Categorii

Taizé, frère Alois: „Europa să redescopere dimensiunea prieteniei”

De la 5 la 8 mai Comunitatea ecumenică din Taizé va găzdui un sfârşit de săptămână de prietenie între tineri creştini şi musulmani (de la 18 la 35 de ani). Tema aleasă pentru aceste zile este „Trezirea prezenței lui Dumnezeu în noi”. Comunitatea – întemeiată de protestantul Roger Schutz în 1940 – este constituită actualmente din circa o sută de fraţi de diferite confesiuni care provin din aproape treizeci de ţări. Din 2005 este condusă de frère Alois Loeser, catolic, 63 de ani, de origine germană şi naţionalitate franceză. Cu el vorbim despre raporturile cu musulmanii, despre dialogul ecumenic şi despre viitorul Europei.

De ce aţi decis să organizaţi acest sfârşit de săptămână de prietenie?

Nu puţini tineri musulmani, de diferiţi ani, vin la Taizé împreună cu prieteni creştini sau cu şcolărimea. În afară de asta, găzduim un grup de refugiaţi: nu numai două familii creştine din Irak, ci şi una de credinţă islamică provenind din Siria şi circa douăzeci de tineri şi ei musulmani veniţi din Sudan, din Eritreea şi din Afganistan. Ne-am dat seama că era timpul de a organiza o întâlnire specifică, structurată, care să-i implice. Este prima iniţiativă de acest gen pe care o proiectăm.

Cum vor fi organizate zilele?

Am prevăzut câteva conferinţe despre diferite teme ţinute fie de creştini fie de musulmani între care, de exemplul, Khaled Ben Tounès, conducător spiritual al confraternităţii sufi Alawiyya, şi Kahina Bahloul, preşedinte al asociaţiei „Parlez-moi d’islam”. Vom pregăti un loc în care musulmanii vor putea să se adune în rugăciune, în timp ce noi ne vom reuni în biserica noastră a Reconcilierii. Desigur că nu vor lipsi momente de împărtăşire. Obiectivul acestui sfârşit de săptămână este să ne cunoaştem, să învăţăm să ne ascultăm, să puntem bazele pentru noi prietenii.

După părerea dumneavoastră, pentru ce motiv vin tinerii musulmani la Taizé?

Dintr-un sincer interes faţă de creştinism. Trăiesc în oraş şi frecventează şcoli şi universităţi populate de creştini, cărora le vorbesc despre religie şi adresează întrebări despre învăţăturile Evangheliei. Nu întotdeauna tinerii creştini ştiu să ofere răspunsuri satisfăcătoare. De exemplu, un tânăr musulman mi-a povestit că a întrebat ce este Treimea pe un coleg de clasă creştin: a primit o explicaţie vagă şi confuză. Credinţa practicată de tinerii musulmani în anumite aspecte constituie o provocare pentru creştinii de vârsta lor.

Care este judecata dumneavoastră cu privire la calitatea raporturilor dintre creştini şi musulmani în Franţa?

După atentatele teroriste, neîncrederea reciprocă a crescut în mod semnificativ: problema, după părerea mea, este că persoanele nu se cunosc. Noi la Taizé credem mult în valoarea relaţiilor personale. Considerăm că ele reprezintă cel mai bun antidot la radicalizarea politică ce foloseşte religia pentru a semăna moarte.

Cum evaluaţi modul în care laicitatea este declinată în Franţa?

Pentru mulţi laicitatea implică lipsa de cunoaşterea, punerea deoparte a religiilor şi a dimensiunii religioase a fiinţelor umane. Cred că aceasta este o deformare a noţiunii de laicitate şi cum o gândesc, din fericire, alţi francezi: laicitatea autentică respectă religiile şi garantează tuturor cetăţenilor libertatea de a le practica.

Care este factorul la care nu se poate renunţa pentru a construi parcursuri bune de integrare?

Înainte de toate trebuie subliniat că integrarea nu este o acţiune uşoară. În teritoriul nostru, Burgundia, comunitatea are un raport foarte bun cu imamul din orăşelul vecin Chalon, care îi urmează mult pe musulmanii rezidenţi în regiune: îi ajută să înţeleagă cum să trăiască credinţa lor şi cultura lor în contextul francez. De exemplu, fiul de 8 ani al cuplului sirian pe care-l găzduim nu reuşea să înţeleagă de ce nu putea să se roage la şcoală: imamul l-a întâlnit şi, cu răbdare, i-a explicat regulile franceze sugerându-i să amâne sau să anticipeze momentul rugăciunii. Integrarea nu este misiune exclusivă a creştinilor: trebuie construită împreună cu musulmanii. Angajarea lor este indispensabilă.

Ce sentimente prevalează în refugiaţii şi în migranţii musulmani pe care-i găzduiţi în comunitate?

Sunt bucuroşi de raporturile pe care le-au construit cu comunitatea noastră. Se simt respectaţi, păziţi şi însoţiţi. Trăind împreună cu noi zi după zi înţeleg că prietenia dintre persoane de credinţă diferite este posibilă. Tinerii care provin din Sudan au văzut pentru prima dată creştinii atunci când au ajuns în Italia după ce au traversat Mediterana. Nu erau obişnuiţi să trăiască împreună cu persoane de alte religii: acum învaţă. Şi noi învăţăm atâtea lucruri de la ei. Spun adesea: „Dumnezeu e cel care v-a trimis la noi”. Sunt convins că în epoca noastră este necesar şi urgent să se redescopere dimensiunea prieteniei.

Credeţi că această dimensiune este strategică pentru Europă depăşită de afluxul impunător de migranţi şi ameninţată de o progresivă destrămare a legăturii sociale?

Da. Trăim o schimbare de epocă; aceasta nu mai este Europa cu trăsăturile profund creştine pe care generaţiile trecute le-au cunoscut: persoanele care practică alte religii acum trăiesc alături de noi, în oraşele noastre, nu locuiesc numai în ţări îndepărtate. Este o situaţie inedită şi nimeni nu ştie cu să o înfrunte. Trebuie experimentate, întreprinse noi drumuri de înţelegere. În comunitatea noastră suntem convinşi că a construi cu răbdare, perseverenţă şi tenacitate, legături de prietenie (care implică destăinuire, bunăvoinţă, încredere reciprocă), poate să fie un drum rodnic pentru edificarea de societăţi cu adevărat unite. Consider că dialogul ecumenic intens pe care Bisericile l-au demarat în ultimele decenii îi face pe creştini mai înclinaţi şi mai disponibili să încerce să creeze legături şi cu persoane de alte religii. Într-un anumit mod, ecumenismul ne-a pregătit pentru această deschidere.

Cum aţi descrie drumul de comuniune trăit în comunitatea dumneavoastră?

Centrul credinţei noastre este Cristos, Cel Înviat, prezent în mijlocul nostru: El este cel care ne uneşte. Frère Roger, scriind Regula comunităţii, a adresat fiecărui frate această invitaţie: „Să ai pasiunea unităţii Trupului lui Cristos”. Botezul reuneşte toţi creştinii în Cristos (care nu este împărţit), face din noi un singur Trup. Aşadar, cum să dăm vizibilitate acestei unităţi baptismale care este deja oferită şi pe care separările dintre diferitele confesiuni n-o pot distruge? Noi credem că viaţa trăit fratern sub acelaşi acoperiş cu spirit de reconciliere şi rugăciunea comună zilnică pot să fie semne bune.

Cum evaluaţi dialogul ecumenic din ultimele decenii?

Au fost făcute progrese de mare însemnătate. Însă mi se pare că multele roade bune ale dialogului promovat la nivel teologic sunt foarte puţin receptate de poporul lui Dumnezeu, nu au incidenţă aşa cum ar putea şi ar trebui. Un singur exemplu: acordul despre doctrina justificării, semnat în 1999 de catolici şi luterani, a fost un pas înainte enorm, o etapă foarte importantă, totuşi el nu se reflectă în viaţa Bisericilor: este aproape ca şi cum nu s-ar fi ajuns la el. Pentru acest motiv, noi fraţii din Taizé credem că este important să perseverăm în rugăciunea comună. Eram la Lund, anul trecut, când Papa Francisc a intervenit la ceremonia pentru a comemora a 500-a aniversare a Reformei. Îmi amintesc de rugăciunea ecumenică comună în catedrala luterană: a fost un semn puternic. Pentru ca poporul creştin să poată primi roadele dialogului teologic este indispensabil să ne rugăm împreună.

Credeţi că tinerele generaţii creştine au la inimă unitatea deplină a creştinilor?

Impresia mea este că pentru tineri comuniunea deplină este o ţintă la care nu se poate renunţa dar, în acelaşi timp, o realitate pe care o trăiesc ori de câte ori se întâlnesc. Mare parte dintre ei nu numai că refută diviziunea Bisericilor, ci ignoră evenimentele care au provocat-o şi chestiunile teologice care i-ai marcat istoria şi care cer un studiu atent şi aprofundat. Noi ne angajăm să facem cunoscute aceste aspecte şi, desigur, să susţinem dorinţa lor de a trăi împreună, uniţi. Nu este uşor.

Ce caută foarte mulţii tineri care în fiecare an decid să petreacă nişte timp în comunitatea voastră?

Sunt uniţi de dorinţa de a găsi ce anume poate să dea sens vieţii lor şi cum poate credinţa creştină să răspundă la întrebările lor cele mai profunde. În acelaşi timp, speră să întâlnească persoane credibile în măsură să-i asculte şi să-i facă să descopere stilul vieţii creştine. Am constatat mare generozitate în tineri: pătimesc când îşi dau seama că în societatea contemporană ea este ignorată şi mortificată. Noi adulţii avem o responsabilitate faţă de ei.

În 2014, la Istanbul, Papa Francisc a vorbit despre tinerii care „ştiu să vadă dincolo, sunt capabili să perceapă esenţialul care deja îi uneşte” şi citez „multitudinile de tineri ortodocşi, catolici şi protestanţi care se întâlnesc în adunările internaţionale organizate de comunitatea din Taizé.

Îmi amintesc bine cuvintele acelea, mă uimesc. Papa Francisc le recunoaşte tinerilor capacitatea de a vede mai departe, dincolo de diviziuni: îi ia foarte în serios. Este o lecţie importantă.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 2 mai 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.