, 300 de studenţi creştini şi 300 musulmani au elaborat un soi de decalog ca bază de lucru comun pentru a construi un sentiment de fraternitate. Obiectivul nu poate să fie toleranţa, ar fi reductiv, ci fraternitatea. Trebuie să se nască o cultură a fraternităţii între credincioşi respectând diferitele identităţi religioase.

O muncă enormă pentru o prezenţă creştină care devine tot mai fragilă…

Desigur, este o prezenţă fragilă însă unul din punctele din Documentul de la Abu Dhabi spune că trebuie evitat să se abuzeze de conceptul de minoritate care riscă să devină un mod pentru a nega cetăţenia deplină celor care sunt adevărate minorităţi, cum este cea creştină, de exemplu. Trebuie să încetăm să folosim conceptul de minoritate ca un soi de alibi. Minoritatea în cheie evanghelică se numeşte drojdie, sare şi lumină.

Se vorbeşte mult de dialog cu islamul, mai puţin decât cel cu ebraismul…

Încercăm să-l cultivăm pornind de la ocaziile pe care le avem care sunt mai ales de tip cultural. Lumea ebraică este foarte interesată de evenimentele culturale cum sunt expoziţiile, concertele şi prezentările. Apoi, uneori, se nasc ocazii de dialog imprevizibile. În satul Ein Karim avem un raport foarte bun cu comunitatea ebraică născut datorită unei mingi de fotbal dăruite de fraţi tinerilor din sat. Sunt trei ani de când, cu ocazia sărbătorii sfântului Ioan Botezătorul, organizăm împreună o zi de studiu şi dialog între evrei şi creştini. Din acest an, zilele vor fi două la cererea comunităţii ebraice. O altă ocazie în care să punem în confruntare sărbătoarea ebraică a luminilor cu aceea creştină a Crăciunului. Chiar şi o minge de fotbal poate sluji cauza dialogului. Lucrul fundamental este să fim deschişi atunci când se prezintă ocazia. Cu acest spirit construim muzeul din Ţara Sfântă. Ştim cât de mult poate ajuta o asemenea lucrare să dialogăm atât cu evreii cât şi cu musulmanii şi într-un fel să ne ajute să devenim noi înşine mijlocul unei întâlniri dintre evrei şi musulmani.

Întorcându-ne la conflictul israeliano-palestinian, se pare că poziţiile extremiste şi radicale prevalează asupra dialogului. Există marje pentru a reîncepe contactele de negociere?

Pelerinajele marchează un trend foarte pozitiv şi sunt un semn de speranţă mai ales pentru comunitatea creştină locală. Nu numai dintr-un punct de vedere economic ci şi din punct de vedere spiritual. Când creştinii locali văd pelerinii, înţeleg că fac parte din Biserica universală şi se simt mai puţin singuri. Una din problemele minorităţilor este aceea de a se simţi abandonaţi. Faptul că există grupuri de pelerini care cer să întâlnească comunităţile locale sau să vadă că există episcopi sau păstori din diferitele Biserici aflate în pelerinaj este ceva foarte important pentru pietrele vii din Ţara Sfântă. Ar fi deosebit de semnificativ ca mişcarea pelerinilor să parcurgă din nou şi drumurile sfântului Paul în Siria.

Custodia are conventuri şi fraţi activi şi în Siria, un alt teatru de război. Ce veşti vin din acea ţară?

În Siria încă nu vedem lumina zilei. Situaţia este blocată. Se credea că situaţia se va debloca, însă ţări ca Rusia, SUA, Turcia, Iran şi Arabia Saudită încă n-au ajuns la un acord. Se luptă în zona Idlib unde puţinii creştini rămaşi, împreună cu cei din apropiata Valea Oronte, suferă mult ca şi restul populaţiei.

De Daniele Rocchi

(După agenţia SIR, 20 august 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.